Asistentii medicali se reprofileaza in bone sau ingrijitori de batrini

miercuri, 24 martie 2010, 20:29
2 MIN
 Asistentii medicali se reprofileaza in bone sau ingrijitori de batrini

Aproape 600 de asistenti din Vrancea vor sa capete competente si in alte meserii pentru a se pregati, probabil, pentru zile mai negre. Acestia s-au inscris la cursurile care fac parte din proiectul "Dezvoltarea capitalului uman si cresterea competitivitatii economice prin calificarea si recalificarea angajatilor din sectorul medical", demarat de Federatia Sanitas.

Programul, care este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 "Investeste in Oameni!" a fost lansat ieri la Focsani, unde a fost prezenta si Claudia Petcu, secretarul general al Federatiei Sanitas. Aceasta le-a prezentat "halatelor albe" in ce consta cursurile. Primele trei grupe de cursanti din Focsani, Odobesti si Dumitresti vor invata ce trebuie sa faca un baby-sitter, respectiv un ingrijitor de batrini la domiciliu.

"Federatia Sanitas are doar intentii bune atunci cind isi propune sa organizeze in toate judetele tarii genul acesta de cursuri de recalificare si de reconversie profesionala. Acestea nu fac decit sa intregeasca pregatirea dumneavoastra pentru ca sinteti cadre medico-sanitare sau personal auxiliar sanitar", a precizat Claudia Petcu.

Cursurile se vor desfasura pe parcursul a 10 saptamini.  "Ne dorim sa va creem posibilitati noi si sa aveti, atit timp cit sinteti asistenti Sanitas, diferite oportunitati de a mai face ceva in plus. Nu se stie in viata incotro ne indreptam. Asta nu inseamna ca prin aceste cursuri noi va pregatim pentru o eventuala disponibilizare de personal", a precizat Claudiu Grosu, liderul Sanitas Vrancea.

Cursurile sint gratuite, iar la absolvirea cursurilor, toti participantii, in functie de meserie, vor primi certificate de calificare recunoscute la nivel national si/sau european, avizate de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si Ministerul Educatiei. De asemenea, "halatele albe" vor primi la finalizarea cursului si 740 de lei.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii