Atentie: ciine rau!

Subtitlu

luni, 12 iunie 2006, 23:47
2 MIN
 Atentie: ciine rau!

Stadion: AWD Arena, Hanover
Italia: 1. Buffon – Zaccardo, Cannavaro, Nesta, Grosso – Perrotta, Pirlo, De Rossi – Totti (’56 – Camoranesi) – Toni (’82 – Del Piero), Gilardino (’64 – Iaquinta). Antrenor: Marcello Lippi.
Ghana: Kingston – Pantsill , Kuffour, Mensah, Pappoe (’46 – Illiasu) – Appiah, Essien, Muntari, E. Addo – Gyan (’88 – Tachie), Amoah (’69 – Pimpong). Antrenor: Ratomir Dujkic.
Arbitri: Carlos Simon – Aristeu Tavares, Ednilson Corona (Brazilia)
Cartonase galbene: De Rossi, Camoranesi, Iaquinta / Muntari, Gyan
1-0, min 40: Pirlo trimite o torpila de la 18 metri, lateral stinga, care ocoleste toata apararea ghaneza, inclusiv pe portar.
2-0, min. 83: angajat de Pirlo, Iaquinta profita de preluarea aiurea a lui Kuffour, dribleaza portarul si inscrie fara probleme.
Un meci inceput in draci, desi, la forta celor doua aparari si linii de mijloc se intuia ca se va inscrie greu. Prima parte a jocului a fost un festival de cornere la poarta ghanezului Kingston, dar italienii nu sint chiar englezi din moment ce pericolul numarul 1 pentru africani, in astfel de faze, raminea detenta lui Cannavaro. Marile ocazii au venit de la cei doi atacanti, Gilardino si Toni avind cite o bara la activ, ultimul dintr-o minunatie de sut fara preluare, de la distanta. Odata iesiti din chingile „squadrei”, ghanezii replica extrem de curajos, dar fara precizie in actul decisiv, semnificativ pentru inspiratia atacantilor fiind aceea ca ocazia maxima a fost irosita de fundasul stinga Pappoe. Insa golul a venit la poarta lui Kingston din partea responsabilului cu sutul de la AC Milan, Andrea Pirlo.
Odata inscris 1-0 pe tabela de marcaj, italienii au mai redus din presiune, fara a se incuia in fata lui Buffon si chiar neezitind sa incerce desprinderea (irosita copilareste si de Gilardino, si de Perrotta), dar lasindu-i pe africani sa trudeasca prin apropierea careului lui Buffon. Insa, chiar lipsita de Totti (care a urmat soarta lui Koller din meciul precedent, accidentindu-se destul de grav) Italia este un ciine care se gudura pe linga tine si te musca cind ti-e lumea mai draga. Dulaul s-a numit, de fapt, Iaquinta, si nu i-a pasat nici un pic de generozitatea lui Kuffour. Cu Moggi cu tot, „Il calcio” mai traieste inca!

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii