A murit Gary Rossington. Chitaristul era ultimul membru fondator al formaţiei Lynyrd Skynyrd

luni, 06 martie 2023, 11:11
1 MIN
 A murit Gary Rossington. Chitaristul era ultimul membru fondator al formaţiei Lynyrd Skynyrd

Chitaristul Gary Rossington, ultimul membru fondator al Lynyrd Skynyrd, a murit duminică la vârsta de 71 de ani, a anunţat trupa rock americană. Trupa Lynyrd Skynyrd este cunoscută în special pentru melodiile-cult „Sweet Home Alabama” şi „Free Bird”.

„Gary este acum cu fraţii săi şi familia Skynyrd în paradis şi cântă bine, aşa cum a făcut-o întotdeauna”, a scris grupul pe Facebook. Lynyrd Skynyrd nu a precizat cauza morţii. Rossington suferea de probleme cu inima şi a avut o intervenţie chirurgicală de urgenţă pe inimă în 2021, potrivit unei postări a trupei la acea vreme.

Născut în 1951 în Florida, Rossington a fondat Lynyrd Skynyrd în 1964, împreună cu bateristul Bob Burns şi basistul Larry Junstrom. Solo-ul său de chitară din „Free Bird”, o melodie de aproape zece minute, este considerat unul dintre cei mai bune din istoria rock-ului.

Chitaristul a supravieţuit mai multor accidente grave în anii 1970, inclusiv unul de maşină în 1976 şi cel de avion din 1977 în care au murit trei membri ai trupei.

Trupa s-a despărţit după ce vocalistul Ronnie Van Zant, chitaristul/ vocalistul Steve Gaines şi solista Cassie Gaines au murit în accident. Dar s-a reformat în 1987 cu noi membri, inclusiv cu fratele mai mic al lui Van Zant, Johnny, ca solist. Rossington a fost singurul membru fondator supravieţuitor al trupei care a continuat să cânte de atunci şi urma să facă un turneu în iulie.

 

Comentarii