A decedat bunul simt?

O prietena imi trimite niste reflectii amare despre decesul unui prieten comun, Bunul Simt.

Textul acesta circula, timid, pe internet, si-l trimit unii-altora oamenii discreti, anuntind disparitia unei lumi, a unui mod de viata. Nu contine nimic spectaculos, nimic care sa socheze sau sa induca teama de un pericol iminent, se infatiseaza ca un flacau tomnatec care nu a cunoscut bine viata si are ticurile unui timid care se teme sa nu inoportuneze. Un ins care traia dupa precepte desuete („Lumea e a celor care se trezesc dimineata", „Nu consuma mai mult decit ai", „Nu astepta totul de la ceilalti") si care afisa o imagine de individ normal, nu putea sa nu piarda treptat din cota sa sociala – si asa scazuta – si a  inceput sa fie discreditat pentru ineficienta sa. Cum sa pretinzi bune maniere si respect pentru ceilalti, cind aceste comportamente s-au dovedit total neagreate de „masele largi"? Cum sa reclami o atitudine atit de simplista, ca oprirea si condamnarea hotului care ti-a patruns in casa, cind si el are drepturi si te poate incrimina pentru rele tratamente sau chiar de atentat la integritatea lui fizica si morala? Ai tu, individ de rind, dreptul sa stirbesti imaginea de onorabilitatea a hotului sau turnatorului?

Defazat si derutat de ce-i in jur – de zgomote care provoaca aproape durere, de racnete guturale, gesturi obscene, violente si interventii publice ce frizeaza patologicul –  pe mine acest lamento m-a atins. Am trimis show-ul si altora, fara sa sper         insa la coagularea unui reactii publice. Cei ce ar putea-o initia nu au cuvint si nici forta sa-l impuna. Lumea oamenilor care citesc si mediteaza nu se interfereaza cu lumea mitocaniei din spatiul public, din cimpul politic si nici cu galeriile de pe micul ecran. Sint lumi diferite, apartin, fiecare, de doua Romanii care nu se intilnesc niciunde.

Bunul Simt, numit inca si Simt Comun, are un loc aparte intre formele de cunoastere dezvoltate de om. Nu e nici cunoastere stiintifica si nici pozitionare ideologica, ci o capacitate de intelegere a contextului si situatiei; e un liant intre societate sau indivizi si cultura, limbaj, lumea familiara acestora; inseamna  capacitatea individului sau grupului de a simti sensul vremurilor, masura, decenta, calea cea buna.  Referindu-se la un eveniment destul de recent, Serge Moscovici, cunoscutul psihosociolog romano-francez, spunea: „Poate ca vi se va parea amuzant, dar personal consider ca acea autonomie a simtului comun, in calitate de al treilea tip de cunoastere, altfel spus nevoia de simtul comun, a fost demonstrata de lupta disidentilor sovietici pentru glasnost, pentru dreptul la libera exprimare a ceea ce fiecare observa si stie, pentru limbajul cotidian, pe scurt, pentru simtul comun intr-o societate care se autoproclama stiintifica si ideologica. Intr-adevar, glasnost a constituit una dintre reformele care au contribuit la aparitia societatii civile, cu diversitatea sa de grupuri si de miscari". 

Prin Simtul Comun dictionarele descriu maniera de a judeca si actiona bine, in acord cu cei ce cunosc masura. Termenul traduce, intr-un limbaj accesibil, radacinile oricarei cunoasteri, obiceiurile si  practicile transmise prin comunicare si interactiune. Caracteristica sa principala este dimensiunea consensuala, introdusa prin expresia: toata lumea stie. Incorporeaza caracteristicile contextului social, bunele  maniere sociale,  modurile de transmitere a experientei sociale si a tezaurului cultural. Cunoasterea cu ajutorul simtului comun (naiva, culturala, dialogica, comunitara, transmisa prin activitati, limba, obiceiuri, folclor) urmareste largirea cunoasterii, progresul cognitiv, cautarea adevarului. Este  o activitate de invatare, dar nu una  cognitiva, ci sociala; are regimul oricarei invatari, iar lipsa progresului se simte, se vede mai repede decit lipsa cunostintelor. Individul obisnuit actioneaza ca un adevarat savant cind experimenteaza diferite strategii interactionale, cind negociaza sensuri si procedee de actiune, cind evalueaza diferite solutii practice, cind  cauta acea solutie care e convenabila si celorlalti. Aici e cheia: simtul comun sau bunul simt face totdeauna apel la optiunea, la solutia impartasita si de ceilalti. La masura comuna, care sa nu lezeze pe altii.

Gindirea simtului comun are rationalitatea ei, dar cauta un adevar pentru toti, e  rezonabila, sensibila la asteptarile celorlalti. Omul simtului comun este un savant-amator, el este – spune Moscovici – un  pasionat de stiinta, un  neprofesionist, un novice preocupat de speculatii metafizice: De unde venim? Cine sintem? Incotro ne indreptam ? E un „realist" care judeca in functie de context, de norme comune, de „idei acceptate". Distinctia lui Moscovici are caracter polemic: argumentului traditional poporul nu gindeste el ii opune  optiunea dupa care oamenii obisnuiti, de bun simt, gindesc totdeauna practic, realist, comunicind observatiile lor cu masura, relationind decent.

 Omul de bun simt nu tipa, nu bate cu pumnul in masa, nu pretinde, nu musca, nu jigneste. El pastreaza distanta si tonul convenabil tuturor, chiar cu pretul pierderii partidei. Nu-si impune gusturile si dorintele; un fuzional afectiv care sufera in tacere, discret. El are, cum spune Descartes, doar puterea de a judeca bine, de a distinge adevarul de minciuna; el se considera, in mod natural, egal cu toti oamenii.

In textul amarui trimis de prietena mea, doctorita, se anunta ca decesul bunului simt a fost precedat de pierderea celor apropiati.  Si-a pierdut, mai intii, parintii, Adevarul si Increderea; apoi l-au parasit sotia, Discretia, fiica, Responsabilitatea, si fiul, Rationamentul. In fine, el insusi a decis sa dispara, discret, in tacere, asa cum a trait.

 Un text naiv, lacrimogen, vorbind despre neputinta si infringere. Despre cei fara cuvint. Sa plingem aceasta disparitie sau sa ne facem ca nu stim ce s-a intimplat? Alta solutie nu vad.