Interesant proiect iniţiat de USLIP, Universitatea „Cuza“ şi Inspectoratul Şcolar

Profesorii vor putea obţine o specializare în plus în doar 3-4 semestre

sâmbătă, 21 decembrie 2013, 11:07
3 MIN
 Profesorii vor putea obţine o specializare în plus în doar 3-4 semestre

Oportunitatea va fi valabilă din anul şcolar viitor.

Profesorii din învăţământul preuniversitar vor putea obţine o nouă specializare cu trei sau patru semestre de studii, în urma unui program de conversie profesională organizat la Iaşi de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Universitatea „Al.I. Cuza“ şi Ins­pectoratul Şcolar. Oportunitatea va fi valabilă începând cu anul academic 2014 – 2015, în urma unui protocol de colaborare semnat în cursul acestei săptămâni.

Universitatea ieşeană a elaborat deja un regulament pentru organizarea şi desfăşurarea programului de conversie profesională a cadrelor didactice din mediul preuniversitar, care a fost avizat de Senatul instituţiei. „Multe din posturile didactice ale personalului de specialitate din preuniversitar nu pot fi acoperite cu o singură disciplină, aferentă specializării de licenţă ab­solvită. Astfel, a apărut nevoia completării acestor norme didactice şi, im­plicit, a acestei conversii“, a explicat Vasile Işan, rectorul UAIC.

La nivelul judeţului Iaşi s-au strâns deja peste 2.400 de semnături ale dascălilor care îşi doresc să urmeze aceste cursuri şi au fost primite semnale pozitive inclusiv de la profesorii din Botoşani, Neamţ, Suceava şi Ba­cău. Cei mai mulţi îşi doresc să urmeze cursurile Facultăţii de Litere, Infor­matică, Psihologie, Fizică, Matematică, Biologie sau Geografie. „Calitatea înseamnă şi investiţie în resursa umană, iar cursurile de reconversie organizate de UAIC vor reprezenta un pas calitativ, dar şi o centură de siguranţă pentru angajaţii din învăţământul preuniversitar“, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP.

Practic, dascălii vor putea obţine o a doua diplomă de licenţă după minimum 3 semestre dacă studiază la o facultate din acelaşi domeniu fundamental cu prima facultate absolvită, respectiv mi­nimum 4 semestre dacă domeniul fundamental de studiu diferă.

La sfâr­şitul studiilor de conversie profesională, încheiate cu un examen de absolvire, profesorii vor putea preda în şcoli şi licee noua disciplină studiată. Reprezentanţii USLIP au anunţat că vor întreprinde demersuri în vederea obţinerii unor beneficii de natură financiară (vouchere valorice) din partea Ministerului Educaţiei pentru participanţii înscrişi în proiect, în vederea diminuării taxelor de şcolarizare. În caz contrar, dascălii vor plăti pentru un semestru de studii o taxă similară cu cea pe care o achită studenţii de la licenţă.

Admiterea la cursurile de conversie va avea loc în vara anului 2014, iar pe parcursul studiilor profesorii din preuniversitar vor beneficia de toate fa­cilităţile oferite studenţilor: acces în laboratoare, săli de lectură şi biblioteci. La programele de conversie profesio­nală se pot înscrie numai cadrele didactice încadrate în sistemul de învăţământ preuniversitar, cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Comentarii