La haisa si la cea

De mult viata politica romaneasca n-a cunoscut o perioada atit de animata. Nimic nu mai e stabil. Tot ce se cladeste azi, se darima miine. Evenimentele se succed cu o repeziciune uluitoare. In fiecare zi apar pe scena personaje vechi sau noi, cu declaratii care de care mai halucinante. Cutitele se infig in masa, spadele sar din teci. Se aud impuscaturi, injuraturi si tipete isterice. Apoi, toate aceste zgomote se sting si urmeaza o perioada de acalmie generala. Scena politica romaneasca seamana tot mai mult cu un spectacol dezolant prin grotescul sau, in care oamenii politici se comporta ca niste clowni, avind o singura menire: aceea de a distra multimea. In lipsa piinii, puterea ii ofera poporului un circ continuu. Tonul il dau presedintele si premierul. Primul se distinge printr-un ris care contamineaza multimile, al doilea – printr-o eleganta ce te pune la respect. Aflati in mijlocul arenei, intre cei doi are loc o competitie acerba. Fiecare tine cu tot dinadinsul sa cistige publicul de partea sa. De aceea, atunci cind primul ridica mina dreapta in aer, celalalt o coboara. Cind primul face un pas la dreapta, celalalt, aflat in spatele sau, il contracareaza, facind un pas la stinga, si tot asa. Cind primul spune da, celalalt raspunde, automat, nu. Si viceversa. Jocul acesta absurd, de-a baba oarba, dureaza deja de aproape doi ani. Pe unii poate ii amuza, pe mine unul m-a obosit peste masura. M-am saturat de vorbe goale. Nu ma intereseaza si nu ma amuza jocurile de culise ale puterii. Neseriozitatea trebuie sa aiba, totusi, niste limite. Scalimbaielile nu prevestesc nimic bun. Risul nestapinit atrage, de multe ori, raul dupa el. Am impresia ca baletul absurd pe care-l fac presedintele si premierul pe scena noastra politica sint de rau augur. Dihonia care a intrat in ei s-a raspindit in aerul pe care-l respiram. Dansul inlantuit pe care-l executa invirtindu-se in cerc a creat in jurul lor un halou de isterie generala. Poate ca nu degeaba avem parte de atitea calamitati. Surpari de teren, inundatii, avalanse, gripa aviara. Natura are nevoie de echilibru. In momentul in care ai intrecut masura, cerul se pravale peste tine. Pedeapsa vine de undeva deasupra. Natura noastra pacatoasa afecteaza bunul mers al lucrurilor din universul inconjurator.
*
In momentul in care politica se bazeaza pe un sir de cacealmale, trebuie sa ne asteptam si la recul. Mai tirziu sau mai devreme, conturile vor fi reglate. In natura, dar si in societate, nimic nu se pierde, totul se transforma. Are loc un transfer de energii si de voturi dintr-o parte a spectrului politic in alta. Electoratul nu poate fi dus mult timp cu zaharelul. Ginditi-va la ce s-a intimplat la alegerile din 2004. Adrian Nastase era foarte sigur pe victoria lui. Si aceasta siguranta, ca si aroganta sa nativa l-au costat scump. El a pierdut alegerile. Invingator a iesit Basescu. Care nu a uitat de o parte din promisiunile sale electorale si l-a maturat pe fostul premier de pe scena politica si, odata cu el, a bulversat si opozitia. Acum, pe scena noastra politica evolueaza practic un singur jucator. El face cartile, el le distribuie pe masa de joc. E bine, e rau? Dupa cum evolueaza lucrurile, se pare ca e rau. Nu poti face politica de unul singur. Intr-o societate normala, e nevoie de doua forte: de putere si de opozitie. In momentul in care una o anihileaza pe cealalta, echilibrul se rupe. Fara o opozitie consistenta, fortele aflate la putere intra in degringolada. Controlul e pierdut si se instaureaza legea bunului plac. Pentru a defini intr-o fraza acest fenomen, am putea spune: „Somnul opozitiei naste monstri”. Acest lucru este vizibil in Romania. Monstrul Basescu exista. Il putem vedea zi de zi in toata grandoare sa.
