Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

UPDATE Antonescu: Președinția Senatului este indiferentă. Mi-e o frică de mor de Ciuvică, de Badea

GALERIE
crin
  • crin
- +

Declaraţii Crin Antonescu:

Este o decizie care nu s-a luat ușor, nu ne-am dorit-o, am încercat să o evităm prin căutarea tuturor posibilităților.

Toată alianța politică pe care noi am construit-o a avut un sens cât am putut spera că obiectivele sunt urmărite și avem intenția de a le atinge.

Nu mai avem nici una din aceste speranțe și mi s-a părut cinstit să nu prelungim un festival de ipocrizie.

USL nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe.

Practic, prin încălcarea repetată și flagrantă a unor elemente la alcătuirea guvernului de către premierul Ponta, PNL a decis să pună capăt unei crize prelungite artificial de premier, să ia act de decizia premierului și să decidă demisia miniștrilor săi.

Mariana Câmpeanu, din probleme de sănătate, nu a luat parte la ședință.

Până în ora 12, miniștrii și secretarii de stat își vor depune demisia.

A doua decizie este de a cere demisia lui Ponta din funcția de premier. A primit mandatul ca premier al USL, în urma unui vot copleșitor pentru o alianță din care și noi făceam parte. Reacția firească, politic, trebuie să fie demisia.

Sigur, în urma demisiei, ar urma procedurile uzuale, consultări la Cotroceni. Domnul Ponta ar avea prima șansă să obțină un nou mandat.

Probabil că domnul Ponta nu va demisiona. Sigur, PNL va rămâne în opoziție.

Noi nu am dezertat de la obligația de a guverna. Suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală. Nu mai putem cauționa un guvern care a încălcat termenii fundamentali ai deciziei politice.

În urma încetării USL, PNL acordă deplină libertate organizațiilor județene de a încheia orice alianță.

Constatăm încetarea existenței USL. Decizia: 187 pentru, 6 împotrivă şi două abțineri.

Aș vrea să mă adresez alegătorilor care au dat votul pentru USL anul trecut. Nu am putut să ducem la capăt un proiect pentru care noi am investit foarte mult. Nu regret că un guvern se rupe. PNL din nou în opoziție - nedrept. Păcat este însă că dacă această construcție și-ar fi urmat cursul, dacă Ponta și-ar fi respectat angajamentele de fond, am fi avut șansa unei construcții durabile pe patru ani de zile. Cred că s-a ratat o șansă mare.

Am constatat că Ponta și PSD au transformat USL în PSD-ul anilor 2004.

Convingerea mea este că PNL va reveni la guvernare cel târziu la sfârșitul acestui an.

Obiective: democrație reală, independență adevărată, autentică, a justiției, o economie de piață, o administrație performantă.

Un cuvânt pentru militanții PSD: sigur, că acești oameni vor vota pentru altceva decât PSD și Antonescu. Aș vrea să le mulțumesc pentru campaniile duse împreună. Nu fac confuzie între lideri și așteptările celor de jos. Voi păstra amintirea anului 2011 le doresc numai bine.

Moțiunea de cenzură este o armă importantă. Nu aveți îndoială că PNL, singurul partid politic care are acces la această armă, nu va folosi această armă. Dacă am asista la o măsură la care cota unică merge în sus - puteți ști de pe acum că va fi moțiune de cenzură. Legea amnistiei - moțiune de cenzură. 

Pare puțin nepoliticos ca Tăriceanu să spună că decizia a fost pripită. Neelegant. Se poate gândi la ce vrea.

Domnul Ponta va arunca o serie de ocări, cum că vrem să-l dăm pe mâna lui Băsescu.

O tenativă de mituire politică ceea ce a făcut domnul Ponta ieri. Să facă un guvern, nu cu tentative de mituire politică.

E un risc pentru domnul Ponta. Nu pot să stau să-l jelesc pentru domnul Ponta. Dacă ajungem la Cotroceni, evident că nu mă duc să-l propun pe domnul Ponta.

PDL nu poate depune o moțiune de cenzură. Poate scrie un text. PDL poate să vină la noi cu acel text și să spuneți: citiți-l. Făcem noi moțiune de cenzură.

Nu dorim nici un fel de înțelegere cu PDL. Nu depindem unii de alții.

Să încercăm cu un alt pesedist. Dvs ați încerca?

Nu iau în calcul demisia de la președinția Senatului. Comentariile domnului Sârbu sunt destul de joase. 

Pentru mine, președinția Senatului este indiferentă. Nu am motiv să demisionez.

