Uritul

Obsesia artei moderne este uritul, pe care Karl Rosenkrantz il aduce in discutie pentru prima data ca o categorie estetica, in lucrarea O estetica a uritului (intre frumos si comic). Crestinismul, spune Karl Rosenkrantz, este cel care a introdus in arta, incepind cu Evul Mediu, uritul, in reprezentarile trupurilor slutite de boala si de suferinta. Figurile monstruoase de pe catedralele gotice, picturile care reprezinta Apocalipsa si Iadul sint urite, dar nu lipsite de valoare estetica. Iadul nu este numai de natura religios-etica, ci si estetica. Predilectia pentru subiectele scabroase aduce in prim plan uritul, care nu mai este exclus din arta, asa cum procedau anticii, ci este infatisat ca o categorie estetica.

Uritul este, pentru Rosenkrantz, partea intunecata a frumosului, o afirmare prin contrast a frumosului. Uritul se afla la granita dintre frumos si comic. "Uritul cel mai urit", spune Rosenkrantz, nu este uritul care ne dezgusta in natura, ci este uritul crimei, al egoismului, "ridurile si cearcanele suferintei". Spre deosebire de frumos, uritul contine in el propria sa contradictie, determinata de propria lui esenta. Relativitatea uritului reiese din faptul ca acesta nu poate fi masurat prin el insusi, ci numai prin raportarea la frumos.

Cel de-al cincilea roman al lui Amelie Nothomb, Atentat, este o meditatie asupra uritului si a identitatii. Monstrul estet al lui Amelie Nothomb, pe nume Epiphane Otos, se indragosteste de frumoasa Ethel. Epiphane Otos participa chiar la un concurs de frumusete, facind parte din juriu, caci cine altcineva poate vorbi mai bine despre frumusete decit cel ingrozitor de urit: "Nimeni nu ar trebui sa aiba dreptul sa vorbeasca despre frumusete, cu exceptia persoanelor ingrozitor de urite. Sint cea mai urita persoana pe care am intilnit-o: asadar, consider ca eu am acest drept. Este un asemenea privilegiu, incit nu imi regret soarta". Ca in orice alt roman al lui Nothomb, referintele literare si filosofice sint numeroase. Autoarea abordeaza tema uritului si cea a frumosului, vorbeste despre rolul individului in societate, despre identitate si alteritate.