…Desigur, pina la alegerile urmatoare, va mai curge mult timp pe girla simbetei. Presedintele Traian Basescu e insa, in ciuda aparentelor, un om prevazator. De aceea el nu pierde vremea, ci, apelind la trucuri, incearca in fiecare clipa sa cistige capital politic. Si cistiga fara prea mare efort… Cu cit lucrurile merg mai prost in Romania, cu atit influienta sa creste. Pe el nu-l intereseaza sa rezolve problemele reale ale tarii, ci sa se mentina la o anumita cota in sondajele de opinie. Cistigul insa nu e de durata. Pentru ca e cladit pe un sol alunecos.
Traian Basescu e intr-adevar un presedinte jucator. Asii pe care ii scoate din mineca ni se rotesc pe deasupra capului, asemenea unui roi asurzitor. Spectacolul incepe, insa, sa ne oboseasca. Tine de prea mult timp. Iar trucurile, chiar daca sint executate cu maiestrie, incep sa se repete. Pockerul politic prezidential devine previzibil. Poate ca a sosit momentul ca Traian Basescu si clasa noastra politica sa inteleaga ca am dori sa traim cu totii intr-o Romanie normala. Ca ne-am saturat de atita tevatura fara rost. Ca a sosit timpul sa tragem linie si sa vedem ce aveam de facut. Nu putem trai intr-o vesnica vendeta. A sosit timpul sa ne vedem de treaba. In prezent, Romania are nevoie de un presedinte responsabil. De un presedinte care sa dea dovada de tact si diplomatie atit in politica interna, cit si in cea externa. Declaratiile belicoase si hahaiala nu ne umplu buzunarele. Pierdem prea mult timp cu lucruri marunte. Nu ne intereseaza cine e mai puternic: Traian Basescu sau premierul Tariceanu. Nici cine e mai destept. Daca nu se inteleg, sa paraseasca scena politica. Noi nu i-am ales ca sa ne arate muschii. Nici sa faca circ. I-am ales ca sa ne conduca spre un minimum de normalitate. Daca nu pot, sa se dea in laturi.
Traian Basescu nu e insa doar un presedinte jucator. Ci un presedinte de criza. Perioada de normalitate il omoara. Caci normalitate inseamna ordine. Inseamna consecventa. Inseamna administratie. Inseamna evitarea conflictelor. Traian Basescu nu poate trai intr-o lume pasnica. De aceea, el cauta pretutindeni in jurul sau posibili adversari si tapi ispastori. Lui ii place vinzoleala, pentru ca vinzoleala ii ascunde slabiciunile si neputinta, handicapul de-a cladi ceva. Daca, prin absurd, i s-ar propune sa conduca tara in dubla ipostaza, de presedinte si de premier, conflictele dintre cele doua palate nu ar inceta. Ci, dimpotriva, ar atinge o cota paroxistica. Atunci, probabil ca, in virtutea inertiei, tot premierul, nu Tariceanu, ci Basescu, ar fi vinovat.
Gindruile acestea mi-au trecut prim minte in timp ce priveam pe micul ecran „intilnirea” dintre Basescu si Tariceanu pe podul de la Tarliusa. Alunecarile de teren si indundatiile, tragedia sinistratilor, a creat pentru presedinte si premier inca un prilej de competitie. Nici pe unul, nici pe celalalt nu l-a interesat ce se intimpla efectiv acolo. Ei nu au fost preocupati de faptul ca oamenii isi pierdusera putinul avut pe care reusisera sa-l stringa dupa o viata chinuita. Pe cei doi ii interesa sa ajunga unul inaintea celuilalt la fata locului, pentru ca poporul sa-i „vaza” la televizor. De aceea nu au venit impreuna, ci separat, fiecare in elicopterul sau. S-au intilnit la mijlocul podului. Si aici a avut loc un schimb de amabilitati. Ca intotdeuna, a iesit invingator presedintele, care, vazindu-l pe premier un pic cam derutat, i-a spus: „Caline, ne vedem mai la vale…”. Dupa care fiecare a plecat in drumul sau. Ca de obicei. Unul la haisa, altul la cea…