Şeful de partid, nuntaş simplu, iar adjuncţii săi, socru mic şi naşă mare

FOTO Nunta și petrecerea mezinei primarului Nichita, în detaliu

duminică, 28 septembrie 2014, 19:48
7 MIN

La evenimentul de sâmbătă de la Castel, unde a avut loc nunta mezinei primarului, au fost invitați Victor Ponta cu soţia, alături de numeroşi alţi lideri ai PSD. Printre aceştia au fost şi mulţi membri ai Guvernului, în frunte cu vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea. Naşă mare a fost chiar Rovana Plumb, ministrul Muncii. Numărul invitaţilor s-a apropiat de 600. Vineri a avut loc cununia civilă, oficiată chiar de socrul mic, primarul Nichita. Momentul a fost emoţionant, potrivit martorilor, numeroase persoane din sală plângând la un moment dat. Presa nu a avut acces.
 

DUMINICĂ, 20.13: Vezi câte etaje a avut tortul de nuntă și cum au dansat toți pe muzica Loredanei! Iată imagini de la petrecerea de nuntă a Ilincăi Nichita. Din imagini reiese foarte clar că toată lumea s-a simțit minunat!

VEZI GALERIA FOTO

15.44: Atmosfera petrecerii a fost întreţinută de Loredana Groza şi Adrian Enache, precum şi de interpreta de muzică populară Daniela Condurache, conform blogului jurnalvirtual.ro.

Meniul a fost și el foarte atent ales. Astfel invitații s-au delectat cu orez negru cu roşii confiate şi şalău în crustă de fistic.

Conform jurnalvirtual.ro, naşa Rovana Plumb a fost în mare formă, întreţinând atmosfera, în timp ce mireasa Ilinca Nichita a dansat aproape toată noaptea. Premierul a venit singur la petrecere, dar a avut grijă să danseze ”când cu o ministră, când cu alta”. (Alte detalii găsești pe jurnalvirtual.ro)

––

SÂMBĂTĂ 23.30: Gabriela Firea a postat pe pagina ei de Facebook cateva imagini de la nunta. "Un moment de relaxare, la Iasi, alaturi de colegi. Nu puteam sa nu fim alaturi de un bun coleg, primarul din Iasi, Gheorghe Nichita, in aceasta seara, socru mic. O seara linistita tuturor!", a scrie ea.

Mai multe imagini gasiti pe pagina de FB a Gabrielei Firea

21.59: Proaspăt reîntors sâmbătă din delegația în Statele Unite ale Americii, premierul Victor Ponta a onorat invitația la nunta mezinei primarului Gheorghe Nichita.

21.13: Petrecerea de nuntă a Ilincăi Nichita este una cu securitate sporită. Fiecare mașină care vrea să intre în curtea Restaurantului Castel este oprită la poartă de către echipaje IGS și verificată înainte de a primi accesul. Comicul de situație constă în faptul că în această seară la Restaurantul Castel mai sunt programate încă două petrecerile de nuntă.

Până în momentul transmiterii acestor informații, la petrecerea mezinei primarului Nichita au sosit Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea, Vasile Cepoi, preşedintele Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, Bogdan Pițigoi, patronul Tester Casa Auto Iasi, Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Grup, europarlamentarul Cătălin Ivan, directori din Primăria iași. Sunt așteptați în continuare miniștrii din Guvernul Ponta.

19.30: Iată câteva nume de personalități care figurează pe lista invitaților: Ecaterina Andronescu, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, Gabriela Firea, Robert Cazanciuc, ministrul de Justiție, Loredana Groza, Remus Pricopie, ministrul Educației, Dan Șova, șeful de campanie al lui Victor Ponta, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Fonduri Europene, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, Gabi Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, Mircea Cozma, președintele Consiliului Județean Prahova, Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, deputatul Constantin Adascalitei, Alin Aivanoaiei, vicepreședinte al Consiliului Județean iași, Constantin Axinia, Nicolae Banicioiu, ministrul Sănătății.

16.50: Ceremonia religioasă a Ilincăi Nichita cu Cosmin Livezea­nu a luat sfârșit. Mirii și invitații lor au părăsit biserica din Copou după aproape o oră și jumătate.

VEZI GALERIA FOTO

Ceremonia a fost oficiată de un sobor de 10 preoți, în frunte cu IPS Teofan.

În curtea bisericii, foarte mulți curioși s-au adunat să asculte slujba și să-i vadă pe miri.

După ceremonie, mirii și invitații lor s-au deplasat spre locul stabilit pentru ședința foto. Locul respectiv nu a fost cominicat presei.

După ședința foto, aceștia se vor îndrepta spre restaurantul Castel, unde la ora 19.00 este programată să înceapă petrecerea.

15.07: Ceremonia religioasă a Ilincăi Nichita cu Cosmin Livezea­nu a început conform programului la Biserica „Sfântul Nico­lae“ din Copou. Alături de tânăra pereche sunt membrii familiei, nașii și prietenii apropiați.

Slujba de cununie este în schimb accesibilă tuturor trecătorilor prin zonă, ea fiind transmisă prin difuzoarele bisericii.

