Moldovan spune ca actuala guvernare are o „dorinta extraordinara” de a bulversa alegerile din 2012

vineri, 23 decembrie 2011, 16:44
2 MIN
 Moldovan spune ca actuala guvernare are o „dorinta extraordinara” de a bulversa alegerile din 2012

"Tot ce se intampla in ultima vreme din partea actualei guvernari este o dorinta extraordinara de a bulversa alegerile, prin comasarea lor. Desi si-au asumat raspunderea, au lasat pe toata lumea in ceata, nu stim ce tip de alegeri vor fi, ce tip de Parlament. N-au prevazut nimic in aceasta lege sau cand vor avea loc alegerile. E extrem de complicat ce se va intampla", a spus Moldovan.

El a declarat ca, desi se incheie un an greu, le transmite cetatenilor judetului Bistrita-Nasaud sa nu isi piarda speranta.

"Sunt optimist ca anul 2012 ne poate aduce un nou inceput. E nevoie de foarte multa implicare, avem nevoie mai mult decat oricand ca toti cetatenii judetului sa fie prezenti la vot. Sa aleaga cum vor crede de cuviinta, dar sa vina la vot. Le transmit tuturor sarbatori fericite si un an nou cu sanatate, impliniri si sa ramana cu speranta ca e loc de mai bine", a spus el.

Emil Radu Moldovan le-a multumit colegilor de alianta electorala pentru modul in care decurge colaborarea in USL Bistrita-Nasaud.

Guvernul si-a angajat raspunderea asupra proiectului de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, sedinta Parlamentului in acest sens avand loc in 15 decembrie.

Motiunea de cenzura intitulata "Dupa 22 de ani, democratia este in pericol", depusa de USL ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului pe legea comasarii alegerilor, a fost respinsa, joi, de Parlament.

La motiune si-au exprimat votul 213 parlamentari, 209 votand "pentru", iar patru "impotriva".

Pentru adoptarea motiunii de cenzura erau necesare 234 de voturi favorabile, iar opozitia are 215 parlamentari. In plus fata de acestia senatorul Mircea Geoana si deputatul Daniel Oajdea anuntasera ca voteaza in favoarea motiunii.

USL va sesiza Curtea Constitutionala cu privire la Legea privind comasarea alegerilor, dupa respingerea motiunii de cenzura depuse dupa asumarea raspunderii Guvernului pe acest act normativ, reprezentantii Uniunii mentionand ca cer CC "o atitudine de respect fata de lege si democratie". (Mediafax)

Comentarii