Amendă lunară de 100 euro pentru persoanele nevaccinate de peste 60 ani din Grecia

miercuri, 01 decembrie 2021, 11:30
2 MIN
 Amendă lunară de 100 euro pentru persoanele nevaccinate de peste 60 ani din Grecia

Persoanele nevaccinate anti-Covid din Grecia, în vârstă de peste 60 de ani, care nu se vor programa pentru administrarea primei doze de vaccin până la data de 16 ianuarie, vor plăti o amendă administrativă în valoare de 100 de euro pe lună. Această sumă va fi depusă într-un fond special care va contribui la finanțarea spitalelor.

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat această măsură marți, mărturisind că decizia de impunere a vaccinării obligatorii pentru cetățenii de peste 60 de ani a fost o decizie „care l-a chinuit personal”.

Potrivit unor surse din cadrul guvernului grec, la luarea acestei hotărâri au contribuit cinci date științifice și operaționale:

– 9 din 10 decese cauzate de COVID implică cetățeni cu vârsta de peste 60 de ani

– 7 din 10 pacienţi intubaţi au peste 60 de ani

– 8 din 10 pacienţi intubaţi sunt nevaccinaţi

– În ultima lună, ritmul de creștere a programărilor pentru prima doză de vaccin la grupa de populație de peste 60 de ani este de doar 3% față de 5-15% la alte vârste, în timp ce riscul este invers proporțional pentru această categorie de populație.

– În țări precum Portugalia și Danemarca, care au realizat vaccinarea în proporție de 99% pentru acest grup, presiunea asupra sistemului de sănătate și pierderea de vieți omenești este de până la 10 ori mai mică decât în Grecia.

Premierul grec a mai anunțat că, în perspectiva sărbătorilor de iarnă, va fi impusă o măsură suplimentară, și anume în perioada 6 – 12 decembrie, statul va oferi câte un self-test gratuit fiecărui adult, vaccinat sau nu, cu scopul identificării eventualilor purtători asimptomatici ai virusului înainte de Crăciun. Măsura se va repeta în perioada 3-7 ianuarie pentru a monitoriza transmiterea pandemiei în perioada sărbătorilor.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii