Am participat şi eu la Revoluţie

Dragi tineri care nu aţi prins acele zile, precum şi dragi bătrâni uituci şi învechiţi în prejudecăţi, fiţi, aşadar, atenţi la ce vă spun acum: adevărul este că, la Iaşi cel puţin, nu a fost revoluţie nici s-o cauţi cu lumânarea, cu petromaxul, cu far cu lupa renault megane 2. S-au aburcat doar nişte bărbi în balconul Casei Pătrate, precum Anticristu şi alţii ca el, care după aceea s-au cărăbănit care pe unde le-a fost mai bine, ne-am dus cu toţii de pe la întreprinderile ieşene „La bulivar, birjar! La bulivar!”

După părerea mea, toată „revoluţia română” a fost o balivernea menită să ridice părul mândriei naţionale: „Avem şi noi rivoluţie”. Fără să ne fi împins de la spate unii şi alţii dintre vecini, ba şi de mai depărtişor, n-am fi făcut rivoluţie în veci şi-n pururi şi am fi trăit şi azi în la belle epoque (adică labele poc!) ceauşistă, iar nea Nicu, după cum arăta, era în stare să trăiască şi acum, dacă nu ar fi avut unii grijă să-l împuşte, că Scorniceşteanul ştia prea multe şi despre prea mulţi.

Nu puteam să stau în casă în zilele acelea. Nici la serviciu. M-ar fi muncit cugetul! Aşa că m-am luat cu alţi „revoluţionari” şi am ieşit buluc în stradă. Muncitorimea de la CUG (eu eram traducător la CCSITUMP – un institut de cercetare subordonat CUG-ului) umpluse deja strada. Tramvaiele stăteau adunate la capăt ca nişte foci la soare. Oamenii erau înflăcăraţi, dar nu băuţi, s-o spunem pe sfânta dreptate! În fine, mai băuseră unii un pahar-două acolo!

Aşadar, fiţi atenţi la ce vă spun acum! Fiecare voia să-şi arate cât mai profund sentimentele patriotice. O domnişorică îşi înfipsese un trandafir roşu în corsaj, atrăgând privirile părţii bărbăteşti revoluţionare – acuma nu ştiu, atrase de roşul trandafirului sau de corsajul impetuos al purtătoare – căci Dumnezeu avusese mare grijă de sânul bogat al revoluţionarei cu pricina. În balcon flutura barba revoluţionară a lui Adi Cristi şi alte bărbi belicoase. Revoluţionarii erau tot mai mulţi. Vorba ceea: Puţini au fost, mulţi au rămas! Nişte femei bete deplângeau soarta fiilor din armată. Un moş din balcon era de părere că soldaţilor trebuie să le fie schimbaţi „bunghii ceia” cu stema RSR. Alte revoluţionare ţipau ca din gură de şarpe că se ridică un fum negru dintr-un horn, probabil acolo se ard cadavrele revoluţionarilor ucişi. Adi Cristi asigura mulţimea că fumul e de la o bucătărie: că, în afară de revoluţie, trebuie să şi mâncăm, nu?

Apoi, pe la apusul soarelui, s-a încheiat totul. Ne-am îndreptat fiecare către crâşmele noastre! Că, fiţi atent la ce vă spun acum: după atâta luptă şi sânge vărsat… o votculiţă e bine venită.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist