Chimie pe gazon

Chiar si cel mai nenorocit laborator de chimie din amarita tara in care traim are in dotare o eprubeta. De la elevi care urasc chimia ca untura de peste, pina la pasionati care viseaza si noaptea formulele alcanilor sau alchenelor nu exista nimeni sa nu fi umblat cu un astfel de recipient. Fie ca a pus turnesol peste o substanta oarecare, fie ca a vizualizat reactia dintre un acid si o baza, invatacelul a vazut ca in eprubeta forfota poate sa fie imensa pentru citeva momente. Daca totul decurge conform scenariului si subiectul asculta de profesoara, dupa citeva momente insa, totul se linisteste si reintra in normal.
Cam asa arata si fotbalul romanesc pina acum. Presedintii schimbau punctele ca fetele de masa patate la restaurante (chiar si cei care nu lucrasera in trecut in aceasta bransa), o mina se spala pe alta si totul iesea cum s-a stabilit. Titlurile erau luate de cine trebuie, de retrogradat, retrograda cine trebuie, de promovat, promova cine trebuie. In ciuda amicitiilor si a bornelor stabilite de a fi atinse mai ceva ca la orientare turistica mai era nevoie de cineva. De un soi de Robin Hood negativ, care sa ia punctele de la cel sarac si sa le bage in traista celui bogat. Si pentru ca acesti oameni trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus arbitri. Rasplata data de sforari marionetelor era pe masura. Pe lista FIFA ajungeau baieti de baieti care stiu si sa fluiere strimb si sa aiba in vocabular "shakespeariana" expresie "Do you want a girl?", comisioanele asigurate pentru "serviciile" de redistribuire a punctelor erau grase, pina si etapele de linistire dupa vreo asasinare a unui meci erau platite. Chiar daca se mai gasea cite un nebun care sa atite atmosfera din eprubeta fotbalului autohton, imediat erau pusi acolo neutralizanti rapizi, amenintarile de curatire raminind mereu la stadiul de agitarea caragialeasca a sticlutei cu "vitrion".
Bine, bine, dar eprubeta trebuia supravegheata de cineva! La adapostul rezultatelor jucatorilor imbracati in rosu, galben si albastru, Nasul o facea pe profesorul de chimie care se uita spre fundul clasei din spatele ochelarilor. Mai dojenea blind, se mai incrunta din cind in cind de ochii lumii, stiind ca oricum nu-l va lasa niciodata corigent pe elevul al carui parinte cotizase serios la repararea clasei sau daduse banii necesari organizarii serbarilor de sfirsit de an. Simtind ca ramine fara alibiurile rezultatelor obtinute in meciurile care incep cu "Desteapta-te romane!", Nasu’ incearca de citeva luni sa arate ca eprubetele folosite sint in pericol de a crapa si in locul lor pot aparea altele mai curate, care sa-i mai perie din imagine. Dezastru insa! Salvati de atitea ori de la corigente, elevii din ultimele rinduri ale clasei care faceau bancuri cind se scria ceva pe tabla si-au luat nasul la purtare si i-au luat eprubeta din mina profesorului care i-a tinut in puf atita vreme. In zadar, vor citiva dintre colegii de clasa sa invete ceva pentru a merge la olimpiade, nu se mai poate! Eprubeta a fost confiscata si in ea nu se mai poate studia decit banale reactii cu rezultate dinainte stiute, derulate intr-o atmosfera controlata! (Ovidiu MINEA)