500 de milioane de lei, cautiunea pentru preotul contrabandist de la Vascauti

miercuri, 21 iulie 2010, 21:13
3 MIN
 500 de milioane de lei, cautiunea pentru preotul contrabandist de la Vascauti

Tribunalul Suceava a stabilit ieri cautiunea pe care trebuie sa o plateasca Gheorghe Cristian Panzaru, preotul de la Vascauti acuzat de date de mita si contrabanda cu tigari, aflat deocamdata in arestul IPJ Suceava. Este vorba despre 500 de milioane de lei vechi, bani pe care preotul, prin avocatul sau, a recunoscut ca nu ii detine si, de aceea, a fost cerut un termen de doua zile, pana vineri, 23 iulie a.c., sa faca rost de ei. Avocatul a prezentat, de altfel, instantei o adeverinta de venituri din care rezulta ca familia preotului Panzaru nu are niciun alt venit decat salariul sau, suspendat si acesta, dupa ce, la nivelul Arhiepiscopiei, s-a luat decizia ca pana cand lucrurile se vor clarifica Gheorghe Panzaru sa nu mai slujeasca. Preotul din Vascauti – Musenita a incercat sa convinga instanta intr-un alt dosar, de revocare a masurii arestarii preventive, argumentand ca, de cand a inceput ancheta impotriva sa, lucrarile de reparatii la biserica unde slujeste, distrusa de un incendiu in urma cu patru ani, au fost oprite. Cererea de revocare a fost insa respinsa si a ramas stablit ca vineri sa se judece solicitarea de eliberare pe cautiune, daca aceasta va fi depusa la CEC pe numele inculpatului, la dispozitia instantei.

Tot ieri a ajuns la instanta si rechizitoriul finalizat de Parchetul de pe langa Tribunal prin care preotul din Vascauti a fost trimis in judecata. Potrivit Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava, Gheorghe Cristinel Panzaru, de 36 ani, preot in localitatea suceveana Vascauti, a fost trimis in judecata, luni, pentru dare de mita si contrabanda.

In urma cercetarilor, s-a stabilit ca, in 17 iunie, barbatul a contactat telefonic un agent sef adjunct de Politie din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Siret, solicitandu-i sa se intalneasca intr-un local din Siret.

In cadrul intalnirii, barbatul i-a oferit politistului de frontiera suma de 4.000 de euro pentru a-l ajuta sa introduca in tara, peste fasia verde, mai multe baxuri de tigari din Ucraina. El i-a cerut ca, in schimbul banilor, sa nu monitorizeze cu aparatul de termoviziune o anumita portiune a frontierei, timp de o jumatate de ora, insa politistul l-a refuzat, spunandu-i ca nu doreste sa se implice in astfel de afaceri. Politistul de frontiera a facut, in 21 iunie, un denunt la Serviciul Judetean Anticoruptie Suceava, care a preluat acest caz.

Potrivit cercetarilor, Gheorghe Cristinel Panzaru a introdus in tara, in noaptea de 5 spre 6 iulie, impreuna cu alti complici, ramasi neidentificati, o cantitate mare de tigari, respectiv 36.950 pachete de tigari, pe care a trecut-o peste fasia verde dintre Ucraina si Romania si care a fost depozitata in gospodaria unei femei din satul Vascauti, cauzand astfel bugetului de stat un prejudiciu de 330.098,37 lei, reprezentand taxele vamale si fiscale.

Inregistrarile audio – video si audio realizate in mediul ambiental, precum si cele electronice au confirmat ca, in noaptea de 5 spre 6 iulie 2010, intre orele 02,00 – 02.30, pe o portiune a frontierei de stat romano – ucrainene, au actionat mai multe persoane de o parte si de alta a frontierei si au introdus, prin metoda "punte", bunuri pe teritoriul Romaniei si ca in zona Ucrainei s-a actionat cu un autovehicul de tonaj greu, posibil "Kamaz", iar pe teritoriul Romaniei, cu o caruta.

Cercetarea locului faptei a confirmat urmele carutei din acea zona pana la locuinta femeii din Vascauti, unde au fost gasite tigarile de contrabanda.

Gheorghe Cristinel Panzaru risca o pedeapsa cu inchisoare intre sase luni si sapte ani pentru dare de mita si intre doi si sapte ani pentru contrabanda.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii