De la Dan Coe la Gica Hagi

In 1970, cind antrenorul Angelo Niculescu, cu temporizarea lui cu tot, a adus nationala Romaniei la "Mundialul" mexican, intreaga natiune a trait un moment de beatitudine: dupa 32 de ani, echipa noastra participa la un turneu final mondial. Cazuta intr-o grupa denumita de ziaristi "groapa cu lei", cu Brazilia, Anglia (campioana en-titre) si Cehoslovacia, reprezentativa romana a facut o figura frumoasa, pierzind greu la primele doua si obtinind o victorie prestigioasa la cea de-a treia. Si totusi, dupa Mondiale, selectionerul a fost supus unui tir necrutator de catre presa, el fiind acuzat de neutilizarea "geniului carpatin" al acelor vremuri, Nicolae Dobrin. Mai tirziu, "profesorul" avea sa-si justifice, intr-o carte de amintiri, aceasta decizie. Excelent vrajitor al balonului, Dobrin era deficitar la capitolele forta fizica si rezistenta psihica. Schimbarea de fus orar, ca si caldura excesiva de pe platourile mexicane, l-au transformat pe "giscan" intr-un ins irascibil, labil, cu care greu se putea intelege cineva. Suparat ca nu a fost introdus titular intr-un meci de antrenament, Dobrin a parasit cantonamentul, spunind ca pleaca sa se "antreneze" cu niste whisky. In concluzie, de comun acord, tot staff-ul nationalei aflat la Guadalajara, a hotarit excluderea lui Dobrin din lot, care, printre alte boacane, l-a injurat pe venerabilul antrenor Stefan Kovacs.
Daca va ginditi la o intentie de paralela Niculescu (Dobrin) – Ienei (Hagi), nu am avut in gind asa ceva. In 1970, Dobrin avea 23 de ani, nu 36 ca acum, incomparabil ca disponibilitate la efort cu machidonul de acum. Imediat dupa turneul final, relatiile dintre Dobrin si Angelo s-au normalizat, printul din Trivale reluindu-si locul meritat in angrenajul echipei nationale.
La aceeasi competitie, profesorul Angelo s-a debarasat si de Rica Raducanu. Uriasul din Giulesti s-a dat accidentat la un antrenament, cerind invoire. La nici o jumatate de ora, antrenorul l-a surprins pe "Tamango" jucind tenis cu piciorul si l-a scos din formatia de baza in primele doua meciuri. Numai o ambitie extraordinara a lui Rica, plus dorinta de a-si repara greseala, l-a convins pe antrenor sa-l readuca pe Ricanu in poarta, intr-al treilea meci cu Brazilia. Nici in acest caz, nu intentionez sa fac paralela cu Hagi, deoarece numai de neseriozitate nu poate fi acuzat "machidonul".
Comparatia este viabila intr-un al treilea caz. Este vorba de un mare fotbalist al vremii, aproape uitat astazi, deoarece a plecat de multa vreme din tara si a sfirsit tragic, spinzurindu-se intr-un apartament mizer din Viena. Este vorba de fundasul Dan Coe, supranumit "ministrul apararii", omul care, nu cu multi ani in urma, il redusese la tacere pe cel mai bun atacant european al vremii, portughezul Eusebio. In aceeasi carte de amintiri, profesorul Angelo Niculescu recunoaste ca situatia lui Dan era una speciala. "Dan avea o ambitie nemasurata de a arata lumii intregi ceea ce poate", spunea Angelo Niculescu. Din pacate, ambitia si dorinta ii depasea ratiunea, el devenind tot mai irascibil. Chiar si la antrenamente, uita ca joaca impotriva coechipierilor, daruindu-se cu o ambitie extraordinara si riscind chiar si siguranta propriilor coechipieri. "Cu un Dan Coe, asa cum se prezenta la antrenamente, puteam risca nedorite eliminari. Asa ca am discutat cu el si a inteles ca, in starea lui de irascibilitate, nu puteam conta pe el".
Poate, doar in acest caz, comparatia cu situatia de la Euro 2000, ar fi viabila. Numai ca Emeric Ienei n-a avut tactul predecesorului sau. In cazul Hagi sau in alte cazuri… (Nic. G)