Spitalele Focsani, Vidra si Dumbraveni ramin la perfuzii la Minister

luni, 27 septembrie 2010, 21:07
2 MIN
 Spitalele Focsani, Vidra si Dumbraveni ramin la perfuzii la Minister

Ucenicul a mai sarutat o data mantia stapinului. Asemeni lui Anakin Skywalker care ii recunoaste suprematia Lordului Sith, in fictiunea de guvernare locala pe care o traim in Vrancea, intre partenerii de la conducere, unde unul e supus, iar altul stapin, liberalul Nini Sapunaru a "prestat" o plecaciune in fata baronului Marian Oprisan. Chit ca la mijloc este vorba despre ilegalitatea preluarii spitalelor Judetean "Sf Pantelimon" Focsani, Dumbraveni si Vidra de catre Consiliul Judetean considera pe Oprisan "inteligent". In intreaga tara, numai cinci spitale, trei in Vrancea, unul in Arad si unul in Caransebes, au ramas nepreluate de autoritatile locale, din pricina datoriilor. "Cei de la CJ au fost inteligenti ca nu au preluat spitalele. La Braila s-a intimplat sa semneze si nu au primit banii, iar apoi s-a ajuns la protestul personalui. Pe cei care n-au semnat la Focsani, eu personal ii felicit pentru ca n-ar fi primit banii", a declarat deputatul Nini Sapunaru, in cadrul unei conferinte de presa.

Acesta si-a motivat felicitarile catre baron prin faptul ca Ministerul Sanatatii nu s-ar fi achitat de sarcinile platilor datoriilor si ca la semnarea procesului verbal de predare/primire, pe linga reprezentantii Consiliului Judetean si Directia de Sanatate Publica Vrancea ar fi trebuit sa participe si un om al Ministerului. Si in chestiunea descentralizarii sistemului sanitar, deputatul considera ca sint anumite interese ale PDL, care si-ar "trata" drumul spre alegerile din 2012, in sensul in care spitalele preluate de administratii portocalii o vor duce mai bine, in timp ce unitatile care vor fi preluate de conduceri PSD sau PNL vor agoniza spre moarte. "Am in intentie o intilnire cu medicii, asistentii sau farmacistii, la care ii invit si pe cei de la PD si PSD, daca vor sa participe, sa discutam de sistemul medical. Cei de la PD si-au pregatit localele din 2012: care-i administratie PD si-a rezolvat problema, care-i PNL sau PSD, mai putin. Noi, liberalii, avem un proiect pentru ca spitalele ce vor fi inchise sa fie transformate in camine de batrini, realizate pe investitii europene", a mai precizat deputatul PNL.

Cele trei spitale nepreluate din Vrancea ar putea ramine in cele din urma la Ministerul Sanatatii. "A fost initiat un proiect prin care se propune ca cele trei spitale care nu au fost preluate de catre Consiliul Judetean sa ramina in subordinea Ministerului Sanatatii", spune dr. Catalin Graur, directorul DSP. Proiectul a fost initiat dupa ce oficialii Consiliului Judetean au refuzat sa semneze protocolul de predare-primire cu DSP deoarece in proces nu s-au introdus si alte prevederi. Administratia judeteana solicita plata datoriilor spitalelor pina la momentul preluarii, in conditiile in care Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) a platit datoriile strinse de spitale pina la 31 iunie, si demararea unui program national de reabilitare a unitatilor spitalicesti.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii