Stelian Tanase: „Visul meu este sa renunt la televiziune si sa fac numai filme”

Ultimul interviu pe care mi l-ati acordat a fost in 2004, chiar in ziua alegerilor generale. Ati cumparat atunci de la librarie cele zece exemplare din reeditarea Corpurilor de iluminat, iar bucuria aparitiei cartii era cumva amestecata cu o atmosfera tulbure din politica. In loc sa fi vorbit despre literatura, am discutat despre o emisiune a dvs., suspendata de TVR, despre mediul politic in general. Nu este uneori suparat scriitorul sau realizatorul de documentare Stelian Tanase pe realizatorul de talk-show Stelian Tanase?

Sint foarte suparat. Cred ca televiziunea, departe de a-mi aduce o buna imagine, mi-o strica. Imaginea aceea a scriitorului care trebuie sa ramina misterioasa sau oarecum in penumbra – el se pronunta doar prin cartile lui, si nu direct – se strica. Scriitorul trebuie sa ramina un pas in spate si sa lase cartile sa vorbeasca. Eu trebuie sa vorbesc la talk-show-uri, iar eu cred ca sint un om al scrisului. Important pentru mine este ceea ce scriu, nu ceea ce vorbesc, nu sint un tip oral.

In acelasi timp, si cartile dvs. care privesc istoria recenta capata adesea mai multa vizibilitate decit romanele insele, desi citeva sint in doua-trei editii.

Problema este ca romanele pe care le-am publicat pina acum sint scrise inainte de ’89 – sigur, romane cenzurate, care au avut de-a face cu Securitatea, asa cum am aratat intr-o carte in care am publicat dosarul rafuielilor mele cu Securitatea. Romanul care apare saptamina aceasta l-am scris anul acesta si anul trecut. Deci este un roman de dupa ’89, care se refera la Romania tranzitiei, desi eu vorbesc mereu in cartile mele – asa s-a intimplat, nu ca ar fi vreun merit – despre o Romanie eterna, o Romanie in date fundamentale, si nu circumstantiale – asta nu a inteles nici cenzura in urma cu 20-30 de ani. Si cartea de astazi poate fi privita circumstantial pentru ca este vorba despre lumea televiziunii, iar oamenii pot sa traga tot felul de concluzii, ca toti se uita la televizor, dar in acelasi timp este vorba de o Romanie dintotdeauna la care eu fac referire, pentru ca asa imi vine din cauza ca am stat prea mult in arhive si citesc prea multa istorie.

Asemenea Gabrielei Adamesteanu, care scrie primul roman in libertate, si in cazul dvs. e la fel.

Am mai scris romane in ultimii 20 de ani, am preferat insa sa le public pentru ca nu le-am terminat in conditiile cele mai bune, nu mi s-a parut ca am dreptul sa pun numele meu pe coperta, pentru ca nu eram multumit. Eu, de obicei, scriu romane pe termen lung, 10-15 ani, si e drept ca le redactez foarte repede, dar numai dupa ce s-au copt. Acest roman, Maestro, care apare la Editura Polirom, ma lucreaza de 10 ani. Acum 10 ani am fost la Paris si, facind o investigatie asupra exilului cultural romanesc, mi-am dat seama ca oamenii acestia foarte diferiti aparent spun cam aceleasi lucruri, pentru ca drama lor a fost comuna. Si m-am gindit ca din toti sa fac un singur personaj, transformat in romanul meu in Maestro, si sa-mi imaginez finalul unei asemenea cariere a unui om care s-a exilat, care timp de 30 de ani refuza sa vina in Romania, sa aiba de-a face cu romani si se sinucide la Paris. Restul veti afla din carte.

In Maestro ati inclus, asa cum spuneati, multe bucati din lumea din spatele camerelor de luat vederi. Avem deopotriva culisele, dar si consumatorul. E foarte mult absurd in scene, cum este de altfel si pe ecranele noastre in fiecare seara. Cum vedeti dvs. aici rolul scriitorului? Trebuie el sa lamureasca ceva sau doar sa transforme acest absurd in ceva si mai absurd?

Romanul este plin de absurd, de grotesc, de comedie bufa, cind nu e comedie neagra, pentru ca aceasta este lumea televiziunii. Televiziunea este un fel de ring de box in care toata societatea romaneasca se gaseste, si atunci este foarte eficace pentru un scriitor sa scrie despre aceasta lume pentru ca gaseste aici toata Romania, poate chiar toata Europa, tranzitia si dramele secolului al XXI-lea. Scriitorul nu cred ca trebuie sa aiba functie pedagogica, insa el trebuie sa surprinda si sa scrie articulatiile, dramele, clivajele. Bineinteles, daca este preocupat de asta; daca nu il intereseaza absurdul lumii contemporane si este preocupat de tragicul ei sau numai de romantele ei, atunci este altceva. Eu sint intr-adevar preocupat de grotesc, de absurd. Cineva mi-a reprosat ca stilul meu ar fi hiperrealist, ca surprind in detalii lucrurile acestea. E adevarat, dar absurdul si grotescul mi se par nota caracteristica a lumii in care traim in ultima vreme.

Este o afirmatie in Maestro care m-a trasnit pur si simplu: "Nu am alta tara decit intersectia asta". Ati vrut poate sa sugerati ca rolul pasiv ni se potriveste cel mai bine, ca in timp ce totul se misca in jurul nostru, exista reguli, nu pentru noi desigur, noi stam pe loc acolo, in intersectie?

Ideea este ca granitele politice, istorice, administrative sint niste glume proaste. Fiecare personaj are o tara a lui, care este un colt dintr-o strada, o pravalie pe care o frecventeaza, o ulita, aia e tara lui, in rest nu conteaza. Si atunci sigur ca personajul meu, care sta intr-o astfel de intersectie si care are si nefericirea sa fie invalid, deci nu se poate deplasa, spune: "Asta-i tara mea!", singurele evadari fiind cele prin televiziune, el fiind chiar o victima din cauza acestei pasivitati silite a televiziunii.

Se tot vorbeste insistent despre exportul literaturii romane in strainatate. Este obsesia momentului, alaturi de Premiul Nobel pentru literatura. E multa amprenta locala in Maestro. Pentru o eventuala publicare in strainatate este un avantaj sau dimpotriva?

Nu stiu daca e amprenta locala. Eu cred ca drama asta cu televiziunea si cu felul in care sintem mistificati de televiziune si fabricati se poate intimpla la Buenos Aires sau la Cape Town, la Moscova sau la Stockholm. Este o dimensiune in care personajul meu se refera tot timpul la telenovele din America de Sud. Nu intimplator, pentru ca este o poveste care se poate traduce miine la Caracas sau la Buenos Aires, asa cum am spus; este aceeasi lume, sint aceleasi probleme. Si acolo poti incerca sa te sinucizi, si acolo sint scriitori care traiesc in exil la Paris si care isi pot pune capat zilelor, si acolo exista o aversiune fata de televiziunea care ne invadeaza viata, si acolo este saracie multa, iar lumea se hraneste cu iluzii privind televizorul. Nu cred ca se refera numai la situatii romanesti.

Sinteti cunoscut drept o persoana foarte disciplinata, in privinta programului cel putin. Spuneati, in descrierea lui Maestro, ca a avut un timp foarte clar definit. Unde l-ati plasat in numeroasele dvs. activitati? Cind scrie un realizator de televiziune la roman?

Anul trecut nu am predat la facultate tocmai ca sa termin romanul, deci mi-am facut foarte mult timp liber. In plus, neducind o viata mondena, nefiind un om care pleaca in excursii, nu a fost o problema sa stau si sa ma concentrez asupra romanului. De altfel, cred ca romanul trebuie sa fie o stare de frenezie, de transa in care nu poti face altceva. Nu poti sa scrii roman si sa faci si altceva. Eu fac televiziune in weekend ca un hobby sau ca o ocupatie din care traiesc – pentru ca din asta traiesc; ca orice alt scriitor, trebuie sa fac altceva ca sa pot supravietui, pentru ca piata romaneasca de carte, atunci cind vinde 1.000, 2.000, 3.000 de exemplare, condamna scriitorul la foamete. Mi-am facut astfel timp ocupindu-ma mai putin de alte lucruri. Si sa stiti ca exista timp destul. Oamenii isi pierd viata in nimicuri, nesesizind ca de fapt sint nimicuri la care ar putea renunta foarte usor. Eu am renuntat si nu fac decit asta, scriu carti. Acum scriu, de altfel, un alt roman care va aparea anul viitor. Este un proiect la care scriu din 1992, insa acum vreau sa-l termin.

Ne puteti da mai multe amanunte in legatura cu acest proiect sau este prea devreme?

Este un roman in traditia lui Urmuz si Grigore Cugler, un roman suprarealist, in care imi imaginez un scenariu al istoriei postbelice a Europei, cu personaje precum Lenin, Freud, Kafka, Tristan Tzara, Picasso, Chaplin. Am inventat o intriga in care acesti oameni, care au dominat secolul XX, se intilnesc. Va fi un roman suprarealist. Nu stiu daca exista altul in literatura romana, dar eu incerc sa il fac. Trebuie sa va spun ca este un gen foarte riscant, la care iti poti rupe gitul la fiecare pagina, dar poate reusesc acrobatia aceasta si nu cad.

Apropo de rigurozitatea din programul dvs., nu contrazice acest fapt o afirmatie mai veche a dvs. dintr-un interviu cum ca nu v-ati gindit niciodata la viata dvs. ca la o cariera? Nu asta faceti, construiti o cariera?

Nu construiesc o cariera. Sint un om foarte curios din punct de vedere intelectual. Daca vroiam sa fac o cariera, o faceam de mult. Am refuzat sa fiu ministru de citeva ori, deputat, senator, practic la fiecare alegeri mi se fac propuneri. Nu urmaresc sa fac nici un fel de cariera, vreau sa imi scriu cartile. Am 56 de ani, cred ca mai am 10 ani buni de scris, si vreau ca proiectele pe care mi le-am imaginat in tinerete sa le pot duce la bun sfirsit. Vreau sa fiu impacat cu mine, iar acum nu sint, pentru ca am niste proiecte restante asupra carora ma concentrez foarte serios.

Spuneati, in preajma lansarii colectiei „Istorii subterane", ca genul acesta de proiect editorial, in mod teoretic, s-ar putea vinde foarte bine afara. Noi avem un subiect gras, epoca comunista, care se vinde, desigur. De ce nu rupe insa piata, cum s-ar spune?

Pentru ca piata s-a fragmentat foarte mult, sint foarte multe nise, iar un succes astazi inseamna citeva mii de exemplare. Asa cum a aparut televiziunea de nisa, exista si iubitori ai anumitor serii scoase de edituri. Este un fenomen care se petrece in toata lumea. Inainte erau mari autori de mare succes care vindeau foarte bine, iar editurile urmareau asta. Si astazi mai sint citiva. Harry Potter este un exemplu brutal din ultimul deceniu. Sint si alti autori care au spart aceste nise, dar ei sint foarte putini, iar de obicei calitatea acestei literaturi este foarte suspecta.

"Renunt foarte usor la lucrurile pe care le fac greu"

Documentarul dvs., Bucuresti – strict secret, a fost reluat de Realitatea TV in acelasi spatiu orar. S-a oprit proiectul? Vor mai exista si alte episoade?

Exista o discutie cu Realitatea TV cam de sase luni, ca sa facem un numar de episoade, vreo 24, dar deocamdata lucrurile sint inghetate, sint numai simple vorbe, discutii, nimic mai mult. As vrea sa mai fac pentru ca mai stiu citeva sute de povesti despre Bucuresti. Am primit o propunere si din partea altei televiziuni, sa fac ceva asemanator, cu povesti din secolul XX romanesc, iar daca Realitatea nu va da drumul la proiect, voi face pentru aceasta televiziune.

Ati lucrat in ultimii ani in multe proiecte de televiziune. Nici unul nu a mai semanat insa cu Orient Expressul de la Antena 1.

Bucuresti – strict secret seamana cu Orient Express. Este aceeasi lume de parfum si de elite care impartaseste opinii, este un taifas. Formula este alta, e un documentar, dar lumea este aceeasi. As vrea sa fac un proiect comparabil cu Orient Express, am si oferit Realitatii un astfel de proiect, dar inseamna niste investitii, iar deocamdata nu gasesc sustinatori. Nu intentionez insa sa stau toata viata in televiziune. Visul meu este sa ma opresc si sa fac numai filme. Am citeva proiecte, am cistigat si un concurs la CNC, si trebuie sa fac filmul anul acesta, voi depune un scenariu la CNC in toamna. Ma gindesc mereu sa plec din televiziune, si tot timpul am acest sentiment ca este ultima emisiune. Unele lucruri sint amuzante, de exemplu emisiunea cu Mircea Dinescu chiar imi place, dar s-ar putea ca atunci cind mi se pune pata sa plec. Renunt foarte usor la lucrurile pe care le fac greu.

Emisiunea cu Mircea Dinescu, chiar daca pare un dialog intre prieteni, este crucisatorul Realitatii TV pe acel segment orar.

Date fiind natura lui Mircea si natura mea, este o emisiune de substanta. Pare o improvizatie, o copilarie, dar de fapt cred ca este emisiunea, asa cum spune si promo-ul, cea mai libera, pentru ca se spun lucruri grave, chiar daca noi mai zimbim pe sub mustata. Este o emisiune de care noi avem nevoie, proaspata, fara prejudecati. Nici eu, nici Mircea nu stim ce se intimpla in timpul emisiunii, tot timpul improvizam, dar sintem niste oameni informati, in contact cu toti actorii vietii noastre publice. Cred ca este o emisiune reusita acest tandem pe care noi l-am facut in urma cu citiva ani, care rezista si face audiente foarte mari, desi nu este noua. Lumea vrea sa ne vada.

Stelian Tanase lanseaza "Maestro"