Coşmarul elevilor: orar încărcat şi teme multe

Şi pentru că un copil stresat duce la un părinte nemulţumit, majoritatea celor care înţeleg această problemă se plâng de situaţie. „Fiica mea, elevă în clasa a VII-a la un important colegiu ieşean, are în fiecare zi, mai puţin lunea, cursuri până la ora 15. Vă daţi seama, pentru un copil de 12-13 ani, să ai ore de la 8 la 15? E aproape ca la serviciu, de la 8 la 16, cum avem noi, părinţii ei. Şi asta nu ar fi nimic, căci noi venim acasă la ora 16 şi ne vedem de ale noastre, dar fiica trebuie să treacă imediat la teme. Credeţi-mă că în cele mai multe zile o prinde ora 10 seara la masă, făcând teme. Mi se pare inadmisibil, dar ce putem face? Mi-e şi milă de ea, cred că la vârsta asta are nevoie şi de joacă, nu numai de teme. Ar vrea să se înscrie şi la cursuri de pian, de pictură, chestii care îi plac, la Palatul Copiilor, dar cu tot regretul a trebuit să-i interzic. Chiar şi fără astea, are zile în care o prinde şi ora 11 noaptea făcând teme. În alte zile, vă rog să mă credeţi, cade seara de somn, după 10, dar pune ceasul să sune la ora 6 dimineaţa ca să continue vreo temă pe care nu a finalizat-o seara. Părerea mea este că asistăm la un abuz incredibil asupra copiilor noştri. Şi mai grav este că nu ne putem împotrivi decât în dauna viitorului copiilor. Ce poţi să faci? Cred că sistemul e putred pe undeva…“, îşi exprimă nemulţu­mirea Viorel G., tatăl unei eleve la un colegiu de elită din oraş. 

Nici profesorii cu vechime din Iaşi nu văd cu ochi buni acest fenomen de „încărcare“ al elevului. Petru Asaftei, de la Liceul Peda­gogic, este profesor de matematică de 42 de ani şi a scris mult despre metodica predării matematicii la clasele I-IV şi la gimnaziu, dar a fost şi coautor de culegeri de texte pentru examene şi coordonatorul unei serii de culegeri pe parcursul carierei sale didactice. Predă această disciplină, matematica, de care fug majoritatea elevilor, după un anumit „tact pedagogic“, iar prin atitudinea sa ajunge să aibă în clasă elevi relaxaţi, dispuşi să încerce şi să înveţe lucruri pe care la prima vedere par să nu le înţeleagă. Dar ce-i mai important la un profesor este răbdarea cu un elev care are nevoie de timp să recupereze. Iar profesorul de la şcoala de dascăli o are din plin. „În decursul anilor mi-am făcut o idee destul de clară despre programe, ma­nuale, lecţii şi teme. În primul rând tema este o continuare firească a sarcinilor de învăţare, această temă trebuie să asigure cadrului didactic un feedback destul de precis. Dar nu poţi să dai pentru acasă în cadrul temelor exerciţii şi probleme care nu au nici o legătură cu ce ai predat la clasă. Nu trebuie să aibă multe exerciţii, cred că la matematică în jumătate de oră ar trebui să fie rezolvată tema. Au apărut tot felul de avioane în temele pentru acasă, elevii nu ştiu să le rezolve, stau până noaptea târziu…“, explică profesorul Petru Asaftei.

Acesta recunoaşte că o parte dintre conţinuturi nu sunt semnificative, şi că unele sunt doar balast, atât în manual cât şi în cadrul programei. „Atunci depinde de experienţa cadrului didactic, cum ştie el să utilizeze forţa elevilor, cum ştie să facă din matema­tică o disciplină plăcută. Programele sunt la ora actuală prea stufoase, ar trebui descongestionate, dar nu prea au curajul cei care fac aceste programe să ia taurul de coarne. De exemplu, la fizică se lucrează cu mărimi vectoriale înainte ca la matematică să se studieze vectorii. Există o neconcordanţă între programe. S-au adus la un moment dat conţinuturi din programe din alte ţări, s-au turnat cu furca peste conţinuturile care erau aşezate de-a lungul anilor şi nici până la ora actulă la matematica nu se spune exact ce trebuie parcurs“, po­vesteşte dascălul.

Manualele nu ţin cont de viaţa cotidiană

În acest context, profesorul de matema­tică mai spune că apar manuale stufoase pentru că autorii vor să cuprindă tot în ele, iar un profesor fără experienţă alege pe unul dintre ele şi devine sclavul manualului respectiv. Iar examenele au scos în evidenţă aceste schimbări prin gama de note de 5. În altă ordine de idei, profesorul mai spune că ma­nualele nu ţin cont de viaţa cotidiană. „Un copil care termină clasa a IV-a, adică după cinci ani de şcoală, deoarece punem şi clasa pregătitoare, merge la magazin şi nu ştie să citească preţurile, deoarece sunt cu fracţiuni. Când vede 4,90 de lei nu înţelege mare lucru, cu banii în buzunar. Acum totul este teoretizat, în goana de a pregăti copii pentru examenele naţionale nu se mai parcurge acest traseu eficient. Am observat că în ultimii ani subiectele de la Evaluarea Naţională şi Bac au un anumit prototip. Un elev poate lua foarte uşor 5-6, dar bagajul lui de cunoştinţe a rămas sărac. Cred că trebuie o nouă viziune asupra examenelor, acestea trebuie să arate pregătirea elevilor“, adaugă profesorul de matematică. Petru Asaftei a vorbit şi despre problema auxiliarelor şcolare care, după părerea sa, sunt prea multe, iar în­văţătorii nu ştiu pe care să le aleagă, care sunt cele mai potrivite în raport cu clasa de elevi pe care o are. 

De ce fug elevii de matematică ca „dracu de tămâie“

Cu privire la această situaţie, există voci importante din dome­niul educaţiei care au atras atenţia în timp asupra acestei avalanşe de cunoştinţe tepretice asupra copilului contemporan. Într-un material publicat pe internet, cunoscutul profesor Ştefan Vlaston mărturi­sea: „Întâmplarea face să mă roage un prieten să văd cum se descurcă la matematică fata sa de clasa a V-a. M-am luat cu mâinile de cap! Clasa a V-a este o etapă tranzitorie, de la şcoala primară la gimnaziu, când elevii trebuie să se obişnuiască cu o nouă structură, cu mai mulţi profesori, cu mai multe discipline. Unii nu stăpânesc încă tabla înmulţirii şi în clasa a V-a sunt obligaţi să se ocupe de fracţii ireductibile! Exerciţii cel mult de olimpiadă, care agresează pur şi simplu copiii obişnuiţi. Îi sperie, nu învaţă nici ce ar putea învăţa în mod normal, le induce ideea că nu sunt buni la matematică şi renunţă să mai înveţe. Este o crimă pedagogică să obligi copiii de clasa a V-a să-şi bată capul cu astfel de exerciţii. Mai mult ca sigur că autorii au probleme mari de înţelegere a rostului şcolii şi a capacităţii de înţelegere a unor copii de 10-11 ani, abia trecuţi de şcoală primară. Sau, poate cumva, doresc să împingă părinţii şi elevii să plătească meditaţii colegilor lor sau chiar lor?“, se întreabă Ştefan Vlaston, cu o vechime de 30 de ani la catedră. Acesta mai spune că există autori care doresc să demonstreze cât sunt ei de pregătiţi, dar acest lucru nu interesează pe nimeni.

Ceea ce interesează pe părinţi şi dascăli este ca elevii să îndrăgească matematica şi „să nu fugă de ea ca dracu de tămâie“. Acesta explică faptul că şcoala românească înghesuie elevii într-un pat a lui Procust educaţional, ca şi cum elevii ar fi foarte atraşi de toate materiile, în numele unei iluzorii egalităţi la şanse.

Nu doar matematicienii observă această povară de pe umerii elevilor. Şi profesorii altor discipline blamează modul în care se predă matematica în şcoli. „90% din oamenii care trebuie să înveţe matematică până la peformanţă foarte serioasă nu vor folosi mai mult de ecuaţia de gradul I toată viaţa lor. Nici măcar la calculul dobânzilor. Cred că sacrificăm prea mult timp din educaţia şi formarea culturală a oamenilor cu fetişiza­rea matematicii. Dacă există oameni foarte buni şi performanţi, pune-i în clase speciale şi lasă-i să alerge ca o rachetă! Dă-le profesori foarte buni, dar lasă-i pe ceilalţi în pace! E o tehnologizare a vieţii noastre faţă de care matematica este dependentă. Asta înseamnă că pe oamenii care sunt foarte capabili să o facă trebuie să-i tratezi diferit şi să îi ajuţi. Dar cu ceilalţi ce ai? Le îngustezi libertatea de a alege, le ocupi copilăria şi adolescenţa cu un efort enorm pe care nu îl pot folosi şi în care nu vor progresa niciodată, în dauna altor tipuri de educaţie şi de învăţare. Se înstrăinează dacă ei nu au o apetenţă pentru forma cea mai pură a abstracţiei, care este matematica. Inteligenţa e de atâtea feluri! Formele pe care noi le cultivăm în şcoală sunt foarte puţine. Eu cred că ieşim analfabeţi funcţio­nali în multe privinţe din şcoală“, menţio­nează Mihaela Miroiu într-un interviu acordat cotidianului Adevărul. Mihaela Miroiu a fost decan iar în prezent este profesor de politică şi etică la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucu­reşti. 

