Lumea cu chip de femeie (II)

Pe atunci, in primii mei ani de viata, inca nu ajunsese in sat Moartea din zilele de azi, o muiere a dracului, fara umor si de o cruzime inspaimintatoare, de vreme ce secera de-a valma, si pe tinar, si pe batrin. Daca se intimpla sa dispara pe neasteptate un copil sau un tinar dintr-o neatentie, intr-o incaierare sau la scaldat, faptul ca existau motive explicabile ma facea sa clasez intr-un mod foarte personal disparitia: ea devenea doar un accident, tragic, fireste, dar nu… Moarte! Fiindca Moartea pentru mine era alta, si anume cea care avea chip batrin si impacat, pentru ca ii culegea pe oamenii ajunsi la senectute, a caror stingere era acceptata ca un dat firesc si de ei insisi, si de ceilalti. Imi imaginam ca de asta isi luase si moartea un chip uscat si blind, plin de o mie de riduri si cu obrajii cazuti inauntru, ca sa poata sa se inteleaga bine cu cei ajunsi la vremea culesului. Cu o fata bucalata si giumbuslucuri de copil, ar mai fi putut ea sa-i convinga sa o urmeze? Si, mai ales, s-ar fi lasat ei, oameni copti si cu scaun la cap, pe mina unui plod, pentru o treaba asa de importanta, ca ducerea pe lumea cealalta?

Moartea venea insotita de bataia grea, "intr-o dunga" a clopotului bisericutei de pe malul drept al Prutului, sunet care-mi declansa in nari mirosul de busuioc. Daca avea pentru mine chip de baba, era si pentru ca, la priveghiul linistit din odaile cele bune ori in cerdacuri si curti si la inmormintari, vedeam mai mult femei batrine cu buchete de busuioc si doar ici-colo cite un mos (mosii erau rari, mai disparusera, saracii, in cel de-al doilea razboi mondial!); toti, fani ai mortii-in-pace ei insisi, stateau cuminti, cu palariile in miini ori cu broboadele peste gura, privirea decolorata atintind golul parca fara frica. Eh, mai si lacramau uneori, dar cel mai mult glumeau in barba si pe sub barise, amintindu-si cine stie ce patanie legata de cel condus pe ultimul drum…

Viata! Pai, sa ma fi taiat si nu puteam vedea viata decit legata strins de prezenta feminina, cu deosebire a mamei. Nici nu era de mirare: recunosteai de departe o casa din care stapina era plecata pentru un timp mai lung sau mai scurt – stearsa, prafoasa, in neorinduiala, te privea tacuta si cazuta moale in apatie (dupa ce a murit mama mea, si nu fac o metafora, casa a prins de stire si a imbatrinit brusc!). Toti ceilalti din familie deveneau si ei mai tacuti, mai morocanosi, mai singuri: nu mai era cine sa-i iubeasca neconditionat, cui sa ceara sau sa reproseze ceva si nici in fata cui sa se alinte, sa se fuduleasca, sa se grozaveasca!

In jurul unei mame, insa, totul se umplea de miez, un miez care aduna intreaga vlaga si caldura a lumii; universul, in agitatie perpetua si bogat in sunete, exploda intr-un curcubeu sclipitor. Mirosul de leustean fraged din borsurile de pe plita cu jarul mereu aprins imbata cu mireasma vazduhul; rufele intinse pe sirme la soare si vint plesneau vesele si optimiste aerul. Toti cerseau, de dimineata pina seara, atentia mamei, si ea impartea de dimineata pina seara mingiieri, scatoalce si mincare la toti: copii, oratanii, animale; mama cinta, bocea, spunea povesti, dracuia, se certa cu Dumnezeu, invoca ploaia, blestema saracia, birfea in fuga la gard cu o vecina. Ea cunostea bine, pina in adincul inimii, si facea sa nu fie uitate ori sa moara sentimentele fundamentale – dragostea si mila si durerea si grija si amaraciunea -, fara de care universul ar fi fost doar un sobolan mort…

Mama era insasi viata.

Dragostea era si ea femeie. Mai bine zis, o fata tinara, careia i se umflasera sinii sub bluza si incepusera a-i sfirii calciiele dupa baieti, motiv pentru care era perceputa ca o bomba planind amenintator asupra casei parintesti. Educatia ei amoroasa, traumatizanta pe veci, cuprindea setul de invataturi: "baietii vor numai sa se distreze", "barbatul e barbat (adica el are intotdeauna dreptate, n.m.), daca-i cade palaria in sant, o ia, o scutura si tot barbat ramine", iar educatia ei sexuala se rezuma la: "e rusine, mama!", sexul fiind diabolizat astfel definitiv. Cum nu se poate mai clar: dragostea era ceva primejdios, sexul ceva rusinos, de ocara!

La virsta adolescentei, tensiunea ajungea la cote maxime prin gospodarii: fata era privita ca un terorist si, in acelasi timp, ca o sigura viitoare victima. Daca nubila venea mai tirziu acasa, spaima incoltea in parinti, care se transformau in feroci anchetatori: oare nu fusese deja "pacalita" de vreun baiat? Ce-a cautat ea la "randevu"!? Randevu: iata un cuvint pe care, cind l-am auzit prima data, l-am perceput ca pe-o teribila amenintare, ca pe ceva compromitator, ba chiar ca pe o culpa de nesters – cu o asa intonatie era el pronuntat de anchetatorii ad-hoc!

Intr-un an, una din puberele satului a ramas gravida si n-ar fi trebuit. Daca s-ar fi inecat in Prut – cum amenintase -, ma tem ca ar fi fost o usurare si pentru ai ei, si pentru ceilalti.