Sursa de oxigen proprie la Spitalul Focsani

joi, 26 august 2010, 21:29
1 MIN
 Sursa de oxigen proprie la Spitalul Focsani

Fabrica de oxigen cumparata de Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani a fost pusa ieri in functiune. Instalatia a fost adusa din Germania si a costat 95.000 de euro.

Aparatura a fost montata in curtea unitatii spitalicesti in aceeasi zona in care se afla si stocatorul de oxigen ce apartine firmei Linde-Gaz din Timisoara, cea care a aprovizionat spitalul pina la sfirsitul lunii iulie. Noua instalatie produce 14 mc de oxigen pe ora, in conditiile in care unitatea are un consum zilnic de 200 mc.

Reprezentantii firmei ce au montat echipamentele spun ca generatorul porneste in functie de consumul din spital iar oxigenul obtinut prin metoda PSA (metoda sitelor moleculare) are o puritate de 93%, limita minima admisa intr-un spital fiind de 90% conform standardului international.

Cele mai mari consumuri de oxigen se inregistreaza in salile de operatii si la terapie intensiva, unde o parte din pacienti respira artificial, cu ajutorul aparatelor.

Spitalul Judetean a dispus pentru o perioada de o cantitate limitata de oxigen pentru ca din 31 iulie 2010 contractul cu firma Linde-Gaz, care furniza oxigen medicinal, a expirat si nu s-a mai semnat o noua conventie de furnizare din cauza unor neintelegeri.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii