„Regret ca plec din Romania!”

luni, 09 iulie 2007, 21:16
2 MIN
 „Regret ca plec din Romania!”

– Tini, erai anuntat ca si transferat la Otelul Galati. Ce s-a intimplat?

– Nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte! Am batut palma cu presedintele Marius Stan de mai mult timp, am stabilit suma pe care trebuie s-o primesc, m-am pregatit, am jucat in amicale, antrenorul Grigoras a declarat ca e multumit de mine. Apoi, deodata, Marius Stan mi-a spus ca nu mai poate sa-mi dea banii pe care mi i-a promis. Ne-am certat si am plecat. M-a mintit, m-a dezamagit, nu mai vreau sa aud niciodata de el. Eu sint om de cuvint si am refuzat 80 000 de euro din Cipru, oferta aparuta in timp ce eram la Otelul, care nu-mi dadea atitia bani. Altii insa nu sint la fel de corecti.

– Ce faci acum?

– In aceasta saptamina plec la Madrid, pentru a ma intilni cu un impresar, care are contacte in Elvetia, Austria si Germania. Daca nu s-a putut sa continui in Romania, imi doresc sa joc intr-una din aceste tari. De aceea, am refuzat ofertele venite din Slovenia, Croatia, Argentina si Paraguay.

– Multi dintre suporterii ieseni regreta plecarea ta.

– Am auzit si imi pare rau ca nu ne-am putut desparti oficial. Eu mi-as fi dorit sa continui la Iasi, unde m-am simtit foarte bine, insa antrenorul nu m-a mai vrut. Sint suparat si pe el pentru ca inainte de vacanta mi-a spus ca are nevoie de mine, iar cind m-am intors s-a razgindit. Imi pare foarte rau ca plec din Romania, unde m-am simtit excelent. Stiam fotbalul de aici, ma adaptasem perfect si eu si familia, doream ca fetita mea sa continue sa mearga la gradinita. Asta e insa viata..

Cernoch – la analize, Peres – out!

Atacantul Politehnicii Iasi, Martin Cernoch, va afla astazi daca va putea sa revina la antrenamente. Revenit in tara dupa ce a facut citeva investigatii medicale in Cehia, fotbalistul va fi supus unor analize la Centrul de Cardiologie din Copou, viitorul sau fotbalistic depinzind de rezultatele testelor.

Reamintim ca Cernoch a ratat pina acum toata pregatirea din vara dupa ce, la vizita medicala efectuata la intoarcerea din vacanta, i-au fost depistate probleme la inima. In privinta atacantului Bogdan Peres, incertitudinile s-au risipit, antrenorul Ionut Popa hotarind sa nu-l retina in lot pe jucatorul baimarean.

 

Comentarii