Imagini de la concertul Patriciei Kaas susţinut ieri seară la Palat

miercuri, 19 iunie 2013, 20:44
4 MIN
 Imagini de la concertul Patriciei Kaas susţinut ieri seară la Palat

Peste 10.000 de ieşeni s-au bucurat aseară, în Piaţa Palatului sau pe bulevardul Ştefan cel Mare, de cântecele de dragoste ale cunoscutei artiste franceze Patricia Kaas, multe din repertoriul lui Edith Piaf. Cu toate că au fost alocate 4.500 de locuri pe scaune, pentru care s-au plătit bilete între 80 şi 250 de lei, ieşenii s-au bucurat de spectacol şi în afara perimetrului destinat concertului. Astfel, oamenii au umplut până spre Mitropolie bulevardul Ştefan cel Mare, arătându-se interesaţi de concertul artistei. Ieşenii nu au avut voie să intre cu sticle de plastic, arme de orice fel şi nici nu au avut voie să folosească telefoane mobile cu Wi-Fi. Concertul, început cu o întârziere de aproape o oră, a debutat cu piesa „Mon Dieu!“ a lui Edith Piaf. Patricia Kaas a urcat pe scenă foarte elegantă, a salutat în limba română spunând „Buna seara“ şi s-a declarat extrem de încântată la vederea unui public atât de numeros. «Kaas chante Piaf» a făcut parte din seria de evenimente pregătite în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei.

 

Imagini puteţi vedea AICI şi AICI.

 

ORA 21:40

Concertul Patriciei Kaas este în plină desfăşurare. Mii de ieşeni sunt în Piaţa Palatului. Toate biletele au fost vândute.

Concertul face parte din turneul de promovare al albumului “Kaas Chante Piaf”, lansat pe 5 noiembrie 2012, pentru a comemora 50 de ani de la moartea cunoscutei artiste Edith Piaf. Acesta cuprinde o colecţie de 21 de melodii care “aduce profunzime şi nuanţe” muzicii lui Piaf şi s-a vândut în peste 16 milioane de exemplare în peste 47 de ţări, reuşind să trezească emoţii profunde şi să încânte audienţa din întreaga lume.

Spectacolul a fost prezentat, până în prezent, pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii, printre care se numără Royal Albert Hall din Londra sau Carnegie Hall din New York, şi reuneşte o selecţie cu cele mai frumoase şi emblematice melodii din repertoriul lui Edith Piaf, reorchestrate de Abel Korzeniowski, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film, nominalizat la Globul de Aur. Prin interpretarea lor,  Patricia Kaas doreşte să suprindă şi să transmită emoţia şi trăirile degajate de artistă de-a lungul timpului pe scenă. Pentru a îmbunătăţi experienţa muzicală, Patricia Kaas îşi va surprinde fanii si cu o coregrafie special pregatită care să ilustreze perfect fragmente din viaţa uimitoare a lui Edith Piaf şi să ofere proiectului şi artistei grandoarea pe care o merită. Mai mult decât atât, decorul va recrea atmosfera Parisului postbelic, prezentând proiecţii video cu imagini inedite din viaţa artistei care a marcat cursul muzicii franceze în prima jumătate a secolului trecut.

Aşa cum susţine cântăreaţa Patricia Kaas, “Kaas Chante Piaf” reprezintă omagiul adus unui talent de neegalat şi unei vieţi extraordinare presărată cu agonie, bucurie fără limite şi, nu în ultimul rând, o pasiune eternă pentru dragoste. Este coloana sonoră a unei vieţi pasionate şi a unui artist desăvârşit. Patricia Kaas a crescut ascultând muzica lui Édith Piaf, aceasta fiind chiar inspiraţia care a determinat-o să se lanseze la rândul ei în lumea muzicii.

Proiectul “Kaas Chante Piaf” este unul muzical în note şi imagini, fiind conceput să depăşească limitele obişnuitului, să meargă dincolo de o colecţie de piese ale lui Edith Piaf deja cunoscute în lume. Pentru a interpreta acest incomparabil artist cu tot respectul pe care îl merită este necesar pe lângă talent şi curaj, şi de o anumită experienţă de viaţă. Astfel, Patricia Kaas a pornit încet, dar sigur, să desfăşoare acest proiect ambiţios în 45 de ţări din întreaga lume, sperând ca acesta să fascineze publicul la fel de mult cum a fost ea fascinată de Edith Piaf. Turneul va continua până la finalul anului 2013, iar România se numără printre aceste ţări, primul concert urmând să aibă loc la Iaşi, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei.

Comentarii