Aflați ce vă pregătește Primăria Iași pe spațiul verde de pe bd. C. A. Rosetti

miercuri, 24 iulie 2019, 20:34
1 MIN
 Aflați ce vă pregătește Primăria Iași pe spațiul verde de pe bd. C. A. Rosetti

Municipalitatea ieşeană intenţionează să amenajeze o zonă de picnic şi relaxare pe bd. C. A. Rosetti, acest lucru urmând să se concretizeze printr-un acord de parteneriat cu firma Highlight Agency SRL din Sibiu. Propunerea va fi analizată de consilierii locali în şedinţa ordinară de vineri, 26 iulie 2019.

Potrivit acordului de parteneriat, Highlight Agency SRL, în numele Ursus Breweries SA (Ciucaș), va furniza 13 foişoare, 24 de băncuţe şi mese, poartă intrare, totem, şase panouri cu mesaje educaţionale Ciucaş, grilaje de lemn pentru toalete ecologice şi pubele de colectare selectivă a deşeurilor, 15 grătare, suportând şi costurile montării tuturor acestor elemente.

Pe de altă parte, Primăria Municipiului Iaşi va pune la dispoziţie terenul în suprafaţă de 2.468 de metri pătraţi situat în bd. C.A. Rosetti, două toalete ecologice şi trei pubele de colectare selectivă a deşeurilor.

Sursă: pagina de FB a Primariei Iasi

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii