A confundat pedalele? Șoferița care a dat cu mașina peste oamenii de pe o bancă caută explicații

sâmbătă, 09 iulie 2016, 13:59
3 MIN

“Eu voiam să intru în parcare la Egros, şi nu ştiu din ce motiv, maşina s-a accelerat. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Sunt începătoare, totuşi!”, a declarat tânăra din Botoşani 

Şase persoane au ajuns la spital în câteva secunde, după ce o şoferiţă începătoare, din Botoşani, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp, apoi de bancă, pe care se aflau mai mulţi tineri. Accidentul a avut loc în faţă la “eGros”, la Baza 3, în jurul orei 14,40.

Tinerii mâncau pizza şi aşteptau un mijloc de transport, şi au observat prea târziu autoturismul Volkswagen care a lovit băncile pe care se aflau. “Am auzit o bubuitură, şi când m-am întors, am văzut mai mulţi care ţipau şi erau căzuţi pe trotuar. Am văzut că din maşina care a provocat accidentul a ieşit o tânără care a început să plângă spunând că nu ştie ce s-a întâmplat”, a povestit un martor.

La volanul autoturismului Volkswagen se afla o tânără din Botoşani cu “lămăia” în geam. În timp ce ambulanţele “culegeau” răniţii şi îi transportau la spital, şoferiţa plângea continuu. Ea se afla în autoturism împreună cu soţul şi încă o tânără care se afla pe bancheta din spate. În total, au fost şapte răniţi în acest accident: trei din Volkswagen şi patru persoane care se aflau pe banca din staţia de autobuz din faţă la "eGros".

Şoferiţa ne-a spus că este incapabilă să spună ce s-a întâmplat. “Eu voiam să intru în parcare la eGros, şi nu ştiu din ce motiv, maşina s-a accelerat. Am lovit stâlpul. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Sunt începătoare, totuşi!”, a spus fata printre lacrimi. Soţul ei, deşi era plin de sânge, a refuzat să fie transportat la spital, însă şoferiţa şi prietena ei au fost transportate la o unitate medicală de către SMURD.

Poliţiştii de la faţa locului au precizat că accidentul este “ciudat”. "Şoferiţa a spus că maşina s-a accelerat brusc, şi nu a mai avut controlul asupra ei”, a spus unul dintre poliţişti. Ea a fost testată cu etilotestul, şi nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Reprezentanţii SMURD au precizat că starea victimelor preluate de la faţa locului era stabilă. Victimele au fost preluate de echipaje SMURD şi transportate în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, respectiv la Spitalul de Neurochirurgie. „Echipajele au preluat şase pacienţi, cel de-al şaptelea a refuzat să meargă la spital. Dintre cei şase pacienţi, doi sunt bărbaţi şi patru sunt femei. Cinci victime au fost transportate în UPU, iar cea de-a şasea, la Spitalul de Neurochirurgie. Pacienţii prezintă contuzii, unul dintre ei are o plagă fesieră”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. 

 

 

Comentarii