Bunica

Parca o vaz: cu parul alb, cu pasii mici, cu cojocelul pe care mama il rupsese la schi pa Postavaru’ si nu voise sa-l mai poarte.

„Bunico, ce mi-ai adus?". „Ghici". „Kinder cu surprize?". „Nu". „Hubba Bubba?". „Nu". „Snacksuri?". „Nu". „Dar ce?". „Bomboneleee!". „Aaa, iar dropsuri!". „Vrei sa stai cu capul in poala mea?". „Vreau". „Da’ nu aici, ca sfiriie". „Fusul?". „Nu, calculatorul". „Nu calculator, bunica. Se spune campiuta". „Ei, calculator, caputa, tot un drac. Ce sa-ti povestesc, voi le stiti pe toate!". „Ce sa-mi povestesti? Despre Stefan cel Mare". „Nu, ‘ceam asea ce sa-ti povestesc, nu intrebai ce sa-ti povestesc". „Povesteste-mi atunci despre Barabulesti". „Iti mai povestii". „Mai vreau o data. Bunica, de unde stii tu povestea asta?".

Bunica se gindi, se gindi, apoi se sterse la ochi cu un colt al batistei si la nas cu alt colt al batistei: "Pai, asa apucai da la muica". „Si muica?". „Muica da la muica-sa". „Si muica-sa?". „Muica-sa da la muica-sa lu’ muica-sa". „Si muica-sa lu’ muica-sa?". „Nu stiu, ca eu le citii intr-o carte". „Da’ ziceai ca de la muica". „Da, dintr-o carte da la muica". „Si de unde avea cartea?". „Da la muica-sa". „Si muica-sa?". „Da la muica-sa lu’ muica-sa". „Si muica-sa lu’ muica-sa?". „Nu stiu, ca ierea da damult. Nu daschisesem ochii pa lume". „Damult-damult?". „Damult-damult". „Cit da damult?".

Bunica se sterse la ochi cu un colt de batista, la gura cu altul si la nas cu altul, apoi zise: „Olio-lio! Dupe vremea lu’ Stefan cel Mare". „Si-a Barabulestilor?". „Si-a lor. Dupe cind ierea ei bagati la bulau". „Ca nea Marin?". „Ca nen’tu Marin". „Si de ce ierea la bulau?". „Ca stricatu’ ala de Stanciu avu peste treizeci da zile da spitalizare!". „Nu nea Marin, Barabulestii!". „A, Barabulestii! Ii inchise Stefan voda ca ierea niste zarpalateci. Ierea muieratici si bea ca apucatii da stricati da cap ce ierea". „Ca nea Marin?". „Ca nen-tu Marin. Si cind venira tatarii in tara, Stefan cel Mare nu avea armata neam. Trebui s-o refaca dupe luptele cu turcii. Si veni el intr-o ocna da sare  si vazu niste oameni voinici". „Cit da voinici?". „Voinici-voinici, da spargeau tampoanele cu capu’. Ierea asa: fratii Barabulesti si Mizdrea haiducu’ cu danacii lui. Si cum sapau ei la sare, ii intreba Stefan voda: «Va e greu, ba? Greu, Maria Ta». «Ma, uitati acilea la mine. Va iert pedeapsa si va liberez din bulau, numai sa ma ajutati sa bat pa tatari. Ca nu pot scapa de ei: nu vor sa scoata bani de impozit si se tin numai de furaciuni». «Mergem unde ordoni Maria Ta, numai sa scapam de bulau», strigara voiosi Barabulestii si Mizdrestii. Pa urma se suira pa cai si plecaraaa". „Si plecaraaa…". „Si se duseraaa". „Si se duseraaa…". „Si luptara cu vitejie si ii batura pa tatari. Iar Stefan cel Mare, drept rasplata, recompensa cum ar veni, le dadu mosii sa-si faca sate. Se asezara ei pa locurile lasate libere de tatari, isi facura case inconjurate de hindichiuri, cum se vede si in ziua de azi". „Ce-s alea hindichiuri, bunico?".

Bunica a cazut pe ginduri. Se sterse cu batista la gura, apoi la nas, apoi la ochi si zise: "Stie dracea, asea-i legenda. Iar tatarii lasara herghelii da cai, turme da oi, tamazlicuri da vite…". „Ce-s alea tamazlicuri?". „Stie dracea, asea-i legenda. Da’ Stefan cel Mare le lua caii, oile si vitele. Le lasa numai da saminta, ca sa aiba cu ce-si porni gospodariili". „Numai da saminta?". „Numai, ca Maria Sa avea o casa da copii, basca ibovnicili, ministrii, cumetrii, finii. Da, ca la case mari!". „Si pa urma?". „Si pa urma vazu voda ca Barabulestii si Mizdrestii cu cetele lor n-aveau muieri, asea ca le opri cu anasina si cite-o tataroaica mai potrivita, ca sa aiba cine-i spala, cine le face o ciorba, o piine coapta-n tast; si sa le miroase a femeie in casa. Caci prin pustietatile alea nu ierea nici tipenie da romanca. Dar nu ajunsera tataroaicele pentru toti voinicii. Si barbatii ramasi fara intrebara: «Maria Ta, da’ noi astia ramasi pa din afara ce sa facem?». Se gindi voda, se gindi: «Voua – ‘ce – am sa va fac o minastire si-am sa va fac calugari». Si-asea si facu. «Bine-bine, Maria Ta, da’ cum sa traim noi fara de muieri, ca noi asea am fost deprinsi – cu muieri». «Ei, cind la o adica, mergeti si voi pa la cele maritate». Si-atuncea mintea lor sa dastepta si asea si facura". „Si pa urma?". „Pa urma intemeiara satele Mizdresti si Barabulesti in marginea aia da tara. Si linga facura minastirea Tismana pentru ai far’ de muieri. Iar urmasii si urmasii lor le stapinesc pina in ziua de azi, numai ca azi se facura rusi". „Ba nu". „Ba da". „Ba nu". „Ba da". Firsit