Năzbâtii la ONU

Aşa-numita „dacologie” duce pe culmile ridicolului şi absurdului protocronismul, acea doctrină atât de dragă regimului Ceauşescu şi care ne încredinţa că românii au fost cei dintâi în mai toate domeniile, descoperind lucruri epocale pe care alţii („străinii”, evident) şi le-au însuşit, ulterior, în mod abuziv; cât priveşte literatura română, ea anticipa curente (existenţialismul, spre exemplu) care au apărut mult mai târziu în Occident. Pentru promotorii „dacologiei”, ţara noastră se numeşte România dintr-o „mare eroare istorică”: ea ar trebui să se numească Dacia, dar numele de România a fost impus de Vatican şi de către statele occidentale, ce voiau astfel să supună poporul român inventându-i origini latine. Operaţiunea a reuşit graţie şi unor trădători din rândurile noastre, de felul celor ce au constituit Şcoala Ardeleană (Gheorghe Şincai, Petru Maior etc.), oameni ademeniţi de papistaşi şi îndoctrinaţi la Vatican. Mai mult: dacii nici măcar nu au fost romanizaţi, deoarece ei vorbeau deja limba latină (sau, mă rog, o limbă practic identică limbii latine) atunci când romanii au ajuns pe aceste meleaguri. Despre romanizare nu poate fi vorba şi pentru că civilizaţia dacică era una veche şi net superioară, dacii fiind primii locuitori ai Europei, de unde concluzia previzibilă că noi suntem cei care am fondat Europa. Dacii stăpâneau la un moment dat aproape întreg continentul, de unde au plecat hăt-încolo, departe, ajungând (cu mult înaintea lui Columb) până în America şi chiar în Japonia. Şi germanii, şi popoarele nordice (şi multe altele) tot din daci se trag, neam căruia i se datorează şi câteva din marile invenţii ce au marcat destinul omenirii, cum ar fi roata şi primul alfabet.

Principalul animator al „dacologiei” pare să fie doctorul Napoleon Săvescu, un medic stabilit de ceva vreme în Statele Unite, fondator al Societăţii „Dacia Revival International”. Îl secondează Lia Lungu, o cântăreaţă de muzică populară ce trăieşte şi ea în America. În ţară, „dacologia” are drept adepţi mai mulţi profesori de la diferite universităţi particulare (spre exemplu G.D.Iscru de la Univ. „Dimitrie Cantemir” sau Nae Georgescu, de la Univ. „Hyperion”), precum şi alte persoane cunoscute pentru excentricităţile (ca să fiu elegant) lor, cum ar fi generalul în rezervă Mircea Chelaru (mă crispez la gândul că acest domn a fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române!) sau binecunoscutul Gheorghe Funar, ambii maeştri de nedepăşit ai delirului protocronist (e de neuitat peroraţia lui Funar, când „demonstra” cum l-a plagiat Einstein pe Eminescu…). Despre aceste derapaje Dan Alexe a scris o carte, Dacopatia şi alte rătăciri româneşti (Humanitas, 2015), pe cât de erudită, pe atât de cuceritoare prin umor.

Dacă revin astăzi asupra chestiunii este pentru că zilele trecute (pe 23 august, mai precis) a avut loc la New York al XVII-lea Congres Internaţional de Dacologie, despre care am aflat iniţial dintr-un articol din ziarul Adevărul. Tema congresului – „Regele Burebista, un unificator al naţiunilor Europei Antice”. Nici nu voi avea nevoie să citesc comunicările prezentate, simpla formulare a temei spune totul. Europarlamentarul Maria Grapini (reputată, altfel, prin cunoaşterea precară a limbii române) a trimis congresului un cald mesaj de susţinere, exprimându-şi regretul că nu a putut participa la lucrări. Nu am, deocamdată, alte amănunte, afară de faptul că, la deschidere, Lia Lungu a cântat Imnul Dacilor, care începe lacrimogen-patetic: „Noi nu suntem urmaşii Romei/ Nici nu am fost, nici nu vom fi,/ Măreţii Daci ne sunt strămoşii/ Şi vremea lor va reveni” etc., şi se încheie avântat-optimist: „Astăzi când Dacia renaşte/ Renaşte cu trecutu-i dac/ Dacii ne-aşteaptă semeţi pe columnă/ De două mii de ani să-i răzbunăm/ Dacii ne-aşteaptă-n muzeele lumii/ La masa de valori să-i aşezăm”. Neaşteptat a fost însă anunţul triumfător pe care Lia Lungu l-a făcut pe internet: „Burebista la ONU!”. Într-adevăr, congresul s-a desfăşurat, nici mai mult nici mai puţin, în clădirea ONU, cu sprijinul nemijlocit şi sub patronajul misiunii româneşti pe lângă Naţiunile Unite. Afişul congresului este aici fără echivoc: „Mission of Romania: Burebista an ancient Unifier of the Nations in Old Europe”. Cum de a dat Ministerul de Externe român undă verde pentru ca misiunea noastră la ONU să cauţioneze trăsnăile lui Săvescu şi compania este pentru mine un mister. Păcat că dacologii nu au profitat de ocazie ca să-l proclame pe Burebista unificator nu doar al Europei, ci şi al lumii întregi, sau măcar – aşa cum doctorul Săvescu a arătat deja – al continentului nord-american.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor