Doua atentate au vizat serviciile de securitate de la Damasc

vineri, 23 decembrie 2011, 11:14
1 MIN
 Doua atentate au vizat serviciile de securitate de la Damasc

"Doua operatiuni teroriste au avut loc la Damasc impotriva unui sediu al securitatii de stat si impotriva uneia dintre filialele serviciilor de securitate, iar primele elemente ale anchetei sugereaza responsabilitatea al-Qaida", potrivit televiziunii.

Anterior, un jurnalist al AFP a relatat ca doua explozii de origine necunoscuta au fost auzite la Damasc, unde regimul presedintelui Bashar al-Assad incearca de noua luni sa reprime o miscare de contestare fara precedent.

Represiunea s-a soldat cu moartea a cel putin 5.000 de persoane de la jumatatea lui martie, potrivit unei estimari ONU, in timp ce autoritatile, care atribuie violentele unor "bande armate", au evocat peste 2.000 de morti in randul armatei si serviciilor de securitate.

O prima echipa de observatori ai Ligii Arabe, formata din observatori in domeniul securitatii, specialisti in drept si in administratie, urma sa ajunga in Siria joi, dupa semnarea unui acord luni. (Mediafax)

Comentarii