Povestirile lui Lita

Pentru antrenorul FCM Poli Iasi, Ion Dumitru, culoarea gri nu exista. Doar alb si negru. Transant, atunci cind vorbeste despre persoanele cu care si-a intersectat drumul in viata pune doar doua calificative: "om extraordinar" si "gunoi cu G mare". Daca ar fi sa aduni toate amintirile memorabile pe care le-a strins pina acum cel care este cunoscut sub numele de Lita ar fi nevoie de citeva volume. Picanterii, povesti cu neveste de fotbalisti, fata nevazuta a marilor glorii ale fotbalului romanesc si international, subteranele "sportului rege" autohton sint cunoscute de Dumitru ca propriile buzunare. " Daca imi dau drumul la gura si le spun pe toate cred ca ma aleg cu o multime de procese desi e purul adevar" spune Lita. Asa ca, in fata unei halbe cu bere, le selecteaza pe cele deschise publicului, de cele care ar produce cutremure. " Asta deocamdata, pentru ca, cine stie, poate ma voi hotari intr-o buna zi sa le adun pe toate intr-o carte" . Chiar si usor (auto)cenzurat, rezumatul scurtat la maximum al celor aproape 40 de ani traiti in high-life-ul fotbalului de Lita Dumitru poate cuceri…
Probe cu picioarele goale
La inceputul anilor ’50, intr-o casa modesta dintr-o comuna limitrofa Bucurestiului, Rosu, era haz mare atunci cind al treilea copil al familiei Dumitru cerea de mincare. Piciul, caruia ii placea la nebunie "carnita", stilcea mereu cererea culinara, pronuntia micutului Ion fiind "calita". Nimeni nu banuia atunci ca porecla ce se nastea, "Lita", avea sa ajunga una dintre cele mai celebre din tara.
Intr-o copilarie lipsita de prea multe favoruri, pustiul amintit si-a gasit refugiul in fotbal. Descult, mic si rau, Lita batea de dimineata pina seara mingea pe maidan, negindindu-se insa sa se duca la vreun club. In vara lui 1964 echipa comunei Rosu, formata din niste "baieti de baieti" avant la lettre, a fost provocata de juniorii Confectiei la un meci amical. "Golanasii" i-au zdrobit pe "profesionisti": 11-0! Citiva dintre "amatori" au fost opriti la echipa al carui patron dadea tonul modei in acei ani. Printre ei, Dumitru care a jucat un an si jumatate in tenisi, nepermitindu-si luxul de a-si cumpara o pereche de ghete. Satul de saracie, Lita se hotaraste sa-si incerce sansa la Rapid, care daduse un anunt de selectie in ziarul "Sportul". Antrenorul Cristescu cauta la acea vreme jucatori masivi asa ca i-a pus pe "recruti" in linie si i-a ales doar pe cei crescuti bine de la radacina. Lui Lita i-a spus: " Du-te acasa si maninca mamaliga, apoi ma mai cauti". De ciuda, juniorul a plecat sa-si incerce norocul la marea rivala a giulestenilor, Progresul. "Am fost oprit imediat. Cind mi-au cerut sa aduc poze de acasa pentru legitimatie, m-am speriat gindindu-ma ca ma duc martor pe la Militie pentru ca erau ceva probleme prin comuna pe atunci, cu care eu nu aveam nici un amestec. De aceea nu m-am mai dus la Progresul si am continuat sa joc la Confectia pe fals pentru ca eram mult mai mic decit colegii mei de echipa" spune Dumitru. Pina la urma insa destinul i-a fost sa ajunga la Rapid. "Michi Melinescu, cautator de talente pentru giulesteni m-a vazut la un meci al Confectiei si mi-a dat 5 lei pentru a avea bani sa ma duc la Rapid. Am pastrat banii si am luat-o pe jos pina la stadion. M-am prezentat din nou la antrenorul Cristescu care m-a pus sa fac citeva lucruri. Cum tenisii mi se rupsesera m-am descaltat si am dat proba in picioarele goale. I-am luat ochii".
Pelé nu l-a scos din "filho de putana"
Ascensiunea lui Lita este fulminanta. La nici 17 ani este luat in cantonament cu echipa mare a Rapidului. Intra sub aripa lui Nichi Dumitriu, "seful" de atunci al vestiarului giulestenilor si imediat ii ia locul de titular lui Jamaischi. "Am debutat intr-un meci contra lui FC Arges cind l-am tinut pe Dobrin. Amindoi am luat 10 in Sportul! Eram rau de tot, nu-mi era frica de nimic. Fugeam cit pentru toata echipa la un loc, bagam <materiale> dar si pasam de parca puneam mingea cu mina. Din 100 de pase lungi la antrenamente, 90 le dadeam exact pe om. La Rapid m-am impus repede iar Angelo Niculescu, care era un tip zgircit cu jucatorii noi, nu a putut sa scape de gura presei, mai ales a lui Eugen Barbu si Adrian Paunescu, si m-a luat la in ’69 intr-un turneu in Peru. Atit i-a trebuit ca nu m-a mai putut scoate de acolo!"
Fara indoiala, Everestul performantelor carierei de fotbalist l-a atins la 20 de ani, in "groapa cu lei" de la Guadalajara a Mondialului mexican cind i-a marcat pe Bobby Charlton, cehul Kuna si Pelé. "Cel mai corect a fost Bobby, ca nu degeaba era englez. Nu zicea nimic cind ii dadeam peste picioare, era tare ca o stinca. De Pelé am ramas tare dezamagit. Toata lumea spune ca a fost un monument de fair-play insa va spun eu ce mi-a facut. Nu m-a scos tot meciul din <filho de putana>, m-a scuipat, m-a injurat, mi-a pus talpi. Bine, avea si valoare dar cine-l considera cel mai mare fotbalist din lume, inseamna ca nu a jucat impotriva lui. Pentru mine cel mai mare ramine Cruyff. La un meci contra Olandei am incercat de 30 de ori sa-i iau mingea intr-o repriza. Nu am reusit, nici cu frumosul, nici cu uritul. Nici macar nu am putut sa-l ating, nu mai spun sa-i iau mingea! La pauza imi venea sa ma las de fotbal. De aceea, peste citiva ani cind am jucat cu Steaua contra Barcelonei, am spus clar ca eu nu-l marchez pe Cruyff, bagindu-l pe Ion Ion in gura lupului, de a ris tot vestiarul" .
"Ori joci la Steaua, ori armata te maninca"
Lita a ajuns sa joace la Steaua doar pentru ca nu a vrut sa devina un fel de Rambo al Romaniei! "Aveam 22 de ani si m-au luat in armata cu scopul de a ma duce in Ghencea. Nu am vrut asa ca am fost trimis la Roman, unde o luna si jumatate am mincat o instructie cum nici americanii nu cred ca fac. M-a chemat ministrul Apararii de atunci, Ion Gheorghe si mi-a spus ca daca nu semnez cu Steaua voi face armata pe viata. Sotia mea, Claudia, fosta gimnasta in lotul national, cu care ma cunoscusem la o serbare de 23 august, o nascuse pe Dalina, mi-era si dor de casa si nu mai rezistam, asa ca am semnat pentru Steaua". (Ovidiu MINEA)