Sunt foarte mâhnit în legătură cu domnul Rușanu. Sunt oameni de a căror nevinovăție sunt convins până la proba contrarie.

PNL nu va obstrucționa demersurile justiției.

N-ar fi interesantă dezbatere în presă până unde poți să ajungi cu imaginea de penal pentru ordonanță de urgență adoptată de guvern, adoptată de parlament?

Sunt întru totul alături de Chițoiu.

Am mai vorbit cu premierul Ponta. Am aterizat pe la 18.30, când termina domnul Ponta ieșirea. Pentru că niște lucruri nu erau clare, că pune ce miniștri vrem noi, că a cedat Daniel Constantin. Am întrebat dacă putem înțelege că mâine convoacă Parlamentul... Nu poți ușor să faci pe Daniel Constantin să cedeze.

Cum gândește Ponta guvernul? E o școală de corecție, la care ține o cameră liberă? Mai mergi în oraș, revenim...

Noi, vai de capul nostru în opozție, din ce în ce mai triști. Cum poți să faci politică pe stomacul gol? Putem să ducem acest post. Domnul Ponta, mai tânăr, și desigur de altă confesiune, crede că nu putem să ținem acest post. Domnul Ponta cu un ochi la ușă: vin ăia înapoi?

Eu nu pot vorbi de PSD. Noi am avut discuții cu primul-ministru. Cred că este principalul vinovat.

Ultima fixație a domnului Ponta este domnul Gușă. După cum mă pot întâlni de 120 de ori cu Traian Băsescu și nu-i informez. Poziția mea față de Băsescu nu s-a schimbat.

Eu am făcut o discuție la finalul anului trecut cu bugetul.

Nu sunt Tarzan, mi-e o frică de mor, de domnul Ciuvică, de Badea, nu mai trec prin cartierul ăla.

ORA 22:00

PNL a decis în această seară ruperea USL. Liberalii au votat o rezoluţie în acest sens, cu doar şase voturi împotrivă. Unul dintre acestea a fost a fostului şef PNL, Călin Popescu Tăriceanu, care le-a reproşat colegilor săi că s-au pripit. Împotriva ruperii USL s-au pronunţat şi Daniel Chiţoiu, Andrei Gerea şi Radu Stroe, toţi miniştri demisionari din guvernul Ponta.

Planul PNL de urmat prevede ca miniştrii şi secretarii de stat să-şi dea demisia, să se ceară demisia lui Victor Ponta, iar în teritoriu s-a dat liber la alianţe.

”Este o decizie care nu s-a luat uşor, pe care nu mi-am dorit-o şi pe care am încercat să o evităm. Toată alianţa pe care noi am dus-o 3 ani şi 20 de zile a avut un sens atâtat timp cât am putut spera că obiectivele sunt urmărite. Nu mai avem niciuna din aceste speranţe. Mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie, ci să avem curajul să constatăm că USL nu există”, a spus Crin Antonescu, acuzându-l pe Victor Ponta că a creat artificial criza din USL.

Şeful PNL a spus că miniştrii se vor retrage din Cabinet, iar secretarii de stat şi şefii de agenţii îşi vor da demisia. Totodată, Crin Antonescu a spus că PNL cere demisia lui Victor Ponta care în acest moment nu mai are legitimitate. ”Probabil Victor Ponta nu o va face. PNL va rămâne în opoziţie. Noi nu am dezertat”, a adăugat el.

Şeful liberalilor a anunţat totodată că organizaţiile PNL au libertatea de a încheia orice alianţă. ”Constatăm încetarea de fapt a USl. Această rezoluţie a fost adoptată cu 187 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 2 abţineri”, a mai spus el.

”Alegătorilor le cer iertare că nu s-a putut, nu am putut să ducem la capăt un proect politic în care am crezut foarte mult. Nu regret că un guvern se rupe, că PNL se vede acum din nou în opoziţie. Nu pentru acest lucru e păcat, ci pentru că, dacă această construcţie si-ar fi păstrat cursul, Victor Ponta şi-ar fi ţinut cuvântul, România ar fi avu şansa unei construcţii stabile. PSD şi Victor Ponta nu mai au nicio ezitare de a transforma USL în PSD-ul anilor 2000-2004”, a arătat Antonescu.

Înaintea şedinţei, apelul de ultimă oră a lui Victor Ponta a fost primit de liberali ca o ”intervenţie de efect teatral”, Crin Antonescu precizând înaintea întâlnirii liberalilor că a vorbit la telefon cu premierul care i-a confirmat că nu este dispus să accepte formula propusă cu Klaus Iohannis vicepremier şi ministru de Interne.