Marcus Solomon: „Nevoia de sens, de semnificaţii, de idei este mutilată“

O somitate în domeniul matematicii, care s-a stins din viaţă anul acesta, academicia­nul Solomon Marcus, scria la un moment dat, anul trecut: „Să fie oare accentul aproape exclusiv pe modul de operare direcţia potrivită pentru educaţia şcolară? Nu, nu este. Nevoia de sens, de semnificaţii, de idei este mutilată. Ne aflăm în prezenţa unei patologii care de multă vre­me îşi arată efectele negative. Este sacrificat limbajul natural. Sim­bolurile, fie ele numerice, li­terale sau de altă natură, devin acaparatoare, în dauna cuvintelor. Limba română este marginalizată, schi­lo­dită. Cele câteva cuvinte admise sunt câteva imperative de tipul «Să se arate că». Dar o educaţie sănătoasă are nevoie de întrebări, de ipoteze, de explicaţii, de argumentare, de idei, de istorie, de comentarii; toate acestea apar rar în matematica şcolară şi nu sunt posibile fără cuvinte. Să ne mirăm că tot mai mulţi elevi resping matematica, resing şcoala?“, a spus acesta. Solomon Marcus mai spune că scopul principal al şcolii nu este pregătirea pentru universitate iar o mare parte din materia prevăzută acum de programa de matematică nu îndeplineşte această condiţie şi trebuie fie eliminată, fie drastiic scurtată. Acesta mai men­ţionează şi despre baremurile de co­rectare de la examenele de bacalaureat şi evaluarea naţională. „Am urmărit de multe ori lucrările scrise ale candidaţilor şi am realizat inadecvarea acestor baremuri, de multe ori generatoare de umor involuntar. Diversitatea infracţiunilor comise de candidaţi depăşeşte de departe imaginaţia autorilor de baremuri şi infracţiuni dintre cele mai grave rămân neevaluate. Bare­murile nefericite dictează din păcate comportamentul multor elevi şi contribuie semnificativ la eşecul şcolar“, a mai scris acesta. 

Analiză scurtă a orarelor la câteva şcoli din municipiu

Şi ca să venim cu exemple concrete, am analizat orarele a opt şcoli din municipiul Iaşi pentru a vedea cât de des elevii au câte şapte ore pe zi. La Colegiul Negruzzi de exemplu, clasele de-a VIII-a au câte trei zile pe săptămână şapte ore, adică părăsesc şcoala la ora 15, iar clasele de-a VI-a au câte două zile pe săptămână, în restul zilelor aceştia având şase ore. La Colegiul Naţional, elevii de clasa a VII-a pleacă în două zile din cinci la ora 3 de la şcoală. La Moisil, liceenii de clasa a XI-a şi a X-a au câte trei zile în care pleacă la ora 15 şi ajung acasă odată cu părinţii lor, care vin de la serviciu. Cea mai încărcată clasă este a X-a D, care are şapte ore în patru zile din cele cinci de şcoală. La Colegiul „Eminescu“ există clase de-a VII-a care au şi şapte ore, dar mai ales clasele de liceu, cea mai încărcată fiind clasa a XI-a A care are şapte ore în trei zile din săptămână. La Racoviţă, doar elevii mai mari au câte o zi pe săptămână până la ora 15, dar atunci au sportul, muzica sau desenul. Doar calsa a XI-a D este mai aglomerată, aceasta având şi câte trei zile în care termină la ora 15, ultima oră fiind de TIC şi opţionale. Şi la Colegiul „Ibrăileanu“ liceenii sunt cei mai încărcaţi, în special cei de-a XI-a. Dacă cei de clasa a VIII-a au câte două zile pe săptămână până al ora 15, toate clasele de-a XI-a au câte patru zile din cinci cu  program de şapte ore. La Cantemir, clasa a VIII-a A are lunea, marţea şi joia program până la ora 13, restul claselor având un program mai lejer. Singura şcoală unde am găsit program şi de patru ore la clasele gimnaziale este Liceul Pedagogic, unde vinerea, elevii de unei clase de-a V-a şi cei ai unei clase de-a VII-a pleacă de la şcoală la ora 12.