De Business

Punem punctul pe știi

Împrumut misterios pe numele şefului unei instituţii publice din Iaşi

“Vrăjitorul” de la Mediu

marți, 25 iunie 2013, 01:50
3 MIN
 “Vrăjitorul” de la Mediu
In declaraţia de avere, Cătălin Beleca, prim comisar la Garda de Mediu, a declarat că a primit 43.000, fără să precizeze şi moneda, de la o persoană fizică. Curios, în aceste vremuri tulburi din punct de vedere financiar, este că suma a fost dată pe o perioadă de cinci ani u contactat, el ne-a spus că împrumutul a fost luat pentru a acoperi un credit bancar, tot pe cinci ani şi este în lei. Beleca nu a menţionat însă în declaraţia de avere că a închis un alt credit cu fondurile împrumutate. In aceste condiţii, legitim, ne putem întreba: ce se ascunde în spatele acestui împrumut?

Şeful unei instituţii ieşene a apelat anul acesta la un împrumut consistent de la o persoană fizică pentru a-şi achita un alt credit. Cel puţin aşa motivează Cătălin Beleca, prim-comisar şef la Garda de Mediu din Iaşi cei 43.000 de lei pe care i-a luat de la Liliana Roşcanu.

 
Nu a prosperat din afaceri?
 
Potrivit declaraţiei de avere, care a fost făcută publică pe site-ul Gărzii Naţionale de Mediu, Cătălin Beleca are mai multe datorii decât câştigă. Astfel, anul trecut, el a câştigat 8. 164 de lei de pe urma funcţiei de director de la Gamon Gym Club, afacerea pe care a pus-o pe picioare, respectiv 7.169 de lei de când a devenit prim-comisar la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu din Iaşi. Cătălin Beleca a ajuns în fruntea acestei instituţii publice în luna octombrie a anului trecut şi este originar din Câmpulung Moldovenesc. Interesant este faptul că deşi a avut o sală de fitness, iar acum este şeful unei instituţii publice, Cătălin Beleca nu ar deţine decât două autoturisme şi nici acestea noi. Este vorba de un Kia Rio din 2006, dar şi de un Peugeot 206 din 2004, ambele achitate. Pe lângă aceste bunuri mobile, şeful de la Mediu nu are trecute în declaraţia de avere nici apartamente, nici case sau bijuterii ori alte active. Datorii are, însă: trei credite din trei surse diferite. În prezent, Beleca are de dat înapoi la BCR suma de 7000 de lei, bani reprezentând un rest dintr-un credit contractat în anul 2008 şi care este scadent la data de 16 ianuarie 2015. Mai apoi, şeful de Mediu a deschis anul acesta o linie de credit de la Banca Transilvania în valoare de 7200 de lei. Cel mai interesant dintre cele trei credite este cel de 43.000 de lei, care a fost luat de la Liliana Roşcanu, o persoană fizică. Declaraţia de avere arată că Beleca ar trebui să returneze aceşti bani într-o perioadă destul de lungă, respectiv cinci ani de zile.
 
 
“Într-o horă cu purcei, trebuie să joc”
 
 

De precizat este faptul că în declaraţia de avere nu era menţionat dacă cele trei credite sunt în lei sau în euro. Atunci când l-am contactat pe Cătălin Beleca, acesta s-a arătat foarte deranjat de întrebările legate de creditele sale şi în special de cei 43.000 de lei pe care i-a luat de la o persoană fizică. Nu înţeleg care este problema şi de ce vă interesează. Vreţi să căutaţi scandal”, a fost primul răspuns al şefului de instituţie, după o pauză apăsătoare. Ulterior, acesta a oferit totuşi un răspuns care să conţină o explicaţie. Da, am luat cei 43.000 de lei pentru a acoperi un alt credit, tot pe o perioadă de cinci ani. Şi ce dacă? Dar de-acum, dacă am intrat într-o horă cu purcei, trebuie să joc. Şi nu înţeleg de ce mă sunaţi pe numărul personal. Este o declaraţie de avere. Cât despre faptul că nu am trecut dacă era vorba de lei sau euro, nu ştiam că trebuie, pentru că nu mi-a atras nimeni atenţia asupra acestui lucru”, a mai spus Cătălin Beleca. În declaraţia de avere nu apare şi faptul că a închis un alt credit cu ajutorul împrumutului de la persoana fizica. În ceea ce-l priveşte pe fostul comisar şef de la Garda de Mediu, declaraţia de avere a acestuia este aproape inexistentă. Se pare că Ştefan Kocsis deţine două autoturisme marca Dacia, unul din 2004, iar celălalt din 2006. Potrivit aceluiaşi document, anul trecut, Kocsis a avut venituri din două părţi. Este vorba de Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, unde a fost şef până în octombrie, de unde a luat în total 26.637 de lei. De asemenea, Kocsis a mai încasat încă 2156 de lei de la Universitatea Al. Ioan Cuza”, bani reprezentând plata cu ora pentru serviciile prestate.

 

Comentarii