Casatorie cat o viata

El are 84 de ani, iar ea 81, fiindca asa se obisnuieste la romani ca barbatul sa fie cu un pas in fata. Dupa 60 de ani, Maria si Dumitru Vasilache, sa inversam un pic ordinea in functie de cine a avut mai multa autoritate in discutie, se simt la fel de vigurosi ca si atunci cand si-au pus pirostriile. Sunt niste pensionari care nu au ce sa pretinda de la cotidianul care ne macina tuturor zilele. Ceea ce-i macina sunt amintirile. Cu bune si cu rele fiindca viata omului nu-i facuta numai din Paradis, ci se mai picura si cate un pic de Infern in ea.

In fata apartamentului lor de la "capatul lui unu", ca asa se cheama acum zona respectiva, s-a inaltat un cires mai mare decat blocul. "Pe asta l-am sadit noi cand ne-am mutat aici", se mandreste cu vadita motivatie Maria Vasilache. In spatele apartamentului sta falnic ca un crainic al voievozilor de odinioara un nuc. "Au vrut astia de la Primarie sa-l taie, dar n-am fost de acord". In apartamentul lor, sotii Vasilache vor sa se simta ca in natura.

Singuri dar pasionati de tot ce se intampla in jurul lor brazdeaza zilnic aleile din jurul blocului, fie dupa cumparaturi, fie doar asa ca sa li se para viata mai lunga. Cand ostenesc se aduna in casa si se uita la fotografii. El insista, fiindca ii face placere sa-si retraiasca tineretea. Ea dimpotriva. " Acum nici eu nu vreau sa ma mai uit la mine in fotografie". Ce sa-i faci, eterna cochetarie feminina.

Copilarie intr-o familie de imprumut

Povestea lui, povestea ei, povestea noastra ce sa mai ocolim subiectul. O continua lupta existentiala, un test continuu de supravietuire pe care l-au trecut cu brio. Ea tocmai se califica la locul de munca, filatoare la FRB, adica Filatura Romana de Bumbac, el muncitor necalificat la Combinatul de ciment de la Cernavoda. Ea a devenit filatoare, dar si membra a Partidului Comunist, el s-a facut militian si s-a mutat in Capitala. Ea s-a transferat mai apoi ca secretara de partid la NFB, adica Noua Filatura de Bumbac, el loctiitor politic la Politia Capitalei.

Functiile si orientarea politica i-au atras atat de mult ca nu s-au despartit nici dupa 60 de ani. Odata cu asta au disparut si imaginile neplacute din trecutul lor. Care au fost destul de multe din cate povestesc ei. "Am ramas fara mama la sapte ani. Tatal meu a fost un om foarte bun, dar cand s-a casatorit a doua oara a devenit o fiara. Ma punea sa car cate doua galeti de apa de la fantana cu ghizdele. Il si auzeam vorbind cu mama vitrega: «ce bine daca nu era copilul asta. Daca stiam ii dadeam un bocanc de mica si dusa era». La noua ani am fugit la o matusa la Bucuresti, dar ea avea si asa noua copii si nu avea unde sa ma mai tina si pe mine. Dar m-a tinut si acolo am terminat scoala si am fost trimisa la scoala de partid", povesteste Maria Vasilache.

Unchiul, Ioan Gorgan, ofiter de militie, stiind ca sunt singura, vroia sa nu cad in pacat", mai spune batrana. Intamplator i-a facut cunostinta cu seful lui direct, Dumitru Vasilache, holtei la vremea aceea, care mai era si loctiitor politic la Militia capitalei.

Fiica vie in amintire

De la Dumitru Vasilache, n-am aflat foarte multe, fiindca nu mai avea timp de antena. Doar ca s-au mutat intre timp la Campulung, unde Maria fusese detasata ca sefa la magazinul universal, iar el pe la vreo 60 de kilometri distanta de domiciliu, pana hat la Izvoarele Sucevei. Nici unul nici altul n-a fost de acord cu astfel de servicii. Maria spunea ca: "Ce, vreti sa-mi bagati cheile de la puscarie in buzunarul meu?". La care raspunsul venea evident: "Sa te scoata barbatul tau, ca el se ocupa cu chestiile astea!" Au renuntat la slujbe si in 1956 au ajuns la Botosani. Maria ca secretara de partid la Uzinele Textila Moldova, Dumitru ca sef la Rezervele Statului de la Catamarasti. "Am locuit si-n Parcul Tineretului si-n Grivita, iar acum aici. Ne-am mutat toata viata ca tiganul cu cortul".

Viata lor a fost marcata de o tragedie, moartea prematura a fiicei lor, Doina. Era inginera si directoare cu protectia muncii la Barajul Rogojesti. A lasat pe umerii lor doi copii: unul a ajuns inginer, celalalt pilot de aviatie.

Familia Vasilache are si un fiu, cunoscut de mai toata lumea din Botosani prin diversele sale activitati. Alexandru Vasilache, Sandu cum ii spun prietenii, profesor de filosofie a fost si sef de unitate la Ultimul Prohod, pentru amatorii de chilipiruri, dar si bibliotecar, cum este in momentul de fata pentru initiatii in literatura. Ar fi vrut sa se faca militar. Pentru asta a si facut Liceul cu pricina de la Campulung, dar i s-a spus ca are dioptriile prea mari. Cand a fost sa fie luat in armata a refuzat: "Cand am vrut eu sa fac armata, n-ati vrut voi. Acum nu mai vreau eu!", a fost raspunsul viitorului filosof si sef de local. Ba mai mult, partidul sau cei care-l slujeau pe vremea aceea au convenit ca, din cauza dioptriilor exagerat de mari, sa nu urmeze o facultate la care se lucreaza cu cifre. De aceea a urmat filosofia.

"Am rezistat impreuna fiindca ne-am iubit prea mult copiii"

Si parintii si fratele regreta moartea Doinei, dar se bucura de fericirea nepotilor si stranepotilor si de bucuria  de a trai. Cu bunele si cu relele pe care ni le ofera viata pamanteana. "Cati n-au incercat sa ne desparta? Si parintii de-ai doilea. Si altii. Si n-au reusit. Noi am rezistat impreuna fiindca ne-am iubit prea mult copiii", a spus in finalul discutiei noastre Maria Vasilache.

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video