Tyson din Carpati infricoseaza Spania

joi, 04 aprilie 2002, 23:00
2 MIN
 Tyson din Carpati infricoseaza Spania

Numele de Surcica este destul de cunoscut iesenilor, Claudiu fiind unul dintre campionii nationali la box profesionist dati de orasul nostru. Dupa ce acesta si-a pus manusile in cui, numele familiei a ramas in prim-planul pugilismului profesionist datorita fratelui mai mic, Vasile. Dupa o cariera scurta la amatori, la Vointa (antrenor Viorel Soroceanu), in care nu a avut performante deosebite (faptul ca Dorel Simion facea aceeasi categorie cu ieseanul spune totul), la 19 ani Vasile Surcica a trecut la profesionisti, boxind pentru clubul condus de un alt fost campion local, Vasile Citea, actualul director adjunct al DTSJ. Dupa mai multe partide sustinute in strainatate, Vasile s-a decis anul trecut, dupa un meci in Franta, sa nu se mai intoarca acasa. "De la Paris a plecat direct in Spania. Prin niste cunostinte a ajuns la Sala Gallero Preda din Barcelona si i-a convins pe cei de acolo ca are valoare. Acum lupta pentru clubul spaniol care i-a oferit si un serviciu de week-end, cind este bodyguard la o discoteca. S-a mutat intr-un apartament cu trei camere, s-a pregatit la singe si datorita rezultatelor obtinute a ajuns pe primul loc la profesionisti in Spania, la categoria lui, 66 de kilograme. Mi-a spus ca este poreclit <<Tyson din Carpati>> de colegii de club " spune Claudiu Surcica.
Cuvintele fostului campion sint confirmate de site-ul "espabox" care-l posteaza pe Vasile Surcica pe primul loc la categoria semimijlocie, palmaresul de pina acum cuprinzind 9 victorii (dintre care, doua prin KO), 13 rezultate de egalitate si o singura infringere. Pentru ca la categoria sa titlul de campion al Spaniei este vacant insa nu se poate organiza un meci in acest scop, ieseanul va boxa pe 12 aprilie cu un pugilist de categorie superioara, Ruben Varon, clasat pe locul 3 la categoria 69 Kilograme. Fratele sau este convins ca viitorul lui Vasile va fi stralucit. "I-a speriat pe toti si nimeni nu mai vrea, la 66 kg, sa boxeze cu el asa ca trebuie sa-l invinga pe Varon, meci care va fi transmis de mai multe canale de sport. A aparut si intr-o carte cu vedete ale boxului profesionist spaniol si se gindeste sa devina campion mondial. Si are tot dreptul sa spere mai ales ca inca nu a implinit 25 de ani" incheie Claudiu care parca retraieste meciurile disputate de el atunci cind povesteste despre cariera fratelui mai mic. (Ovidiu MINEA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii