Velicu, primul „transfer”

miercuri, 04 iunie 2008, 20:55
2 MIN
 Velicu, primul „transfer”

In conditiile in care au ramas cu doar patru jucatori ale caror contracte ruleaza si pentru sezonul viitor, conducatorii de la Politehnica incearca sa se miste cit mai repede pentru a-si completa efectivul si ieri au facut un prim pas.

Primul jucator rezolvat este extrema Andrei Velicu, care a acceptat pina la urma prelungirea contractului cu inca trei ani in aceleasi conditii financiare dar avind in vedere faptul ca pentru campionatul urmator se intrevede cresterea nivelului de performanta prin cresterea primelor de joc. Aflat si el la final de contract Ovidiu Damian a ezitat inca sa-si puna semnatura si asteapta sa vada ce reuseste in plan profesional, dupa ce s-a inscris pentru obtinerea unui post de profesor in Iasi.

In fine, pentru veteranul Gabi Elisei prioritara este acum o interventie chirurgicala pentru a remedia meniscul rupt, jucatorul urmind sa efectueze o serie de investigatii in acest sens. Raminind in aria lotului cu care Politehnica a incheiat sezonul trecut, directorul sportiv Dan Constantinescu a afirmat ca are din partea lui Gabriel Daninfeld acceptul pentru a continua la Politehnica astfel ca de negociat ar mai fi transferul cu LPS pentru cel mai bun junior I al turneului final.

La fel de bine Constantinescu il vrea in continuare in lot pe pivotul Sebastian Oniga, intentioneaza sa copteze alti doi medaliati cu bronz la recentele Nationalele de juniori I (interii David si Gogeanu), insa nu are certitudinea ca va reusi sa obtina continuitate pentru dubla-legitimare a altor doi elevi de-ai lui Costel Schender, centrul Gherciu si portarul Dascalu. Cit priveste jucatorii din afara vizati pentru un transfer, sint destule piste care nu mai sint de actualitate. Cei patru juniori de la Calarasi sint inca elevi si nu au acceptul parintilor in vreme ce de la Baia Mare vestile sint oarecum asemanatoare.

Unul dintre jucatorii vizati a plecat deja in Capitala pentru un transfer la divizionara secunda Muntenia iar ceilalti doi sint si ei elevi si discutiile au intrat in impas. Pe de alta parte, alti doi handbalisti aflati pe lista de interes sint asteptati astazi la Iasi pentru negocieri, portarul Alex Vasiliu (21 ani) de la Vaslui si centrul Stefan Barbulescu (20 ani) de la Piatra Neamt. "Mai sint citiva jucatori cu care vom discuta si-l astept chiar si pe Pralea sa vina din vacanta, din Franta, pentru a analiza varianta revenirii la Iasi.", a spus Constantinescu, revenirea portarului caruia ii expira imprumutul la Bucovina Suceava (dar si contractul cu Politehnica) fiind de actualitate in conditiile in care acesta a avut o discutie cu antrenorul Schender si a lasat sa se inteleaga ca ar reveni la Iasi in anumite conditii, pentru a acoperi cel mai descoperit post al Politehnicii.

Comentarii