FOTO: IMPACT VIOLENT! Două mașini conduse de șoferi beți făcute praf la miezul nopții

miercuri, 21 septembrie 2016, 08:51
1 MIN

Un accident violent a avut loc la miezul nopții în zona Galata din Iași, aproape de magazinul Lidl. Două autoturisme, un Opel și un Volkswagen, conduse de doi șoferi beți s-au făcut praf după ce s-au ciocnit.

UPDATE

Accidentul s-a produs la ora 00:20.

Șoferul autoturismului Opel Corsa, în vârstă de 42 de ani, a încercat să vireze pe o străduță și nu i-a acordat prioritate autoturismului Volkswagen Golf condus de un bărbat de 49 de ani.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

În urma coliziunii au fost două persoane rănite: conducătorul auto din Opel și un pasager aflat în pe scaunul din dreapta în Volkswagen.

UPDATE

Conducătorul auto din Volkswagenul Golf a fost scos din mașină cu ajutorul echipajelor de la descarcerare.

Cei doi șoferi aveau alcoolemii de 0,54 mg/litru (Opel), respectiv 0,56 mg/litru (Volkswagen) alcool pur în aerul expirat. Ei au refuzat transportul la spital, dar unul (cel din Opel)  a fost totuși dus de urgență pentru că i s-a făcut rău când a aflat de la polițiști cât de beat era.

FOTO: Facebook (Radar Iași Oficial)

Comentarii