De Business

Punem punctul pe știi

Învaţă cum să ţii contabilitatea unei afaceri, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

joi, 27 aprilie 2017, 01:50
2 MIN
 Învaţă cum să ţii contabilitatea unei afaceri, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Persoanele care doresc să înveţe cum se ţine contabilitatea unei firme se pot instrui în acest sens la Camera de Comerţ, în cadrul unui program intensiv, informează oficialii instituţiei. Camera de Comerţ şi Industrie organizează, începând cu data de 8 mai, o nouă serie a cursului de „Contabilitate primară şi financiară”, cu o durată totală de 105 ore. 

Cursul are o mare utilitate în ceea ce priveşte fundamentarea cunoştinţelor privind gestionarea contabilităţii unei firme, fiind adaptat la noutăţile din domeniu, se precizează în comunicat. De asemenea, cursul va avea un pronunţat caracter aplicativ, au adăugat oficialii Camerei de Comerţ, cu numeroase exerciţii şi simulări, incluzând şi un modul de contabilitate asistată de calculator. Cursul este autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, eliberându-se la final – în urma examenului susţinut în faţa unei comisii – certificate de absolvire purtând antetul Ministerului Muncii şi al Ministerului Educaţiei.

„Cursul organizat de Camera de Comerţ se adresează în mod direct atât firmelor, pentru pregătirea şi perfecţionarea personalului, cât şi persoanelor fizice individuale care doresc să dobândească sau să-şi îmbunătăţească propriile competenţe pentru şanse mai bune pe piaţa muncii. Înscrierile se realizează pe site-ul www.cciasi.ro, iar cursurile se vor desfăşura la sediul Camerei de Comerţ din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou. Sunt prevăzute discounturi pentru anumite categorii de salariaţi, şomeri, studenţi, persoane cu dizabilităţi, precum şi pentru înscrierile colective. Plata cursului se poate face eşalonat, sub forma unui avans achitat până la începerea cursului şi a unei tranşe finale până la terminarea acestuia”, a declarat Adina Sardare, coordonatorul Centrului de Formare Profesională al Camerei de Comerţ.

Comentarii