„Mingea este in terenul Primariei”

miercuri, 01 februarie 2012, 23:00
2 MIN
 „Mingea este in terenul Primariei”

In numarul de ieri al "Ziarului de Iasi" am prezentat declaratiile presedintelui echipei de handbal feminin Terom Z, Florin Zamfir, care a afirmat ca intentioneaza ca din vara sa mute echipa din Iasi. Zamfir si-a motivat gestul prin faptul ca nu este sprijinit de autoritatile locale si de factorii responsabili din sportul local. Ieri, patronul Terom Z, a revenit, spunind care este solutia de pastrare a echipei in oras. "Pina la ora actuala, in afara de doi privati, care m-au ajutat cu o masa si echipament, am fost sprijinit doar de doi oameni cu functii de raspundere in Iasi: consilierul local Sorin Iacoban si Ciprian Paraschiv, director in cadrul ANST. Ambii au rezolvat tot ceea ce a depins de ei atunci cind a fost vorba de Terom Z. Pentru ceea ce mi-am propus cu aceasta echipa este insa prea putin. Cheia raminerii echipei la Iasi este la domnul primar Nichita", a spus Zamfir, care si-a explicat punctul de vedere: "Terom Z a primit din partea Primariei o diploma de excelenta pentru contributia adusa la declararea Iasului drept oras european al sportului. Asa cum eu am sprijinit orasul pentru a obtine acest titlu, asa si eu astept ca orasul sa ma sprijine. Dar nu asa cum am patit atunci cind am fost la Primarie si am fost dat pe mina unui functionar pentru a completa o cerere. Cred ca normal ar fi fost sa fiu invitat de domnul primar sa port o discutie cu dinsul. Mingea este in terenul dumnealui. Eu nu pot sa-l deranjez, pentru ca are o agenda incarcata, insa voi onora orice invitatie pe care mi-ar adresa-o primarul unui oras european al sportului pentru identificarea solutiilor de pastrare la Iasi a unei echipe care si-a propus obiective europene". Fondatorul Terom Z a mai spus ca are nevoie de sprijin din cauza contextului economic actual: "Pina in decembrie nu am avut nici o restanta. Micile probleme financiare pe care le avem acum vizavi de jucatoare sau terti sint datorate blocajului economic actual, care ma afecteaza si pe mine".

Comentarii