Ipocrizie fara margini: Start furat

joi, 24 septembrie 2009, 19:16
3 MIN
 Ipocrizie fara margini: Start furat

"Un presedinte al tuturor romanilor, cinstit, responsabil, vertical si echilibrat", asa se descrie Crin Antonescu in celebra scrisoare electorala pentru ca mai jos cu cateva randuri sa citim: "Pentru responsabilitate, demnitate si cinste la Presedentia Romaniei, eu va cer un singur lucru: sa mergeti la vot". Dar, bineinteles, continuarea "fireasca" ar trebui sa fie: "Ca sa-l alegeti pe Traian Basescu", nu? Concluzia la care ne imping liberalii este ca, in 20 de ani, politicienii au ajuns sa ne considere prosti si sa se simta liberi sa incerce sa ne duca cu zaharelul.

 

Campania electorala pentru alegerile prezidentiale care vor avea loc pe 22 noiembrie a inceput cu o luna inainte pentru liberali. Cutiile postale ale vasluienilor au fost umplute zilele trecute de calendare si scrisori ale candidatului Crin Antonescu, cel care se pretinde, cu aceasta ocazie, a fi cel mai corect si onest dintre candidati. Militand pentru un asemenea candidat, cu astfel de calitati dobandite sau innascute, liberalii vasluieni trebuie sa stie ca incalcarea legii electorale nu poate fi un semn de corectitudine si onestitate.

In schimb, liderii liberalilor din judet merg si mai departe si se jura ca nu este vorba sub niciun chip despre vreun semn de campanie electorala. Explicatia lor a fost ca nu este nici altceva decat "o actiune de precampanie electorala".

De ani de zile, pentru a descrie ceea ce se intampla inaintea unei campanii electorale, analistii politici, ca si politicienii, au inventat termenul de "precampanie", pentru a surprinde insa mesajele cu tenta electorala pe care viitorii concurenti nu se pot abtine sa nu le arunce pe piata. La aceasta rubrica, destul de vasta, au intrat adeseori atacurile la adresa viitorilor contracandidati, relatarile "deontologice" despre realizarile din timpul activitatii anterioare a candidatului, caracterizari sau autocaaracterizari la fel de "echidistante". Ce face insa candidatul liberalilor in scrisoare si pe pliantul-calendar cu care liberalii au impanzit Vaslui se inscrie intr-un efort de campanie electorala sadea.  Sau nu?

"Nici vorba!", spune Florin Ciurariu, presedintele Filialei Municipale a PNL Vaslui.

"Respecta prevederile legale si nu are nimic electoral, intrucat mesajele nu contin indemnul de a vota o anumita persoana", a spus Ciurariu. Si are mare dreptate, intr-adevar! De fapt, numai asta nu contine, in rest are de toate. Si liberalii vasluieni, si nu numai, sunt probabil foarte mandri de ei cu aceasta performanta "intelectuala" prin care eludeaza legea si apoi pot sa spuna in gura mare ca nu au mancat usturoi. Numai ca scrisoarea lui Antonesc are mai mult decat iz de campanie. Ia priviti aici!

"Sunt Crin Antonescu si vreau sa redau Romania romanilor", dupa care, la cateva randuri, urmeaza "Un presedinte al tuturor romanilor, cinstit, responsabil, vertical si echilibrat", scrie Crin Antonescu in scrisoare vorbind despre… Traian Basescu, desigur. Sau sa fie vorba despre Mircea Geoana? Concluzia logica este, bineinteles, cea trasa de Florin Ciurariu: nu este o scrisoare electorala pentru ca nu contine indemnul de a vota o anumita persoana. Imediat dupa ce se recomanda ca find "cinstit, responsabil, vertical si echilibrat", sau "singurul care nu are legatura nici cu «Flota», nici cu «matusa Tamara», nici cu «Eterna si fascinanta Romanie»", Antonescu spune "Pentru responsabilitate, demnitate si cinste la Presedentia Romaniei, eu va cer un singur lucru: sa mergeti la vot". Dar nu spune cu cine sa votati. Asta este adevarat. Prosteala ieftina poate fi aparata de liberalii vasluieni cu mii de argumente care sa nu sfideze nici logica si nici legea, dar ce se intampla cu bunul simt?! Mai ales din partea unui candidat si a unui partid care doresc, cel putin declarativ, sa faca politica "fara spectacole de prost gust, fara minciuna".

Concluzia este ca, in 20 de ani, politicienii nostrii au ajuns sa ne considere prosti si sa se simta liberi sa incerce ne duca cu zaharelul. O singura intrebare ramane: Cat de prosti ne cred ei?

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Comentarii