Lipsa evidentelor consulare si a asigurarilor medicale, belelele de pe capul romanilor aflati in strainatate

In 1996, sapte romani si-au gasit sfirsitul, cind, la Ierusalim, intr-un autobuz, a explodat o bomba. Cazul Israel este este unul din exemplele oarecum fericite in ceea ce priveste evidenta consulara a romanilor care muncesc in aceasta tara. Desi nici in Israel nu se cunoaste cu exactitate numarul romanilor care sint angajati, Consulatul de la Tel-Aviv are in evidente aproximativ 50.000 cetateni romani veniti cu contracte legale de munca. Aceste evidente sint dublate de liste detinute de autoritatile statului evreu, intocmite pe baza vizelor cu drept de munca eliberate pentru cetatenii romani. Numarul celor care lucreaza la negru este estimat ca cel putin egal cu cel al acelora inregistrati legal.
In Israel mai exista si liste oferite de diverse organizatii care se ocupa de intermedierea contractelor (majoritatea in domeniul constructiilor), prin care Ambasada si Consulatul pot oferi date despre durata sederii lor in Israel, locul de munca, domiciliul. Tot in cazul atentatului din 1996, firmele israeliene care angajasera cetateni romani au notificat ambasada in legatura cu starea in care se afla lucratorii lor.
Nu la fel stau lucrurile si cind vine vorba de compatriotii nostri aflati in Turcia, stat pentru care nici un roman nu are nevoie de viza de intrare, indiferent de scopul sederii. Tocmai acest fapt, la care se adauga si acela ca nu exista nici o prevedere prin care un cetatean roman care lucreaza legal in strainatate sa se prezinte la ambasada, face ca la Consulatul Romaniei la Istanbul sa nu existe o cifra a romanilor aflati in Turcia, in afara unei estimari care apreciaza numarul acestora la peste 150.000. O astfel de evidenta ar fi fost utila mai ales acum, cind in urma cutremurului din 16 august s-a presupus, si ulterior s-a adeverit, ca printre victime au existat si romani. Desi in prezent numarul romanilor morti in urma cutremurului este de sapte, se presupune ca este vorba de mai multe victime, dar ca aceastea nu au fost identificate.
Aceasta situatie a facut practic imposibil ca oficialitatile romane sa poata oferi o cifra cit de cit apropiata de realitate in ceea ce priveste numarul romanilor care lucreaza in Turcia. In general, fie ca munceste sau nu, un roman trece pe la ambasada in doua situatii: fie are nevoie de legalizarea unui act, de prelungirea vizei de sedere, fie a patit ceva – a pierdut pasaportul, a fost implicat intr-un accident.
Romanii care muncesc in strainatate se confrunta cu doua tipuri de probleme, functie de specificiul contractelor de care beneficiaza: cei care muncesc legal, platesc impozite, dar nu beneficiaza de asigurari medicale in lipsa unor acorduri bilaterale la nivel guvernamental si marea masa a celor care lucreaza la negru. Pentru acestia din urma nu sint valabile nici una din putinele reglementari in materie de asigurari medicale sau de munca.
Chiar si in cazul unui contract de munca legal, asigurarea de sanatate nu exista decit prin bunavointa patronului. In absenta unui acord bilateral pe probleme de asigurari medicale intre Romania si alte state tinta pentru muncitori, spitalizarea si tratamentul sint lucuri de care un roman nu poate avea parte in strainatate fara sa plateasca sume exorbitante.
Situatia este mai tragica in cazul deceselor. Practica itnernationala a consfintit procedeul ca un cadavru sa nu poata fi repatriat decit in conditii de maxima securitate sanitara: sicriu de zinc si, daca este cazul, documente care sa ateste autopsia. Costurile unui asemnea transport sint in medie de 2.000 dolari, pe care ii suporta familia decedatului. ( Irina Zidaru )