––

2.50: Cununia civilă a mezinei prima­rului Gheorghe Nichita s-a des­făşurat vineri într-o discreţie absolută. Ceremonia a început la ora 17, în afara orelor de program de la Starea Civilă, care se închide în mod normal vinerea la ora 12.30. Toată zona din jurul Stării Civile a fost înţesată de poliţişti şi agenţi de pază, iar ma­şinile, redirecţionate pentru a nu-i încurca pe numeroşii invitaţi.

Clă­direa Stării Civile a căpătat pentru câteva ore o altă înfăţişare, mult mai distinsă faţă de alte ceremonii. Pe lângă revopsirea faţadei, cei de la Starea Civilă au pus un covor roşu im­provizat la intrarea laterală a clă­dirii, pe unde de obicei intră cuplu­rile. Covorul a fost fixat pe trepte cu ajutorul unor bucăţi de pavele sau cărămidă ambalate în hârtie roşie. La interior, sala de ceremonii a fost redecorată pentru eveniment, holul de la intrare fiind delimitat de aranjamente cu tran­dafiri albi şi lumâ­nări şi de mese pline cu paharele de şampanie pregătite pentru invitaţi. În plus, un cvartet a umplut atmosfera din timpul ceremoniei cu muzică clasică.

VEZI GALERIA FOTO OFICIALĂ 

Cină la Select

Tot evenimentul festiv a avut loc cu uşile închise. Invitaţii au ajuns la ceremonie rând pe rând, printre primii fiind primarul Gheorghe Nichita, care a venit singur la cu­nunia civilă. După aproximativ zece minute a ajuns şi fosta sa soţie, Flo­rentina. Înăuntru, departe de ochii presei, se aflau şi cei doi miri, Ilinca Nichita şi Cosmin Livezeanu, care au preferat să aştepte invitaţii în sala de ceremonii. Cununia a fost oficiată chiar de Gheorghe Nichita şi, conform persoanelor participante la ceremonie, toţi din fa­milie au fost foarte emoţionaţi.

După ceremonie, invitaţii au îm­părţit flori, urări şi îmbrăţişări, moment care a durat aproximativ o oră. La ieşire, cei doi miri s-au în­dreptat spre restaurantul Se­lect, acolo unde era programată o cină cu invitaţii. Tinerii nu s-au oprit pentru poze şi nici nu au răs­puns la întrebările reporterilor. La fel de reţinuţi au fost şi perechile de naşi şi fosta soţie a primarului. Sin­gurul care a dezvăluit cum a decurs ceremonia a fost Gheorghe Nichita, care a relatat pe larg amănunte din ceremonie.

„În partea a doua când a trebuit să spun un cuvânt din suflet mi-a fost foarte greu, pentru că mă uitam la fiica mea şi avea ochii în lacrimi. Şi mi-a transmis şi mie emoţia: nu am putut să rostesc multe lucruri. Dar am reuşit să-i spun în final că doresc foarte mult să îmbogăţească familia, şi asta înseamnă să crească numărul de membri din familie. Au fost foarte emoţionaţi amândoi, şi ceilalţi din sală, mi-au venit lacrimile, m-am abţinut cât am putut, dar în sală nu au rezistat şi le-au curs şi lor lacri­mile“, a spus primarul Nichita.

Referitor la noul ginere, edilul a folosit cuvinte de apreciere. Con­form acestuia, Ilinca Nichita îşi va păstra şi numele său de familie. „Este un tip foarte serios şi foarte sobru în ceea ce înseamnă abordarea vieţii, este un tip volubil şi la propriu, şi la figurat, pentru că e un fost sportiv, un schior perfect, un înotător foarte bun şi un foarte bun profesionist, asta mă bucură foarte tare. Este un gospodar de­săvârşit, ştie să facă tot ce în­seam­nă mâncare“, a mai spus primarul Nichita.

VEZI GALERIA FOTO

Cununie religioasă în Copou

Punctul culminant al nunţii va avea loc sâmbătă. Mirii se vor cununa re­ligios la Biserica „Sfântul Nico­lae“ din Copou, slujba fiind programată pentru ora 15. Aproximativ 570 de invitaţi au confirmat că vor participa la petrecerea de la Castel, care va avea loc la cort. Premierul Victor Ponta este aşteptat la nuntă, la fel şi vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, preşedinţi de consilii judeţene, primari, parlamentari, directori din Primărie, oameni de afaceri, directori de spitale, profesori şi prelaţi.

La loc de cinste vor sta cele două perechi de naşi, no­tarul Manuela Pohoaţă şi soţul său, medicul Bogdan Doroftei, precum şi ministrul Muncii, Rovana Plumb şi soţul său, Dan Plumb. Rovana Plumb ne-a declarat ieri că aceasta este a 18-a pereche de fini pe care i-a cununat până acum. „Este a 18-a pereche de fini. Sunt la majorat, deci aţi putea să luaţi în calcul că serbez majoratul la Iaşi“, ne-a spus naşa.

Comentarii