Rugbiul juvenil iesean, in dizgratie!

miercuri, 05 mai 1999, 23:00
2 MIN
 Rugbiul juvenil iesean, in dizgratie!

Ceea ce trebuie sa se intimple, s-a intimplat pina la urma. Echipa de rugby CSS Unirea Iasi nu a reusit sa faca deplasarea la Cluj, unde avea de sustinut o partida din cadrul campionatului national de juniori 1. Dupa ce au trait mai mult din imprumuturi in ultima vreme, rugbistii ieseni nu au avut cu ce pleca simbata in Transilvania. Antrenorul Laurentiu Virse, responsabil cu colectarea de datorii pentru ca echipa sa poata continua campionatul, ne-a declarat: "Am ajuns cu cutitul la os. M-am zbatut toata saptamina pentru a stringe bani, am gasit intelegere peste tot, mai putin acolo unde ar fi nevoie de acesti baieti. Pina la urma as mai fi avut nevoie de un milion si doua sute de mii lei. L-am rugat pe organizatorul de competitii de la Politehnica Nena, Nicu Neagu, sa imi imprumute acesti bani, insa fara nici un rezultat. Totusi, eu ma intreb cine va avea nevoie de acesti jucatori? Cei trei juniori de la lotul national, titulari in echipa Romaniei care a mers la Mondialul din Tara Galilor, au fost curtati de echipe din prima divizie. Eu am mers cu ei la Nena, insa doar doi au fost angajati. La CSS Unirea banii care vin sint foarte putini, si din ce voi mai primi va trebui sa achit datoriile facute pina acum". Aceasta neprezenatre a fost parca prefatata de deplasarea de acum doua saptamini, efectuata cu multe peripetii. Fiind in Bucuresti, antrenorul Virse a sunat adunarea, iar jucatorii s-au urcat la repezeala in tren. "Au mers cu nasu’ si cind au ajuns in Bucuresti erau insotiti de doi conductori si Politia TF. Pina la urma am descilcit situatia si am jucat meciul cu Locomotiva Bucuresti", a spus profesorul Virse. Cind a preluat echipa mare, Petru Vieru declara ca va avea grija si de juniori. Pina la urma, aproape toti componentii actualei echipe de seniori provin de la CSS Unirea. Daca nu se va face nimic pentru echipa de juniori, pepiniera Politehnicii Nena, s-ar putea sa pierdem o intreaga generatie de jucatori. Ar fi pacat, mai ales ca la Iasi se doresc performante de top in sportul cu balonul oval. (Daniel SIMION)

Comentarii