”Am apreciat foarte mult prestaţia mediatică. E un pas înainte din colecţia în care oamenii politici încaţă să plângă. L-am sunat pe domnul prim-ministru, l-am întrebat dacă avem mişte date noi, dacă sunt dispuşi să mergem pe formula pe care am propus-o. Mi-a zis că nu. Intervenţia a fost de efect teatral. Această situaţie nu mai poate fi prelungită şi îi vom pune punct în această seară”, a spus Antonescu.

ORA 21:29

Conducerea PNL a adoptat, marţi seară, rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare, au declarat surse din formaţiune.

Anterior, surse liberale declarau că liderii PNL discută, marţi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată şi demisia premierului Victor Ponta.

Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

De asemenea, proiectul prevede şi libertatea aleşilor locali de a negocia majorităţi la nivelul consiliilor judeţene şi a consiliilor locale fără restricţii de la centru.

Înaintea şedinţei, liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern.

În replică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge "pe formula stabilită", iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.

ORA 21:07

Toţi vorbitorii au cerut până acum ieşirea de la guvernare

Toţi vorbitorii au cerut până acum ieşirea de la guvernare, cu excepţia lui Călin Popescu Tăriceanu.

ORA 20:45

PNL discută o rezoluţie pentru ieşirea din Guvern, se cere demisia lui Ponta

Liderii PNL discută, marţi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte, care urmează să fie supus votului, privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată demisia premierului Victor Ponta, au precizat surse din PNL.

Proiectul de rezoluţie dezbătut de conducerea PNL prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.

De asemenea, proiectul prevede şi libertatea aleşilor locali de a negocia majorităţi la nivelul consiliilor judeţene şi a consiliilor locale fără restricţii de la centru.

ORA 19:52

Antonescu: Situaţia din USL nu mai poate fi prelungită; îi punem punct în această seară

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente a partidului, că situaţia din USL nu mai poate fi prelungită, el arătând că, "într-un fel sau altul", i se va pune capăt în cursul serii.

Întrebat cum vede discuţiile dintre PSD şi UDMR pentru susţinerea Guvernului Ponta, Antonescu a precizat: "Aceste discuţii sunt vechi, vom discuta".

"Lucrurile sunt totuşi clare de mai multă vreme. Noi am aşteptat, am aşteptat, până la urmă suntem unde eram acum două săptămâni", a adăugat Antonescu.

El a spus că în cursul serii se va lua o decizie.

"Vom lua o decizie, însă ceea ce pot să vă asigur este că această situaţie nu mai poate fi prelungită şi, într-un fel sau altul, îi vom pune punct în această seară", a spus Antonescu.

ORA 19:27

Antonescu: L-am întrebat pe Ponta dacă sunt dispuşi să mergem pe formula stabilită, a spus "Nu"

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că l-a sunat pe Victor Ponta şi l-a întrebat dacă PSD este dispus la convocarea Camerelor pentru a se merge "pe formula stabilită", iar premierul a răspuns negativ, liberalul precizând că, astfel, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.

Liberalul a spus că a văzut declaraţia şefului Guvernului şi a apreciat prestaţia mediatică a acestuia.

Antonescu a caracterizat ieşirea premierului de la Guvern drept "teatrală".

Liberalul a spus că l-a sunat pe premier şi l-a întrebat dacă PSD este dispus să accepte formula cerută de PNL şi să se declanşeze procedura de convocare a Camerelor Parlamentului.

Potrivit lui Antonescu, Ponta a răspuns negativ.

Liderul PNL a mai spus că, în acest caz, situaţia se va tranşa în şedinţa liderilor PNL.

ORA 19:16

Iohannis: Mesajul premierului nu aduce nimic nou

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, marţi, înainte de şedinţa conducerii liberale, că mesajul premierului Victor Ponta către PNL "nu aduce, în esenţă, nimic nou".

"Am văzut mesajul premierului, nu aduce în esenţă nimic nou", a spus Iohannis.

El a menţionat că preşedintele PNL va prezenta situaţia de la guvernare, iar rezultatul discuţiilor dintre liderii PNL se va vedea la finalul şedinţei.

