Cauza minora, efect major (II)

Economic si militar, aceasta lume nu prea poate reactiona si atunci apeleaza la formula consacrata a reactiei in numele credintei. Iar asemenea reactii, cum au loc acum in lumea musulmana, sunt o adevarata mana cereasca pentru organizatiile islamice extremiste de toate culorile, de la Al Qaida pana la Hezbollah. 

Islamul este mai tanar decat Crestinismul cu sase secole, dar istoria sa este la fel de agitata ca a acestuia. Asa cum in Crestinism, inca din primele secole, au aparut fel de fel de erezii – unele foarte puternice, ca arianismul, monofizismul, gnosticismul -, in Islam, la putina vreme dupa moartea Profetului (632 e.n.) au aparut cele doua ramuri care se dusmanesc pana in ziua de azi: sunitii si siitii. Nemaivorbind de faptul ca in interiorul celor doua mari confesiuni islamice au aparut – cu timpul – nenumarate secte, curente, scoli juridice, erezii etc., astfel incat cunoasterea cat de cat satisfacatoare a istoriei Islamului cere timp indelungat si multa truda.

Dincolo de diferentele doctrinare si de avatarurile istoriilor lor, Crestinismul si Islamul au si un element comun: nimeni n-a contestat valoarea suprema a lui Isus in Crestinism si a lui Mahomed in Islam. Deosebirile si conflictele – deseori sangeroase – intre diferitele directii, secte etc. din interiorul celor doua mari confesiuni s-au purtat in jurul interpretarilor spuselor celor doi intemeietori si nicidecum in legatura cu valoarea lor ca atare.

Numai ca, asa cum am spus, Islamul este mai tanar cu 600 de ani. Dupa calendarul musulman, ei se afla acum la sfarsitul secolului XIV (1390). Sa ne gandim care erau atmosfera si mentalitatea in Europa crestina a secolului al XIV-lea. Se pare – asa cum sustin unii istorici ai religiilor si nu numai – ca si o religie trece prin cateva stadii, unul dintre ele fiind cel al unei devotiuni totale pe care unii o numesc fanatism. Aceste stadii dureaza secole si se pare ca Islamul inca n-a depasit stadiul unei asemenea devotiuni.

Este adevarat, pe de alta parte, ca Jihadul, razboiul sfant (impotriva necredinciosilor), apare in insusi textul coranic, dar formularea de acolo poate da nastere la mai multe interpretari, unele benigne, cum ar fi lupta omului cu raul din el insusi etc.

In perioadele de pace si bunastare a prevalat interpretarea benigna, dar in cele de criza si conflicte sociale cea radicala, de razboi contra dusmanilor dinauntru si din afara, in primul rand a „gavurilor" (necredinciosilor).

Asistam, de cativa ani, la interpretarea textului coranic privind Jihadul in sensul sau radical. Ea, aceasta interpretare, a fost si este favorizata de conditiile sociale si politice in care a evoluat lumea musulmana de cateva decenii. Inainte de toate, conflictul iudeo-arab, apoi interventia NATO in Irak, Libia si in alte conflicte ale zonei. Mai vechii aversiuni religioase fata de Occident si cultura lui i s-a adaugat, asadar, noua ura nascuta de amestecul acestuia – al americanilor, in primul rand – in treburile, sa le zicem interne, ale lumii musulmane, amestec care pune in pericol nu numai interesele economice, ci si moravurile, credintele, mentalitatile – in general modul de viata al acestei lumi. Economic si militar, aceasta lume nu prea poate reactiona si atunci apeleaza la formula consacrata a reactiei in numele credintei. Iar asemenea reactii, cum au loc acum in lumea musulmana, sunt o adevarata mana cereasca pentru organizatiile islamice extremiste de toate culorile, de la Al Qaida pana la Hezbollah.

Asadar, „tineretea" Islamului nu este o explicatie suficienta a reactiilor curioase – pentru noi, europenii – ale musulmanilor la fapte banale precum un film sau niste caricaturi cu Profetul (ca in 2005); poate este chiar o explicatie fortata, dar conditiile complexe economice, politice, culturale etc. in care evolueaza lumea musulmana de cateva decenii nu pot fi ignorate nicicum in incercarea de a gasi o explicatie reala. Desigur, o explicatie sau mai multe, oricat de profunde ar fi ele, a ceea ce se intampla la ambasadele occidentale din tarile islamice, nu-i exonereaza de vina pe cei care incendiaza si ucid. In orice caz, americanii nu-i vor ierta si cred ca vanatoarea a inceput deja.

Dar aplicarea justitiei este doar o parte a solutiei; problema de fond cere o abordare pe termen lung care sa-si propuna drept tinta schimbarea treptata a mentalitatii unei lumi in care fanatismul religios sa se diminueze sau chiar sa dispara.

Publicitate și alte recomandări video