Nascut campion

Dintre sporturile pe care mizam la Olimpiada, boxul ocupa un loc de frunte. Cele sapte medalii cucerite la ultimul Campionat Mondial ne fac sa visam frumos, iar unul dintre cei de care se leaga sperantele romanilor este ieseanul Ovidiu Bobirnat. Dublu medaliat cu bronz la Mondialele de juniori de la Havana (1996) si seniori de la Houston (1999), Ovidiu viseaza acum la o medalie olimpica. Si cum fiecare campion are povestea lui, cea a lui Bobirnat incepe in 1988. "Era sfirsitul verii, cind a intrat in sala un pusti timid, firav, care mi-a spus ca vrea sa faca box. Cred ca daca-i spuneam ca a doua zi cineva ii va sparge nasul, sigur nu-l mai vedeam pe la sala. Imi amintesc ca avea o pereche de tenisi uzati, pantaloni scurti si un tricou. Erau alte vremuri atunci, ii atrageam pe copiii cu o ciocolata, cu un suc, pe care le primeau dupa antrenament ", ne spune Viorel Soroceanu, cel care l-a descoperit si l-a format pe Bobirnat.
Pugilistul ne-a marturisit ca s-a apucat de box pentru ca era mai firav si mic de statura, gindindu-se ca astfel va putea sa-i bata pe baietii mai mari. "A fost o chestie copilareasca, insa cu timpul mi-am dat seama ca boxul nu inseamna bataie, ci arta pugilistica. Apoi am avut si norocul de a lucra cu antrenori ca Viorel Soroceanu si Iosif Matthias. Din pacate conditiile materiale au lipsit mereu la Iasi si, dupa campionatele nationale de seniori din 1997, unde am cucerit medalia de aur, am acceptat oferta clubului Freedom Star Farul Constanta. La 19 ani am plecat sa ma pregatesc cu antrenori ca Ilie Dascalu si Marcelica Tudoriu. Asta a fost mai mult cu numele, pentru ca practic tot la Iasi m-am antrenat . Primul Campionat Mondial de seniori a fost cel de la Budapesta, din 1997, cind m-a batut uzbekul Turgunov, in primul tur. La Houston am dat tot peste el, in semifinale, insa m-a oprit arbitrul pentru o umflatura la pomet. Nu am inteles decizia, caci noi facem box, nu sah. Mi-as dori sa-l infrunt la si la Olimpiada, intrucit in America sint sigur ca-l bateam. Era repriza a doua, scorul egal (3-3) si eram pe el."
Desi nu are vreun contracandidat mai serios la categoria sa, Bobirnat considera ca daca nu te pregatesti serios tot timpul, oricind poti pierde. Cum se intimpla de obicei, familia a fost alaturi de el: "Ajunsesem intr-un moment cind nici nu prea invatam, nici de box nu imi ardea, mai mult ma pasiona fotbalul. Atunci tata m-a luat de mina si m-a trimis la box, spunindu-mi ca daca asta am vrut atunci asta sa fac. Bineinteles ca mama nu a fost de acord, zicea ca nu vrea sa ma vada batut. Si acum mi-a sugerat sa ma las dupa Jocurile Olimpice. Ei mi-au fost mereu alaturi, la fel ca si Catalina, prietena mea, cu care sint impreuna de 5 ani si, cine stie, poate dupa Olimpiada ne vom casatori."
Acum, dupa ce s-a calificat la Olimpiada in urma turneului de la Halle, unde a boxat ultimele meciuri sub anestezie, Bobirnat nu se gindeste decit la ceea ce va fi la Sydney: "Imi doresc foarte mult o medalie olimpica, cred ca mi-ar schimba viata un asemenea succes. Inca nu m-am hotarit daca voi trece sau nu la profesionism. Depinde de ofertele pe care le voi avea, insa va conta enorm rezultatul de la Olimpiada. Acolo vom fi 16 pe categorie, deci daca cistig doua meciuri am medalie. Va fi insa foarte greu, pentru ca voi infrunta spuma boxului mondial."
Ieseanul nu se sperie, avind numai cuvinte de lauda la adresa lui Francisc Vastag: "La lotul national facem o pregatire foarte buna, atit fizica cit si psihica. Am avut niste indrumatori foarte buni, cum e Vastag. Fost mare campion, acesta ne-a invatat multe, stie cum sa vorbeasca cu noi. Miza e foarte mare, pentru ca sportivii care iau medalie atit la Mondiale cit si la Olimpiada, primesc pensie pe toata viata."
Urindu-i inca de pe acum multa bafta, ii satisfacem campionului dorinta de a mentiona numele unor persoane care l-au sprijinit: Ioan Bucu (director DJTS), Constantin Nechifor (directorul SC Prestarea) si Ioan Zabodeanu. (Daniel SIMION)