"Nu am discutat nici ieri nici azi cu premierul", a mai spus Iohannis.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a lansat un nou apel către PNL de a salva proiectul politic numit "Uniunea Social-Liberală" şi de a rămâne în Guvern, precizând că doreşte să transmită acest mesaj înaintea şedinţei liberalilor, de marţi seară.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, face un apel către premierul Victor Ponta în care îi transmite acestuia să nu mai "mintă" şi să nu mai facă "jocuri de imagine", precizând că vede în premier "exact acea atitudine a lui Traian Băsescu".

ORA 17:50

Ponta: Imi doresc sa lucrez cu Iohannis. Constantin nu vrea sa fie vicepremier

Declaratii Victor Ponta:

- Imi doresc sa lucrez cu dl Iohannis ca ministru, nu vom revendica nicio functie a PNL pentru PSD, partenerul nostru Daniel Constantin a renuntat la solicitarea de a fi vicepremier. Cred ca Guvernul si eu vom putea sa ne facem datoria mai bine in masura in care ramanem impreuna

- In calitate de sef al Guvernului, investit prin votul majoritatii USL, care a primit in decembrie votul de incredere al majoritatii populatiei, e de datoria mea sa fac inca un apel, inainte de sedinta PNL, catre partenerii si colegii librali, de a salva proiectul politic numit USL, de a continua sa guvernam impreuna

- Fac acest apel catre cei alaturi de care in opozitie, in conditiile extrem de dificile ale regimului Basescu, am putut sa avem curaj, sa avem o viziune pentru Romania si capacitatea de a lasa de-o parte orice orgoliu si interes personal pentru a construi unul din cele mai importante proiecte politice de dupa 1989

- Obiectivele noastre sunt lupta impotriva regimului Basescu, in formele de manifestare anti-democratice si anti-nationale, si capacitatea de a guverna impeuna Romania

-Cred ca asta seara, maine, oricand, o decizie de desfiintare a USL ar fi gresita, dupa acesti ani in care am luptat impreuna in opozitie, am guvernat bine si vreau sa spun ca exista o contributie fundamentala a tuturor ministrilor si parlamentarilor liberali pentru ca anul 2013 sa fie unul dintre cei mai buni pentru Romania, economic si social

- Toti am fost alesi ca USL si obligatia fata de alegatori e sa ramanem impreuna

- Avem multe alte obiective, Traian Basescu si regimul sau exista inca, victoria noastra ca proiect politic nu e finalizata

- Apelul contine si disponibilitatea totala de a discuta cu liderii PNL tot ce poate fi identificat ca solutie pentru a continua proiectul USL

- Precizez pentru toti cei ce vor lua decizia azi ca vreau sa numesc in functie pe toti cei numiti de PNL, imi doresc sa lucrez cu dl Iohannis ca ministru, bnu vom revendica nicio functie a PNL pentru PSD, partenerul nostru Daniel Constantin a renuntat la solicitarea de a fi vicepremier

- Propaganda regimului Basescu care vorbeste de proiecte controversate, amnistie, lucruri care sa afecteze justitia, e doar o propaganda

- Cred ca guvernul si eu vom putea sa ne facem datoria mai bine in masura in care ramanem impreuna

- Orice se va decide azi mana intinsa catre partenerii liberali ramane in continuare valabila

- Sper sa gasim in continuare solutiile cele mai bune

ORA 16:09

Negocierile PSD-UDMR pentru Guvern. Ce funcţii i-a oferit Ponta lui Kelemen

Cu USL în faţa ruperii iminente, Victor Ponta pune pe masa UDMR o ofertă concretă de intrare la Guvernare. Într-o discuţie, ieri seară, cu Kelemen Hunor şeful guvernului a propus Uniunii un post de vicepremier şi două ministere. Intrarea UDMR la guvernare, dată ca sigură în interiorul Uniunii, asigură premierului Ponta majoritatea pentru un nou Guvern. USD, UDMR şi minorităţile ar avea 317 voturi în parlament, reprezentând o majoritate de 55%.

Într-o discuţie ieri seară, şeful guvernului i-a propus liderului Uniunii trei funcţii în primul eşalon al puterii, potrivit unor surse apropiate negocierilor. Un post de vicepremier şi cel de ministru al Culturii ar urma să-i revină lui Kelemen Hunor. O a treia funcţie de ministru este încă în discuţie, premierul propunând ministrul Comunicaţiilor, care însă nu este exact ceea ce şi-ar dori UDMR, care ar viza, mai degrabă, fie ministerul Sănătăţii, fie pe cel al mediului. Potrivit aceloraşi surse, în timpul discuţiilor UDMR ar fi pus problema ca fostul ministru Laszlo Borbely să revină în Guvern, însă varianta a fost respinsă de Victor Ponta.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri