Cinci portari la Poli

luni, 28 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 Cinci portari la Poli

Terenul de zgura din Copou, acoperit de zapada, a avut simbata dimineata parte de un nou tratament special din partea crampoanelor unor fotbalisti. Prilejul a fost oferit de al doilea meci amical al anului pentru Poli Unirea, adversara fiind "satelitul" fara acte, AS Telecom. Chiar daca scorul a fost prin diferenta identic cu cel de miercurea trecuta, cind Poli a jucat cu RATC CFR Moldova, disputa din week-end a fost mult mai echilibrata si mai spectaculoasa.
De altfel, "telefonistii" au si condus o buna perioada de timp, pentru egalarea reusitei lui Basascu (min. 20), gruparea din Copou avind nevoie si de bunavointa arbitrului Andreescu, care a acordat lejer un penalty in minutul 40, transformat de Dobrea. Cu 8 minute inaintea primelor 55 ale unui prim act in care "oaspetii" au dat o replica ce a creat mari probleme "gazdelor", o deviere a unui sut a lui Florin Dan de la marginea careului mare a facut ca Poli sa cistige cu 2-1 disputa intre titulari, adica: Mihalache – Zavate (Ancuta), A. Ilie, Petrache, D. Munteanu – Cristea, Medeleanu, Chiper, F. Dan – Dobrea, Petcu (Poli); Pintilie – Robu, Raileanu, Cotan, Moici, Cabalau – Dediu, Miron, Marian – Manole, Basascu (Telecom). Fondul absentei unor rezerve de valoare la gruparea pregatita de Corneliu Costachescu si Narcis Ciocirlan a fost resimtit repriza a doua cind jocul s-a mutat, aproape in exclusivitate, la o singura poarta. Sesizind pericolul dezechilibrarii disputei, arbitrul isi modifica si el simpatiile, ajutindu-i pe telefonisti care incaseaza doua goluri (juniorul Cruceanu, min. 49) si Tiron (’55) abia in ultimele 6 minute ale meciului. In partea a doua au jucat: Poli – Dulcianu – Ancuta, A. Ilie, C. Ilie (Ivan), Gheban, Sinmartean – F. Dan (Boghean), Dragoi, Tiron – Petcu (Grigore), Dobrea (Cruceanu); Telecom – Dobos – Ciocoiu, Nastase (venit in probe de la Scornicesti), Cotan, Cordas, Dascalu – Raut (LPS), Pietrariu, Lohan – Sandu, Scrab.
Partida de simbata a fost un ultim prilej pentru managerul AS Poli Unirea de a stabili lotul care pleaca astazi in cantonamentul de la Vatra Dornei. Desi initial erau anuntati ca vor face deplasarea 24 de fotbalisti, prestatia de simbata l-a ajutat pe Boghean sa urce si el la munte.
Sint anuntati ca vor face deplasarea: Cimpeanu, Mihalache, Dulcianu, Ciocan (junior), B. Costas (Noua Generatie) – portari; Gheban, Zavate (Pro Mobila Crucea), Petrache, C. Ilie, A. Ilie, D. Munteanu, Sinmartean, fratii gemeni Daniel si Cristi Ivan (juniori), Ancuta (CFR Pascani), Cristea, Medeleanu, Chiper, Dragoi, Tiron, F. Dan, Boghean, Dobrea, Petcu (Turistul Bucuresti), Cruceanu (junior). Se remarca faptul ca Poli merge cu 5 portari la munte, lucru nemaiintilnit pina in prezent. Grigore si Bozianu vor fi cedati la AS Telecom, urmind sa se clarifice si viitorul lui Butnaru.
Modificari vor putea aparea si in perioada montana, in functie de gasirea unor alti jucatori ce vor fi tentati sa urce in Copou. (Ovidiu MINEA)

Comentarii