Handbalistele de la Otelul vor juca cu Napredak Krusevac in semifinalele City Cup

joi, 11 martie 1999, 00:00
3 MIN
 Handbalistele de la Otelul vor juca cu Napredak Krusevac in semifinalele City Cup

La sediul Federatiei Europene de Handbal, de la Viena, a avut loc tragerea la sorti pentru meciurile din semifinalele cupelor europene intercluburi. Sortii n-au fost nici prea duri, dar nici favorabili echipei galatene Otelul Sidex, singura formatie romanesca ramasa in competitie. Adversara Otelului din semifinale este Zork Napredak Krusevac, din Iugoslavia, in timp ce a doua finalista va fi desemnata in urma dublei manse dintre Van Riet (Olanda) si Nimes (Franta). Galatencele ar fi preferat sa joace cu Van Riet, de fapt nationala Olandei, pe care antrenoarea Otelului, Alexandrina Oprea, o vazuse la lucru la campionatul european de anul trecut. Presimtind ca sortii ii vor aduce ca adversare handbalistele iugoslave, antrenoarea galateana avea primele informatii despre ele inca inaintea tragerii la sorti. Zork Krusevac eliminase in sferturi formatia daneza Frederikshavn, iar la meciul retur, disputat la Belgrad, observator din partea forului european a fost romanul Mihai Starc, cel care a furnizat primele detalii despre aceasta echipa. "Pot spune ca am avut ceva ghinion cu aceasta tragere la sorti, mai ales pentru faptul ca disputam primul meci la Galati. S-ar parea ca ne vom lupta cu aceleasi arme. Din primele informatii am impresia ca Krusevac se bazeaza ca si noi, pe contraatac si faza a doua. Din cite am aflat pina acum, au un coordonator de joc redutabil si un portar foarte bun", ne-a declarat Alexandrina Oprea, dupa ce a aflat numele adversarului. Pina la data primului joc, 10 sau 11 aprilie, antrenoarea Otelului spera ca jucatoarele accidentate sa fie restabilite si ca blestemul accidentarilor sa nu-i loveasca iarasi echipa, la cel de-al treilea turneu al Ligii Nationale, care se va disputa intre 26 si 30 martie.
In partidele disputate pina acum in City Cup, principala arma a lui Krusevac a fost centrul Knezevic. In primul tur iugoslavele au jucat ambele partide la Viena, cu Schulhandball, si le-au cistigat cu 40-21 si 50-20(!), Knezevic marcind 25 de goluri in cele doua jocuri. In optimi, ca si Otelul, echipa sirba a jucat ambele meciuri cu Elita Krasnador (Rusia) pe terenul propriu. Au cistigat cu 39-26 si au pierdut cu 24-31. In sferturi victime le-au fost danezele de la Frederikshavn, invinse la Belgrad cu 28-20, meci in care Knezevic a inscris zece goluri. De subliniat este faptul ca echipa din Danemarca a fost eliminata anul trecut in optimile Cupei Cupelor tot de Zorc Krusevac, aflata atunci la prima prezenta in cupele europene. In editia trecuta, adversarele Otelului s-au oprit in sferturile Cupei Cupelor, eliminate de catre Kras Zagreb (Croatia).
Otelul Galati se afla la a treia semifinala de cupa europeana. In editia 1996-1997, la debutul international, Otelul s-a oprit in semifinala Cupei EHF, eliminata de Borussia Dortmund. In editia trecuta, tot in Cupa EHF, Otelul s-a aflat foarte aproape de finala, dar, dupa ce a invins la Galati cu zece goluri diferenta pe Banska Bistrica, a pierdut returul semifinalei la 18 goluri diferenta. Dupa meciul de duminica, cu Vasas Budapesta, handbalistele de la Otelul au intrat intr-o mica vacanta. Cum ele au sustinut in ultima luna nu mai putin de noua partide, este de inteles de ce antrenoarea Alexandrina Oprea si-a convocat jucatoarele la antrenament abia joi seara. (Marian CAPATINA)

Comentarii