De ce nu sint scriitorii VIP-uri?

Noua campanie lansata de Uniunea Scriitorilor din Romania, in frunte cu presedintele ei, Nicolae Manolescu, are ambitia de a face mai vizibil scriitorul in lumea romaneasca, acaparata de cu totul alte figuri. "De ce nu sint scriitorii VIP-uri?", suna titlul dezbaterii puse la cale, cu vreo doua luni in urma, de conducerea USR, intr-un club bucurestean. Sa ridicam manusa si sa cautam, de ne sta in puteri, raspunsuri.
Ce inseamna VIP, mai intii? "Very important person", asta e clar. Este scriitorul o persoana foarte importanta? Este, pare a fi raspunsul cel mai simplu, dar si cel mai optimist. Dar termenii se cer definiti cu din ce in ce mai incordata atentie. A fi important astazi inseamna a fi vizibil, a iesi in fata, a aparea cit mai des la televizor ori in presa centrala. Este vorba, prin urmare, de simpla audienta, adica de prezenta in spatiul public. Scandalul poate deveni o eficienta strategie de tapaj; avem, din pacate, destui indivizi a caror imagine depaseste cu mult conturul meritelor concrete.
Sa va mai amintesc de Gigi Becali? Sau mai bine sa va readuc in memorie penibila sa reactie la auzirea numelui lui Nichita Stanescu, prilejuita de campania "10 pentru Romania"? Dispretul bogatasului, al omului asa-zicind practic fata de cel care-si pierde vremea mizgalind hirtia cu tot felul de vorbe, vorbe, vorbe este cunoscut. Din pacate, societatea noastra a impus, prin intermediul televiziunilor mai ales, modelul individului bogat si prost ca noaptea, mindru nevoie mare de incultura lui. Patronul Stelei, Guta, Adrian Minune, Vali Vijelie si altii de aceeasi stofa sint reperele celor tineri, nicidecum vreun scriitor uitat odata cu aruncarea cit-colo a manualului de literatura romana, dupa terminarea orelor. Poate o mica intimplare nu dauneaza aici: am fost invitat, pe 15 ianuarie, sa le vorbesc unor liceeni despre Eminescu. Am balmajit si eu ce m-am priceput, incercind sa-i indemn sa deschida cartea si sa parcurga si alte texte decit cele impuse de manual. La final, i-am invitat sa-mi adreseze intrebari. Evident, cea mai mare curiozitate a lor era daca poetul a murit intr-adevar de sifilis. Prin urmare, asta retinusera din toata biografia poetului: faptul ca a fost suspect de sifilis. Poate daca le-as fi confirmat ineptia, le-as fi desteptat curiozitatea si s-ar fi pus pe citit. Dar nu m-a dus mintea la asa ceva pe moment.
Prin urmare, care e sansa scriitorului sa devina persoana publica intr-o societate care cultiva cu totul alte valori? Arareori el produce bani, oricum, mult mai putini decit oamenii de afaceri, manelistii, fotbalistii etc. Iar in lumea noastra singura garantie a respectului, a succesului este averea. Printre atitia ilustri concurenti la statutul de vedeta, silueta scriitorului se pierde intr-o cetoasa uitare. Va propun un test: in cite ziare ati avut posibilitatea sa cititi despre moartea unui scriitor important cum este Gheorghe Craciun? In schimb, in cite ati aflat, de pe prima pagina, de decesul, cauzat de o supradoza, al blondei Anna Nicole Smith, celebra pentru silicoanele ei si mariajele cu miliardari octogenari? Nu-mi propun sa fac ierarhizari ale deceselor: moartea contine acelasi potential dramatic, indiferent pe cine loveste; dar nu e trist ca pierderea unui intelectual de rasa conteaza mai putin decit disparitia unei abundente perechi de sini?
Nu aprob nici nostalgiile unora dupa vremurile nu de mult apuse, cind, sub comunism, scriitorului ii revenea un mare capital de stima. Pe Nichita Stanescu sau pe Marin Preda ii cunostea tot romanul, de la vladica la opinca; pe Mircea Cartarescu sau pe Ioan Es. Pop prea putini ii mai stiu, iar restrinsa faima de care se bucura se datoreaza publicisticii, nu cartilor care i-au impus in breasla strimta a celor ce inca mai cred in nevoia de fictiune. Atunci literatura era un refugiu, o cale de evaziune, acum a devenit ultima alternativa intr-un din ce in ce mai diversificat, desi tot mai stereotip sistem de loisir. Intre televizor si carte, citi aleg ultima solutie? Putini, din ce in ce mai putini… Usor-usor, scriitorul devine o prezenta din ce in ce mai discreta; vocea sa nu mai reuseste sa acopere harmalaia puternicilor zilei si nu mai are forta de a se face auzita in agora. Si teama mi-e ca rezultatele unei clase politice saraca in intelectuali incep sa se vada.