Lacat pe universitatile ilegale

joi, 31 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 Lacat pe universitatile ilegale

Ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, ar vrea sa inchida universitatile care functioneaza ilegal, dar pentru ca legislatia actuala nu-i permite acest lucru, in toamna va propune Parlamentului modificarea actului normativ referitor la acreditarea insitutiilor din invatamintul superior. „Din pacate, legislatia actuala are lacune, ea nu prevede sanctiuni pentru universitatile care functioneaza fara autorizatie si nici nu permite autoritatilor statului sa puna lacatul sau sa bata in cuie intrarea in respectivele institutii”, a declarat, ieri, ministrul Educatiei Cercetarii si Tineretului. Intr-o prima etapa, ministrul va sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, pentru ca, in opinia lui Athanasiu, universitatile ilegale „vind un produs fals”. „Vindem iluzii de invatamint, pentru ca acesta nu este conform legii, atita timp cit respectivele institutii nu sint autorizate. Tinerii platesc bani, iar la sfirsitul ciclului de pregatire intra in posesia unor hirtii fara valoare si nu a unor diplome recunoscute”‘, a continuat ministrul. In plus, in multe cazuri, tinerii nu finalizeaza studiile in institutia in care au fost admisi in anul intii. Desi ei se trasfera de la institutii ilegale, sint acceptati, in schimbul unor sume de bani, de universitati acreditate. In opinia ministrului, acest fenomen ar constitui a doua ilegalitate. Pentru toate aceste fapte, apreciate ca fiind foarte grave, Athanasiu va intocmi, in regim de urgenta, proiectul de modificare a Legii 88. Pina atunci, drept singura modalitate de a pune capat acestui fenomen care se perpetueaza de multi ani, MECT a anuntat inca o data numele facultatilor care nu au voie sa mai organizeze admitere.
Universitatea Ecologica „Dimitrie Cantemir” orgnizeaza concurs ilegal
In Iasi, Universitatea Ecologica „Dimitrie Cantemir” este institutia care se poate lauda ca fiind cea mai longeviva si a pacalit cei mai multi tineri: peste 5000 in 13 ani de activitate. Institutia condusa de rectorita Zaira Murgu organizeaza si in aceasta vara concurs de admitere la trei facultati -Economie, Drept si Administratie Publica- , la o scoala postliceala cu nu mai putin de sase specializari si un liceu. Printr-o hotarire de guvern din martie 2002, „Cantemir” a intrat pe lista universitatilor in lichidare. Institutia a atacat in instanta actul legislativ, obtinind suspendarea lui la sectia de Contencios Administrativ a Curtii de Apel Bucuresti. Exasperati de universitatea Zairei Murgu, reprezentantii CNEAA si ai Guvernului au formulat recurs, urmatorul termen de judecata fiind abia pe 7 octombrie.(M. Corlatan)

Comentarii