"Ori la Otelul, ori ma las de fotbal"

duminică, 30 iulie 2000, 23:00
3 MIN
 "Ori la Otelul, ori ma las de fotbal"

Bogdan Andone a jucat la Otelul returul campionatului trecut imprumutat de la Rapid, iar in aceasta vara i-a expirat contractul cu gruparea giulesteana. Pentru a obtine transferul lui B. Andone, Otelul trebuia sa ajunga la o intelegere cu Rapid, sau sa plateasca grila de transfer. Jucatorul afirmase ca vrea sa ramina la Galati, iar joi vicepresedintele Mihai Stoica ajunsese la un acord de principiu cu cei din conducerea Rapidului. Insa, lovitura de teatru simbata: cei de la Rapid nu au mai tinut cont de negocierile cu Otelul si au propus brasovenilor ca in schimbul lui Isaila si Constantinovici sa le dea dezlegarea lui Andone si a inca unui jucator (Sasu). La negocierile dintre Rapid si FC Brasov, la Bucuresti, a fost prezent si jucatorul ce evoluase la Otelul cu o seara inainte. In acel moment, decizia ii apartinea lui Bogdan. FC Brasov i-a oferit probabil un contract mai avantajos financiar decit cel de la Galati, iar Bogdan Andone a luat o decizia de a accepta sa joace sub Timpa. Din Galati cel mai mult i se reprosa momentul in care a decis sa plece, cu o singura saptamina inaintea inceperii campionatului, incurcind serios planurile galatenilor. De precizat este si faptul ca indiferent de pozitia Rapidului, daca ar fi vrut, fotbalistul ar fi putut ramine la Galati in conditiile in care vicepresedintele Mihai Stoica a afirmat in repetate rinduri ca este dispus sa plateasca grila de transfer. Doar ca Bogdan a tot aminat momentul semnarii contractului cu Otelul iar astfel a avut acum deplina libertate in luarea deciziei de a pleca la FC Brasov, lasindu-l doar pe fratele sau, Radu, sub bagheta antrenorului Aurel Ticleanu. "Nu aveam de ales, Otelul nu avea posibilitati sa plateasca grila celor de la Rapid", ne-a declarat Bogdan Andone, care a mai adaugat ca este vorba de peste 250 000 $. La auzul acestei sume conducatorii Otelului au replicat cu "aceasta e povestea cocosului rosu", dar nu au dezvaluit suma in cauza care, conform unor surse din cadrul clubului galatean, este in jur de 100 000 $. "Daca exista fotbalisti care sa-si schimbe optiunea peste noapte, care sa stea toata perioada pregatirilor la o echipa si sa plece la alta cu o singura saptamina inaintea inceperii campionatului, atunci pot spune ca este mai bine asa", ne-a spus simbata vicepresedintele MM Stoica, vizibil afectat. "M-a lasat cu marfa-n soare. E o pierdere mare, caci am jucat tot timpul pregatirilor cu el titular", ne-a declarat si antrenorul Aurel Ticleanu, ingrijorat destul de tare, indeosebi in urma accidentarii lui Males in amicalul de simbata de la Mangalia, posibilul inlocuitor al lui Andone suferind o entorsa care ii face incerta prezenta in teren la partida cu FC Arges.
Duminica: B. Andone la Otelul
Pe cit de spectaculos a fost anuntul transferului lui Bogdan la FC Brasov, pe atit de uluitoare a fost intorsatura pe care au luat-o lucrurile. Jucatorul a vorbit la telefon cu vicepresedintele Otelului, Mihai Stoica, dupa care si-a inchis telefonul, nemaiputind sa-l contactam. "M-a sunat simbata si m-a anuntat ca a fost de acord sa plece la Brasov. M-a afectat enorm, tineam enorm la el si imi pusesem mari sperante, n-am dormit toata noaptea. Nu puteam intelege cum de a putut face asta, cu o saptamina inainte de inceperea campionatului, fara sa-mi spuna nimic despre drumul la Bucuresti. Duminica m-a sunat din nou si lucrurile au luat alta intorsatura. Mi-a spus ca si-a dat acceptul sa mearga la Brasov sub presiunea celor de la Rapid. Ca acum este hotarit, nu se duce la Brasov nici mort. Ori la Otelul, ori se lasa de fotbal. L-am intrebat ce face daca nu se mai poate rezolva nimic si mi-a raspuns ca sta in tribuna linga mine in timpul meciurilor. Nu mai stiu ce sa cred din toata povestea asta", ne-a declarat Mihai Stoica. Ieri seara jucatorul era hotarit sa joace doar pentru Otelul, iar astazi are de gind sa mearga la ISM, sperind ca fratii Becali sa-l ajute sa descurce itele acestei afaceri. (Marian CAPATINA)

Comentarii