Profesori obligati sa restituie tichetele cadou

luni, 21 septembrie 2009, 20:55
1 MIN
 Profesori obligati sa restituie tichetele cadou

In caz contrar se va ajunge in instanta de contencios administrativ. Asta, deoarece controlorii Curtii de Conturi au concluzionat ca acestea au fost acordate ilegal. Potrivit deciziei Curtii de Conturi, bonusurile au fost achitate din banii alocati scolilor de Primarie, desi potrivit prevederilor in vigoare acestea puteau fi platite doar de unitatile care aveau venituri proprii.

In aceasta situatie, conducerea Primariei a trimis adrese catre centrele financiare si directiile subordonate prin care cere recuperarea prejudiciului.

Desi a facut acest lucru, Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului, considera discriminatorie decizia Curtii de Conturi. "Nu ar trebui sa se ia asemenea masuri doar la Dorohoi. Tichetele cadou s-au dat in toata tara si masura retragerii acestor drepturi ale profesorilor a fost luata doar la noi. Ceea ce au primit profesorii au fost drepturi legale si nu ar trebui retrase", a declarat Dorin Alexandrescu.

Sindicalistii contesta decizia

Conducerea Sindicatului Liber din Invatamant (SLI) Dorohoi este de parere ca acordarea tichetelor cadou a fost perfect legala, fiind facuta in baza contractului colectiv de munca si a protocolului semnat intre Inspectoratul Scolar Judetean si sindicate. Mai mult, Consiliul Local Dorohoi a prins in bugetul de anul trecut bani pentru plata tichetelor cadou. Liviu Romanescu, liderul SLI, recomanda cadrelor didactice sa nu fie de acord cu returnarea celor aproximativ 500 de lei, contravaloarea celor zece tichete cadou, astfel incat disputa sa fie transata de instanta.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii