O nouă promovare pentru Dumeşti

luni, 23 iunie 2014, 01:50
3 MIN
 O nouă promovare pentru Dumeşti

Rapid a câştigat barajul de la Pojorâta şi are dreptul să joace în Liga a III-a

 
Câştigătoarea Ligii a IV-a de fotbal a judeţului Iaşi, Rapid Dumeşti, a obţinut dreptul de a juca în sezonul viitor în eşalonul fotbalistic numărul trei. Sâmbătă, formaţia pregătită de Corneliu Costăchescu a învins, pe teren neutru, la Pojorâta, în judeţul Suceava, cu 2-0 (2-0) pe campioana judeţului Botoşani, Luceafărul "Mihai Eminescu", în barajul de promovare în Liga a III-a. Golurile formaţiei ieşene au fost marcate de Alexandru Bălănescu, în minutul 7 şi Ciprian Brighiu, în minutul 37. “Am dominat meciul, în afară de cele două goluri, al doilea, marcat de Brighiu, fiind de senzaţie, având alte două ocazii în primul act. După pauză, adversarul a încercat să domine, însă nu şi-a creat nicio ocazie de gol. Noi, pe contraatac, am irosit trei situaţii mari, prin,Brighiu, Huţanu şi Dandu” a povestit antrenorul Rapidului, care a mai spus că a contat pe Geoacăş – Moşneguţu, Moisii, Andrieş, Leonte – Bălănescu, Miron, Palaghia, Vizitiu (Iftinca) – Dandu (Huţanu), Brighiu (Borhan).
Rapid, care a dominat cu autoritate fotbalul judeţean în ultimii ani, este la al doilea baraj câştigat din cele trei la care a participat. La precedenta victorie, echipa din Dumeşti nu s-a înscris în Liga a III-a, ceea ce i-a adus interdicţia de a participa la partidele în care s-a jucat cu promovarea pe masă, în ciuda faptului că s-a clasat pe primul loc în competiţia din Iaşi. Acum, însă, Rapid Dumeşti e hotărât să joace în eşalonul trei. “Oficialităţile locale, în frunte cu domnul primar, care au fost determinante în obţinerea acestui succes, ne-au spus că vom continua proiectul în Liga a III-a” a precizat Costăchescu.
 
 
CSMS Iaşi se antrenează la Cheile Grădiştei
 

CSMS Iaşi se antrenează începând de ieri la Cheile Grădiştei, acolo unde se derulează primul cantonament al verii pentru formaţia nou-promovată în Liga I de fotbal. Sâmbătă, după antrenamentul derulat în cursul dimineţii în Copou, au plecat spre staţiunea amintită 23 de jucători: Caparco, Grahovac (Kahramanmaraşspor), Grecu; Mitic (FC Universitatea Craiova), I. Voicu (Rapid Bucureşti), Mihalache, Vişa, Plămadă, L. Munteanu (Săgeata Năvodari), Ţigănaşu, Vladu; Bosoi, Călugăru, Creţu, Olah, Novac, Dedu, L. Mihai, Johnson (Săgeata Năvodari), Bădic; Dobre, Pălimaru, Crenganiş. Conform preşedintelui CSMS, Florin Prunea, în cantonament ar mai putea să ajungă alţi jucători: “Este posibil să mai ajungă alţi jucători la Cheile Grădiştei. Temwanjera ne dă luni răspunsul la oferta pe care i-am făcut-o, am mai deschis alte piste, de la mijloc în sus, zilele următoare aflăm răspunsurile. Cred că dacă mai aducem un atacant şi un mijlocaş, am definitivat lotul”. Echipa ieşeană va sta la Cheile Grădiştei până la sfârşitul lunii, pe 3 iulie fiind prevăzută plecarea într-un turneu în Slovenia.

 

Comentarii