Starea de sanatate a lui Asif Ali Zardari este stabila, insa ramane sub supraveghere medicala

vineri, 09 decembrie 2011, 15:13
2 MIN
 Starea de sanatate a lui Asif Ali Zardari este stabila, insa ramane sub supraveghere medicala

Asif Ali Zardari, 56 de ani, spitalizat in Dubai incepand de marti, dupa ce a suferit un atac de cord, a fost transferat din unitatea de terapie intensiva a spitalului, intr-un salon , dupa efectuarea unor noi examinari medicale, a declarat unul dintre colaboratorii sai apropiati.

"Ar putea dura doua zile sau doua saptamani. Totul depinde de indicatiile medicilor", a mai adaugat acesta. "Poate parasi spitalul pentru a se recupera acasa sub supravegherea medicilor, insa noi am vrea sa ramana aici pentru ca are nevoie de odihna", precizeaza acesta.

Joi, la Islamabad, purtatorul de cuvant al presedintelui, Farhatullah Babar, a declarat pentru AFP ca recuperarea presedintelui pakistanez decurge "bine". "Starea sa de sanatate este stabila. Testele medicale efectuate sunt normale pana acum", a mentionat acesta fara a preciza data intoarcerii presedintelui.

Spitalizarea lui Zardari, a starnit zvonuri privind demisia acestuia, mai ales ca el este deja implicat in cateva scandaluri de coruptie. Presedintele a fost acuzat ca a incercat sa gaseasca sprijinul Statelor Unite impotriva armatei pakistaneze, devenita din ce in ce mai puternica.

Purtatorul de cuvant a mai mentionat, joi, ca intoarcerea presedintelui "depinde de medici, urmand sa se pronunte dupa primirea rezultatelor setului de analize", si ca in familia acestuia exista "antecedente cardiace". Zardari ia in considerare folosirea stenturilor (endoproteze ce maresc diametrul arterelor afectate sau obstructionate si controleaza fluxul sangelui in organism).

Dupa spitalizare, revista americana Foreign Policy a evocat posibilitatea demisiei lui Zardari, alimentand astfel zvonurile din presa pakistaneza si occidentala. Aceste zvonuri au fost negate de Guvernul pakistanez, Farhatullah Babar considerandu-le "false, imaginare si speculative".

Principalul sustinator financiar al Pakistanului, Washingtonul, a declarat miercuri ca "nu exista nici un motiv pentru a crede" ca Asif Ali Zardari va demisiona. (Mediafax)

Comentarii