Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tânăr condamnat după ce a furat ştiri de la TVR

GALERIE
sediu-tvr
  • sediu-tvr
- +

Andrei Ciobanu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. El a fost găsit vinovat pentru comiterea de infracţiuni informatice. Sentinţa este definitivă . 

Un tânăr absolvent al Facultăţii de Jurnalism din Iaşi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat pentru comiterea unor infracţiuni informatice. Decizia luată în cazul lui Andrei Ciobanu (25 de ani) a fost pronunţată ieri, de Curtea de Apel Iaşi, şi este definitivă. Tânărul va trebui să mai presteze şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, fie la Stadionul „Emil Alexandrescu”, fie la Căminul de bătrâni „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Iaşi. 

Fura informaţiile de la TVR

Andrei Ciobanu a ajuns în vizorul justiţiei după ce reprezentanţii de la Iaşi ai Televiziunii Române au constatat că informaţiile de pe adresa de e-mail proprie erau publicate pe un site la care Ciobanu lucra.
Cazul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism. În actul de acuzare se precizează că, în 2013, după ce a terminat facultatea, Andrei Ciobanu a colaborat cu TVR Iaşi. Ulterior, tânărul a fost angajat la un site de ştiri deţinut de sociatatea Grup News Moldova SRL. Ciobanu avea calculator şi un cont propriu în cadrul societăţii, printre sarcinile de serviciu numărându-se şi redactarea şi încărcarea unor materiale jurnalistice pe site.

Potrivit DIICOT Iaşi, în perioada 26 februarie – 9 aprilie 2014, Andrei Ciobanu „a folosit în mod neautorizat parola la contul de e-mail corespondentitviasi@gmail.com, pentru a accesa neautorizat contul şi a prelua prin transfer neautorizat de date conţinutul ştirilor transmise prin acest cont de corespondenţă electronică de către colaboratorii şi reporterii TVR Iaşi“. Începând cu 10 aprilie 2014, constatând că materialele lor apar pe site-ul la care lucra Andrei Ciobanu, reprezentanţii TVR Iaşi au schimbat parola aferentă respectivului cont de e-mail şi au înaintat şi o plângere.
În timpul cercetărilor, anchetatorii au efectuat o percheziţie la patronul site-ului, concluzionând că cel care prelua fără drept informaţiile este Andrei Ciobanu. Acesta avea parola din perioada în care lucrase la TVR.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri