Hagi sau Figo?

vineri, 16 iunie 2000, 23:00
3 MIN
 Hagi sau Figo?

Romania: Stelea – Contra, Gh. Popescu, Filipescu, Chivu – Petrescu, Hagi, Gilca, D. Munteanu – Moldovan, A. Ilie.
Portugalia: Baia – Secretario, Jorge Costa, Couto, Dimas – Figo, Rui Costa, Vidigal, Paulo Sousa – Joao Pinto, Nuno Gomes.
Arbitru de centru: Gilles Veissière (Franta)
Pentru "tricolori", dupa un start neconcludent contra Germaniei, a sosit clipa adevarului. Meciul din aceasta seara disputat in compania liderei grupei, Portugalia, ne va lamuri – in mare parte – daca visul de a urca spre fazele finale ale Campionatului European poate fi indeplinit, sau daca ai nostri se vor intoarce acasa repede, din nou, lasindu-i pe altii sa viseze in continuare. "Galbenii" pornesc la lupta cu iluzioriul avantaj dat de intilnirile directe din preliminarii, cind trupa antrenata pe atunci de Victor Piturca a invins in deplasare prin golul marcat in ultimele secunde, din lovitura libera, de Dorinel Munteanu (dupa un meci de infarct, in care apararea condusa de Gica Popescu a respins eroic suita de atacuri a gazdelor, iar Rosu a fost eliminat). Apoi, la Bucuresti cele doua echipe au luat frateste cite un punct, Figo egalind chiar inainte de pauza, dintr-o lovitura libera superba, dupa ce Hagi punctase chiar in startul partidei (cu capul!). Acel 1-1 stabilit dupa 45 de minute a rezistat pina la final, calculele combatantelor aratind ca le avantajeaza pe amindoua. Acum, alta faina se macina la moara, pentru ca lusitanii au gind de razbunare, iar razboiul psihologic a functionat din plin, Figo afirmind, de exemplu, ca "dupa ce invingem si Romania ne vom concentra asupra sferturilor". Nici presa portugheza nu s-a lasat mai prejos, facindu-i "bosorogi" pe romani, iar acestea nu vor avea decit darul de a incinge si mai mult spiritele.
Portughezii au facut luni seara o adevarata demonstratie de forta in fata Angliei, revenind de la 0-2 la 3-2, gratie unui mijloc si unei linii de atac de exceptie, in care liderul echipei, Luis Figo, este secondat cu brio de Rui Costa, Nuno Gomes, Joao Pinto sau Conceiçao. Aceasta revenire a fost facilitata si de noroc, primul gol fiind marcat de Figo dupa ce mingea deviata de Adams a poposit la vinclul portii lui Seaman. In plus, adversarii au atacat haotic in repriza a doua, Keegan nereusind sa gaseasca cheia succesului. Englezii au aratat insa celor interesati (insa doar in primele 18 minute!) si faptul ca apararea pusa la punct de Humberto Coelho scirtie, asa ca romanii nu vor avea o misiune imposibila, Couto&Co putind fi depasiti. Si cum, de obicei, nici o formatie nu poate mentine acelasi ritm infernal pe parcursul unei asemenea competitii, se poate astepta o usoara "cadere" a portughezilor, care poate fi speculata prompt de niste atacanti versati, precum Adi Ilie sau Viorel Moldovan.
In tabara noastra, starile de spirit oscileaza intre optimism si prudenta, Emeric Ienei spunind ca "adversarii nostri sint foarte tehnici, foarte mobili si, implicit, foarte periculosi. Insa nu sintem invinsi dinainte". In privinta lui Figo, Ienei crede ca "avem doar o solutie pentru a-l anihila: cineva trebuie sa-l urmareasca pas cu pas si sa il atace cind primeste balonul". Selectionerul roman nu se decisese ieri ce tactica va adopta in aparare, existind mai multe posibilitati. Astfel, formula din meciul cu Germania ar putea fi modificata, prin sacrificarea lui Ciobotariu sau a lui Chivu, aparind in schimb un al doilea inchizator (Lupescu), sau un flanc drept Contra – Petrescu.
Bilantul direct arata un echilibru aproape perfect, fiecare formatie invingind in patru din cele 10 intilniri, doar golaverajul fiind 10-9 in favoarea portughezilor. (A.D.)

Comentarii